Cum arată una dintre cele mai exotice insule din Europa? E aruncată de zei în mijlocul Oceanului Atlantic, undeva la jumătatea distanței dintre Bătrânul Continent și America de Nord, e greu să o găsești pe hartă, dar odată ajuns nu vrei să mai pleci

Cum te uiți pe harta lumii, undeva la jumătatea distanței dintre Europa și America de Nord, deși cumva mai aproape de Bătrânul Continent, se află o salbă de nouă insule ce formează arhipelagul Azore. Dacă nu ești atent și nu știi exact ce cauți, cel mai probabil o să le treci cu vederea, atât sunt de mici în economia lucrurilor. Cunoscătorii și călătorii cu ștate vechi știu însă că aceste petice de pământ aruncate în mijlocul Oceanului Atlantic nu doar că nu trebuie trecute cu vederea, dar au o frumusețe magnetică, ce te face să îți dorești să revii până le descoperi pe fiecare în parte sau până le dezbraci de toate secretele.

Arhipelagul Azore este aproape invizibil pe harta lumii, însă odată ce te apropii de el îți dai seama că nu îl poți cuprinde într-o călătorie decât dacă ai luxul timpului și prin asta mă refer la câteva săptămâni bune, dacă nu chiar luni. Sunt nouă și sunt mici, însă aceste insule sunt fiecare în parte o lume în sine.

Cea mai mare, cea mai cunoscută, cea mai populată dintre toate este Sao Miguel, capitala arhipelagului – Ponta Delgada – fiind găzduită pe această insulă unde poposesc cei mai mulți vizitatori străini. În vremea

COVID-19 și cu doar vreo nouă zile la dispoziție, și noi am optat pentru aceeași destinație, aflată la două ore de zbor de Portugalia continentală și la tot la fel de multe de Madeira, celelalte insule portugheze (două la număr de această dată), acestea din urmă amplasate undeva mai aproape de Africa și de Canare decât de orice altceva.

A fost greu să alegem o singură insulă din Azore, mai ales că pe măsură ce te documentezi și citești ai vrea să le vezi pe fiecare în parte. Una este cunoscută ca insula orhideelor, o alta ca fiind un paradis pentru pasionații de vinuri, o a treia găzduiește cele mai spectaculoase cascade, iar lista poate continua cu vârfuri semețe și orașe patrimoniu UNESCO. Și atunci de ce am ales această destinație și nu alta?

Sao Miguel are câte puțin aproape din toate, dar nu stă chiar bine la producția de vin. Și, în plus, recunosc că argumentul decisiv a fost imaginea clasică a lacurilor Sete Cidade. Este iconică și chiar dacă pare greu de crezut că toate tonurile alea de verde și albastru sunt reale, parcă vrei să te convingi chiar tu că natura e mai tare ca orice Photoshop. Și bineînțeles că e!

Am aterizat la Ponta Delgada cândva după prânz și după ce am încărcat bagajele în mașina închiriată am pornit către Vila Franca do Campo, cândva, de mult, capitala insulei. Acum, orașul este cunoscut în special datorită insuliței Ilheu de Vila Franca, unde în sezonul estival lumea merge pentru plajă sau snorkel în apele ce seamănă mai degrabă cu Marea Caraibilor decât cu Oceanul Atlantic.

La început de iunie însă, turiștii erau ținuți la „graniță“, deși în mod normal, în alți ani, în această perioadă, bărcile puteau intra până în inima insulei în formă de semilună. Motivul nu e pandemia de COVID-19, așa cum s-ar putea crede, ci faptul că pe stâncile alb-gălbui își făcuseră cuib o serie de păsări care veniseră aici să procreeze, iar puii nu erau încă suficient de dezvoltați și de încrezători în forțele proprii încât să își ia zborul.

Stăteau zgribuliți și se uitau la puținele bărci care dădeau înconjurul insulei pentru ca turiștii să poată admira formele pe care vântul și apa le croșetaseră în piatră. Undeva lateral se află o stâncă solitară, desprinsă din ansamblu ca parcă pentru a veghea la liniștea insulei. E înaltă și falnică, fix ca un străjer, și totodată pare că nu-și găsește locul. Dar, de fapt, este cea care și-a câștigat popularitatea prin forțe proprii, cucerindu-i pe acei curajoși, nebuni care se aruncă mereu cu capul înainte (și la propriu și la figurat) de pe cele mai înalte ori periculoase stânci din lume, pentru a coborî până-n adâncul apelor înainte de a ieși din nou la suprafață. La astfel de concursuri precum Red Bull Cliff Diving curajul capătă alte valențe, la fel și nebunia.

