Arhitectura/zoom in
Arhitectura/zoom in
PATCHWORK/ CASA-VESMANT A LUI RAZVAN CIOBANU
TEXT/ VALENTINA NICULESCU
FOTO/ ADRIAN TIMARU, ©IGLOO MEDIA
Ce fel de âarmeâ foloseste un designer de moda cand vine vorba de amenajarea propriului apartament? In ce proportii fuzioneaza arhitectura si moda atunci cand in joc intervine miza ridicata de a-ti croi vesmantul pe mai multe sezoane al propriului camin? Sa fie oare casa, cea mai intima haina care ne imbraca, supremul apanaj al subiectivitatii creatoare?
In incercarea de a veni in intampinarea acestor intrebari am descins intr-o zi ploioasa in locatia ultra-mediatizatului apartament al creatorului de moda Razvan Ciobanu.
Experienta locului s-a dovedit mai mult decat relevanta, adesea frizand ilicitul deschiderii portilor unui univers definit de supralicitarea intimului, mult prea personal si de aceea rezistand oricarei uzuale catalogari obiective. Ne-am scufundat intr-un amestec de mirodenii tari, in amalgamul labirintic al influentelor contrapuse, cu greu deslusind principiile guvernante ale spatiului, compus ca patchwork si de aceea fragmentar, inegal, ocultat lizibilitatii, fascinand tocmai prin caracterul tare de a rezista oricarei lecturi uzuale. E un loc pe care poti sa il iubesti sau sa il urasti, dar care merita efortul descoperirii tocmai pentru capacitatea-i de a genera astfel de sentimente contradictorii.
Il poti iubi daca va fi trecut peste tine lectia postmodernitatii de a nu mai crede in adevaruri stilistice unice, daca apreciezi colajele existentiale si suprapunerile incomode de poverism si lux extrem, de sordid si inaltator, dar, mai ales, il poti iubi tocmai pentru ca nu este arhitectura de interior, ci moda la superlativ, in sensul larg al absolutei subiectivitati a recompunerii permanente a modernului din crampeie preferentiale de stiluri cu pretentia de autentic.
Il poti fara doar si poate repudia tocmai pentru infinita rezerva de subiectivitate, pentru sentimentul eclectic de boudoir, pentru incongruenta dintre stilurile istorice aduse in joc de prezenta antichitatilor sau candelabrelor si odata uzul emfatic al materialelor lipsite de noblete precum plexiglasul, odata referinte japoneze precum usile glisante cadrate, pentru exclusivismul cautat si exaltarea predilecta a textilului si atmosfericului in defavoarea coerentei spatiale, pentru univalenta cromatica si desconsiderarea iluminarii naturale, pentru jocul de generare de spatiu mizand exclusiv pe procedee imprumutate modei.
Sentimentul e mereu unul de navigare intr-un teritoriu obscur, spatiul are un caracter hibrid, pe alocuri libidinal, de unde nesiguranta in a cataloga, pentru ca uneltele cu care lucram vin dintr-o disciplina cu convingeri nu totdeauna congruente cu ale modei. Indiferent cum ne raportam la el, spatiul in sine pastreaza calitatea unui loc cu caracter puternic, supracodat, reflexie a personalitatii si meseriei creatorului sau. Privit ca vesmant, ca invelis primar al corporalului, e fara doar si poate haut-couture: atmosferic, sclipitor, infinit texturat â pana si peretii isi primesc accentele textile prin fragmentele punctuale de tapiterie sau drapajul dramatic al peretelui livingului â, decadent (candelabre si oglinzi de epoca performand jocuri cromatice in contexul aluziv al unui colorit general al peretilor de roz inchis â visina putreda), inventiv (solutia renuntarii la materiale izolante traditionale in bai si optiunea pentru placari atipice cu plexiglas negru sau parchetul special pentru medii umede), in fine, inegal, o virtute proprie modei spre deosebire de arhitectura (poverismul iluminarii in pardoseala contrastand cu etalarea obiectelor de design de lux).
Tratamentul general tonic (incluzandu-l pe cel olfactiv al parfumului zecilor de crini populand locul, omagii ale efemeritatii si derizoriului) , accentuarea locului de luat masa prin decupajul sau pe verticala datorat inaltarii si al izolarii prin uzul lemnului negru si a cadrajului cu o piesa grafica sugestiva, tratamentul minimalist al dormitorului in ciuda jonctiunii de elemente contrastante,
Sentimentul de bouillion de aluzii si trimiteri criptate la influente diverse si puternic personale, toate duc cu gandul la o croiala si ajustare la foarfece a unui costum pe marimea si personalitatea purtatorului, in egala masura design existential si omagiu adus modei ca vehicul de irigare cu sensuri multiple a cotidianului. Ramane astfel sentimentul aparte al accesarii unui loc eminamente altul prin insasi capacitatea sa unica de a fi altceva decat arhitectura. E greu sa discerni formuland judecati de valoare asupra unui astfel de spatiu la prima vedere greu de locuit tocmai datorita semantizarii la extrem, a exacerbarii sensurilor dincolo de ideea de confort, in contextul in care asistam la un caz de re-creare a habitatului dupa imaginea locuitorului sau. Pentru ca, in definitiv, alegerea asupra a ceea ce purtam zilnic ramane expresia primordiala a propriei noastre subiectivitati.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
