Cum arată weekendul perfect pentru Ana Wagner, artist și cofondator al Wagner Arte: "Cel mai mult timp petrec în București. Deși nu e orașul meu favorit, pot să îmi propun să găsesc colțuri minunate ale lui"

Era anul 2005 când Ana Wagner împreună cu sora sa Irina a pus bazele unui atelier amplasat în inima Bucureștiului, acolo unde artista modelează în porțelan bijuterii, dar și obiecte decorative. Ana s-a născut în Deva, dar s-a mutat la București pentru a studia la Academia de Artă Nicolae Grigorescu. A absolvit în 2000, însă și-a continuat pregătirea prin burse și cursuri de specializare în Italia, Ungaria, Grecia, Spania și Franța. Apoi, a îmbinat activitățile din cadrul atelierului cu participarea ca artist independent la diverse expoziții și târguri. Pe scurt, Ana Wagner este creatoarea mărcii de porțelanuri manufacturate Wagner Arte, este ambasador al artei porțelanului peste hotare la Vista Alegre, în Portugalia, la Homo Faber, în Elveția și la marile târguri internaționale de design și fashion. Ce face ea însă după afaceri?

„Mărturisesc că, pentru mine, timpul este egal cu bucuria de a fi. Nu fac diferență între zile, între așa-zisele zile de lucru și cele de weekend. Eu lucrez cu bucurie și sâmbăta. Mai puțin duminica. Însă, îmi iau zile libere și în cursul săptămânii «de lucru». Viața e minunată și lunea, și duminica!

Recunosc însă că la final de săptămână îmi place să petrec cât mai mult timp împreună cu fetița mea. Uităm de îndatoriri și reguli și facem ce ne taie capul. Cel mai bine e când fugim din oraș.

Weekendul înseamnă pentru mine deconectare. Cel mai adesea, finalul de săptămână mă găsește departe de bruiajul Bucureștiului, undeva unde pot să mă bucur de conexiunea directă cu natura. Ador plimbările prin pădure, dar și cele la mal de mare, plimbări însoțite de povești narate de fetița mea.

Apreciez însă și o zi leneșă, la o cafenea aflată pe colțul unei străzi pariziene, acolo unde pot savura nu doar o cafea bună, ci și spectacolul străzii. Ador să privesc oamenii care trec. Îmi imaginez povestea fiecăruia, urmăresc în detaliu fiecare accesoriu vestimentar, fiecare bijuterie. De acolo, mai departe, îmi țes propriile povești, împletind lumea imaginarului cu cea a realității.

De altfel, următoarea mea escapadă de weekend va fi la Paris.

Totuși, trebuie să recunosc că și Bucureștiul e mult mai respirabil sâmbăta și duminica. Sunt situații când ne simțim mai fericiți aici, într-un final de săptămână, decât dacă am fi plecat la munte sau la mare, acolo unde pare că a fugit tot poporul. Atunci când știm că e o sărbătoare, iar oamenii merg în vacanță, noi alegem în mod special să rămânem și să ne bucurăm de oraș în varianta lui mai aerisită.

Chiar și așa, în România cel mai bine mă simt la munte, pe cărările unei păduri. Spre comparație, în străinătate îmi place mai degrabă să merg la mare. Ador sudul Franței, sudul Portugaliei – zona Algarve sau insule precum Favignana din Sicilia.

De fiecare dată mă cheamă dorința de a fi aproape de natură, unde pot visa și de unde mă pot inspira. De fiecare dată, aici, canalele mi se deschid și, în mod inevitabil, îmi vin idei care mai apoi devin colecții de obiecte decorative din porțelan sau bijuterii.

Și tot apropo de nevoia mea de natură, când călătoresc nu sunt atrasă de ideea de hotel. Îmi place să mă cazez, în general, în sistemul Airbnb, unde pot beneficia de utilitățile unei căsuțe, preferabil cu grădină.

Chiar și așa, cel mai mult timp petrec în București. Și, deși nu e orașul meu favorit, pot să fiu onestă și să îmi propun să găsesc colțuri minunate ale lui. Îmi place să mă pierd în plimbări prelungi prin cartierele vechi ale orașului – zonele Cotroceni, Cișmigiu, Parcul Ioanid, dar și Calea Victoriei sau cartierul evreiesc (zona Armenească). Toate aceste zone au parfumul lor autentic, de demult, și ori de câte ori văd o casă frumoasă, îmi place să îmi imaginez cine a trăit acolo și în ce stil. Îmi place să fac opriri în aceste zone ale Bucureștiului și să descopăr locuri minunate precum muzeul Pallady sau muzeul Aman. Noutățile în ceea ce privește Capitala nu mă prea atrag. Mă cam tem de ele. Prefer să merg pe recomandări. Atunci abia pot să îmi iau inima în dinți și să explorez un loc nou. Altfel, aleg să variez de la o săptămână la alta locuri deja cunoscute.

Per ansamblu, uneori mi-e greu de suportat vibe-ul Bucureștiului. Mi se pare prea aglomerat, sufocat de oameni și mașini. E faină inițiativa ce a devenit tradiție cu sistemul pietonal de pe Calea Victoriei. E foarte bine că a fost reînviată ideea de Corso la noi.

Unui străin care ajunge la București i-aș recomanda să facă ceea ce fac și eu atunci când vizitez un oraș pe care nu l-am mai văzut. Să ia la pas străzile din zona ultracentrală, să se oprească să mănânce ceva bun într-un mic restaurant din zona Ateneului, să bea o cafea la colț de stradă, iar acolo să mai ceară informații despre locuri frumoase din oraș ori pur și simplu să converseze cu chelnerul sau proprietarul localului. I-aș recomanda să se lase purtat de vibrația unui oraș haotic, dar pe alocuri fermecător, să se piardă și să viseze, să se bucure de statutul de anonim.“

Călătorii