Excursia către și în jurul Ilheu de Vila Franca ne-a demonstrat încă o dată că lucrurile pot fi diferite, depinde doar din ce unghi le privești. Și, totodată, am aflat că oricât de multe citești despre un loc, mereu localnicii știu și mai multe. La fel ca Ilheu de Vila Franca, și orașul de pe coastă ce poartă același nume are mai multe de oferit decât pare la o primă vedere/lectură. Centrul istoric e presărat cu biserici pictate în alb, cu doar câteva detalii negre, toate cu arhitectura clasică, iar zona portului e ca un muzeu în aer liber pentru iubitorii de bărci și pescari autentici. Dar cele mai frumoase priveliști le găsești la câțiva kilometri depărtare. Biserica Nossa Senhora da Paz stă cocoțată în vârf de deal, înconjurată de văcuțe maro, nu mov, și de hortensii. De sus se vede oceanul.

Nu departe de aici, e Lagoa do Congro, unul dintre multele lacuri de pe insulă. Niciunul nu e însă mai verde ca el, un verde otrăvitor ce te ține parcă la distanță. Stă ascuns la sânul unor păduri înalte și până nu îl vezi, nu crezi că e acolo. Nu trebuie să mergi mult până să ți se arate, timid, printre trunchiurile copacilor care-l protejează. Dar abia ajuns în buza lui îi descoperi întreaga-i splendoare.

Și totuși, Lagoa do Congro nu e cel mai frumos lac de pe insulă. Sunt atât de multe încât competiția e mai strânsă decât la Olimpiada Internațională de Matematică sau decât la castingul pentru modelele Victoria’s Secret.

Unii zic că perlele coroanei ar fi lacurile din seria Sete Cidade – Lagoa Verde și Lagoa Azul sunt cele mai cunoscure, însă tot în aceeași poză încap și Lagoa de Santiago și Lagoa Rasa. Alții sunt de părere că singur, Lagoa do Fogo, face cât toate celelalte la capitolul frumusețe. Are malurile dantelate, dealurile înconjurătoare sunt verzi-gălbui, iar culoarea sa e de fapt un mix de tonuri de verde și albastru care se întrepătrund în fel și chip în funcție de lumina soarelui și de bătaia vântului. E greu de spus astfel cine câștigă acest concurs de frumusețe, mai ales că în cursă intră mult mai multe lacuri, inclusiv cele care preced Sete Cidade și care în mod normal ar putea fi memorabile, doar că prin comparație farmecul lor pălește.

Pentru mine, nimic nu se compară cu Sete Cidade, poate și pentru că asta e imaginea pe care eu o asociez cu insulele Azore, un loc unde vezi doar verde – mult, crud, otrăvitor, strălucitor, orbitor chiar – și albastru – ciel, regal, turcoaz ori de Voroneț.

Cea mai bună priveliște pentru aceste lacuri o oferă Miradouro da Boca do Inferno, un punct de belvedere aflat la capătul unei scurte plimbări prin pădure. Totuși, cei mai mulți recomandă Miradouro da Vista do Rei, care dăruiește o vedere mult mai „pământeană“, aproape de nivelul lacurilor, cele două – Lagoa Verde și Lagoa Azul. Din Gura Infernului (trad. Boca do Inferno) ai o poză de ansamblu, fiind cocoțat pe o serie de dealuri care, în funcție de culme, îți oferă o altă priveliște. De fapt, e aceeași, doar unghiul diferă, ceea ce face să pară că e mereu altă imagine.

În apropiere, la mal de apă, în buza Lagoa Azul, se află biserica Sfântului Nicolae (Church of St. Nicholas). E mică și chochetă, cu o alee flancată de-a stânga și de-a dreapta de câte o serie de copaci falnici ca brazii, doar că nu la fel de bine dotați. Doar dintr-un anume unghi pare că ambele laturi sunt ca două perdele dense de vegetație. Altfel, pare mai degrabă că perdelele au fost sfâșiate de o grupare „criminală“ de pisici.

Drumul de lângă biserică merge mai departe și, după câteva zeci de kilometri, începe să se curbeze, mai ceva ca un șarpe, până ajunge la spa-ul natural de la Ponta da Ferraria. O serie de piscine termale naturale te așteaptă pentru a te lăsa în voia apelor învolburate care te frământă și te îmbrățisează simultan, un masaj binemeritat după drumețiile ce au precedat acest răsfăț. E important însă să ajungi aici înainte de reflux pentru că apoi apa devine foarte fierbinte!

