Supliment editat de Ziarul Financiar

Ceasuri & Bijuterii

Artizanii și iluziile optice

Inspirație din Univers Metiers D'Art - Les Univers Infinis, de la Vacheron Constantin rămâne una dintre cele mai inspirate colecții orologere ale anului, mai ales din punctul de vedere al designului, dar și al complicațiilor din interior. Cadranele pieselor care…

Artizanii și iluziile optice
Artizanii și iluziile optice · Foto: După Afaceri

Inspirație din Univers

Metiers D’Art – Les Univers Infinis, de la Vacheron Constantin rămâne una dintre cele mai inspirate colecții orologere ale anului, mai ales din punctul de vedere al designului, dar și al complicațiilor din interior. Cadranele pieselor care fac parte din colecție sunt realizate prin tehnici de gravare, în model guilloche și prezintă prin iluzii de culoare și forme de universuri suprapuse și senzații 3D. Desenele miniaturale de pe cadran înfățișează porumbei în zbor pavați cu diamante, dar și lumea misterioasă a oceanelor redată prin tehnică champlevé. Mecanismul ceasului este automatic și folosește calibrul 2460, iar unghiurile șlefuite, oscilatorul cu model guilloche și puntea pe care stă gravat motivul Côtes de Genève sunt vizibile prin spatele de cristal al carcasei.

Iluzii optice

Recent magazinele Cellini au adus în exclusivitate Diamond XL, o linie completă de bijuterii cu diamante “solitaire” ce au o componentă specială: montura inovatoare și originală sporește efectul vizual al diamantului cu peste 50% din dimensiunea sa reală. Pentru a obtine acest efect, compania italiană a dezvoltat instrumente și tehnici de producție speciale și a obținut patente internaționale pentru toate modelele. Fiecare piesă, concepută și produsă în atelierele din Italia, trece prin nouă controale de calitate iar toate diamantele sunt certificate de către GIA (Gemological Institute of America) și au garanția de proveniență din zone “Conflict Free”.

“Clienții nostri au catalogat-o drept cea mai importantă inovație din ultimii 20 de ani în acest domeniu”, a spus Dario Ramerini, general manager ITITOLI.

ITITOLI este o companie italiană fondată în 1990, în Valenza, iar în prezent, bijuteriile ITITOLI sunt prezente în peste 20 de țări, pe trei continente.

SuperFast and Furious

Chopard a lansat recent cea mai nouă piesă din colecția Classic Racing – modelul Superfast. Ceasul a fost prezentat în cadrul unei ceremonii ce a avut loc pe pista Ascari Race Resort, în prezența legendarului pilot auto Jacky Ickx și a înotătorului olimpic Ryan Lochte. Superfast e inspirat de lumea automobilelor, detaliile ceasului precum cadranul și carcasa păstrând detalii similare cu cele de sub capota unei mașinii, iar bezelul fiind asemănător cu un compresor vintage. După prezentarea ceasului oaspeții prezenți la eveniment au avut ocazia să participle la o simulare de cursă pe pista special amenajată, alături de Jacky Ickx care a condus două modele Porche 936 Spyder, din 1977 și 1981.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția