Artă de dragul mâncării

Mănânci ca să trăiești sau trăiești ca să mănânci?“ Aceasta este întrebarea într-o lume în care de sute de ani mâncarea este ridicată la rang de artă, și nu doar în pictură, ci, mai nou, și în modă și chiar în bucătărie, unde hrana nu mai este menită doar să aline foamea, ci și să încânte privirea și să seducă papilele gustative.

Ionel Teodoreanu spunea în Lorelei, unul dintre cele mai frumoase romane de dragoste ale literaturii românești, „îți venea să o respiri, nu să o privești“ despre personajul principal. Mi-am adus aminte de citatul lui când în față mi s-a așezat ceea ce părea o operă de artă, nu o farfurie cu mâncare.

M-am gândit atunci. „Îmi vine să o privesc, nu să o mănânc“. Când a devenit mâncarea o artă și bucătarii adevărați artiști?

Mâncarea a reprezentat de-a lungul timpului o sursă inepuizabilă de inspirație, fiind element central în tablourile pictorilor din toate timpurile, printre care și Cezanne, Dali și Leonardo da Vinci. De altfel, una dintre cele mai cunoscute picturi ale tuturor timpurilor este Cina cea de Taină, a lui Da Vinci, care veghează peste fosta sală de mese a bisericii Santa Maria delle Grazie din Milano. Este un tablou construit în jurul unei cine, în jurul unei mese. De altfel, și în Biblie mâncarea este, nu o dată, un element central.

„Pornind de la un măr ținut în mână de un Iisus portretizat în copilărie și mergând mai departe la o servitoare rubensiană care tocmai ce a prins un cocoș de curte, mâncarea și băutura apar în contexte felurite în pictura europeană pe parcursul mai multor secole, în special în perioada 1400-1800“, spun specialiștii Muzeului Metropolitan de Artă din New York pe site-ul propriu.

Primele astfel de încercări datează însă din Evul Mediu, dar nici în Grecia sau Roma antică nu au lipsit portretrizările bachetelor decadente despre care se vorbește până astăzi. Au venit apoi pictorii renascentiști care nu erau doar iubitori de frumos și de forme, ci și iubitori de mâncare. Mesele pline erau apanajul picturilor acelor vremuri. Pictura și mâncarea au mers astfel mână în mână dintotdeauna. Nu doar pictura a ilustrat însă de-a lungul timpului strânsa relație a omului cu mâncarea și cu băutura, ci și literatura și mai nou moda.

Astfel, relația omului cu mâncarea a trecut de la simplă necesitate la plăcere, și un orgasm al papilelor gustative răsună până departe. Lady Gaga a apărut pe coperta Vogue într-un costum de baie realizat din carne proaspătă. Acela a fost momentul în care moda și-a schimbat relația cu mâncarea. Apoi, Moschino a dedicat o întreagă colectie fenomenului McDonald’s, iar Karl Lagerfeld și-a construit show-ul în jurul consumerismului, transformând podiumul într-un raion de supermarket, ambele „altare“ dedicate mâncării. Colecția Moschino s-a „dat ca pâinea caldă“ (ca să rămânem în universul mâncării). Gențile sub formă de Happy Meal și husele de telefon sub formă de cartofi prăjiți ce erau „servite“ pe podium de fotomodele îmbrăcate în „uniforma“ McDonald’s au ajuns în toate colțurile lumii cât ai clipi. Când Karl Lagerfeld a transformat The Grand Palais din Paris într-un imens supermarket pentru lansarea colecției Chanel toamnă-iarnă 2014, modelele au simulat o sesiune de cumpărături, plimbându-se cu un coș în mână, printre raioanele de produse. Niciodată mâncarea nu a părut mai la modă.

Designerul Zac Posen este ultimul artist care s-a lăsat inspirat de mâncare și care a pornit de la pozele de pe rețeaua de socializare Instagram pentru a crea ultima sa colecție lansată în vara acestui an. Formele, culorile și texturile mâncării i-au folosit drept punct de pornire într-o perioadă în care pozele cu delicii culinare au „săturat“ deja rețelele de socializare.

În momentul în care mâncarea a ajuns element central pe podiumurile de modă, unde până nu de mult era un subiect tabu pentru că și să auzi vorbind despre ea ar fi putut să rupă echilibrul firav al hainelor și siluetelor, ceva s-a schimbat.

Pare că mâncatul e la modă sau mai degrabă e o modă. Mâncarea nu doar a inspirat arta, ci a ajuns o artă.

Astfel, într-o opinie mai veche din New York Times un eseist scria că nimănui nu îi mai pasă dacă cunoști capodoperele lui Mozart sau pe cele ale lui Leonardo, dar dacă nu poți spune rapid care este diferența între ganache și couverture (ambele glazuri, dar de consistențe diferite), atunci ai o problemă. Cine sunt însă adevărații connaisseuri ai mâncării astăzi, cine face regulile și cine le încalcă?

Stil de viață