Ceva mai în nord sunt alte piscine naturale, în satul Mosteiros, doar că aici cei mai mulți aleg să meargă la plaja cu nisip negru ca smoala, mai degrabă decât piscinele înconjurate de roci stâncoase și întunecate mai ceva ca noaptea. Priveliștea e însă clar mai dramatică la acestea din urmă, unde vântul puternic face ca nicio coafură să nu reziste. La plajă, briza e mai puțin furioasă, motiv pentru care sunt unii curajoși care chiar se aruncă în brațele oceanului, chiar dacă temperatura apei va fi întotdeauna rece ca gheața după toate standardele.

Tocmai de aceea, în localitatea-stațiune Caloura, în sudul insulei, localnicii au construit o piscină artificială pe o limbă de asfalt ce coboară până în apă. Acolo, cu mic, cu mare, localnici și turiști deopotrivă se bălăcesc în voie admirând totodată cum valurile oceanului se lovesc de țărm în ritmuri de muzică dansantă. Dar ce face Caloura cu atât mai special e Barul Caloura Esplanada din imediata apropiere, unde mâncarea e de-a dreptul dumnezeiască, iar priveliștea e un vis.

Cele mai multe restaurante sunt concentrate în orașul-capitală Ponta Delgada, care seamănă mai degrabă cu o urbe de provincie decât cu o metropolă. Merită luat la pas într-o după-amiază liniștită presărată cu cafea de specialitate la Intz48 Coffee Roasters sau cu un pahar de vin la Reserva Bar. La restaurante însă, pentru a ajunge, ai nevoie de informație, inspirație sau timp pentru că și în pandemie rezervările erau făcute măcar cu 4-5 zile în avans, mai ales la cele mai populare localuri precum A Tasca sau Taberna Acor.

Toate drumurile de pe insulă duc în Capitală. De aici pleacă și cele mai multe bărci în căutare de balene ori delfini. Noi am avut norocul să vedem vreo 20 de balene (două specii: sperm whale – cașalot și sei whale) și vreo 30 de delfini. În apele din jurul insulelor Azore există o specie de balene – cașalotul – și trei de delfini care sunt acasă aici. Restul – cinci specii de balene și mai multe de delfini – ajung în zonă doar în drumul lor spre alte meleaguri. Să le vezi, pe oricare dintre ele, e mai degrabă o loterie. Noi am tras un loz câștigător. Cred că șansele sunt totuși mai mari decât la ruleta rusească, la 6 din 49 sau la blackjack.

Cei mai mulți aleg să viziteze Sao Miguel în patru zile. Probabil că dacă te grăbești, ai timp să vezi multe. Însă, cu cât ai mai multe zile, cu atât le poți face mai pe îndelete. Noi, spre exemplu, am segmentat coasta de nord-est în două zile. Sunt multe locuri de vizitat, dar nu ar trebui ratat farul Farol do Arnel de unde vezi oceanul în toată splendoarea lui și nici punctele de belvedere Ponta do Sossego și Santa Iria. Fiecare dintre acestea două din urmă e, înainte de toate, o grădină cu flori felurite. Nu lipsesc însă hortensiile pe care le găsești la tot pasul pe insulă. Drumuri întregi sunt marcate de aceste flori ce se întind pe stânga și pe dreapta, de-a lungul șoselei, cât vezi cu ochii. De multe ori, drumurile din Sao Miguel sunt o destinație în sine, chiar și dacă mergi fără o țintă anume în minte. Totuși, e greu să nu ai o țintă când sunt atât de multe locuri de văzut. În Azore, spre exemplu, sunt singurele două plantații industriale de ceai din Europa – Gorreana și Cha Porto Formoso -, construite ca două labirinte unde plimbarea devine o joacă.

Plimbarea e activitatea de bază în Sao Miguel, fie că mergi către un lac, pe o plajă ori într-un parc, fie către o cascadă (una dintre multele) – Salto do Cabrito, Salto do Farinha, cele din parcul Ribeira dos Caldeiroes sau cea de la capătul parcului Caldeira Velha presărat cu izvoare termale unde oamenii vin să se înmoaie în apele cu proprietăți curative. Izvoare similare sunt și la Poca Dona Beija, unde, în zilele bune, oamenii stau la coadă cu orele, dar și la Terra Nostra Botanic Gardens, unde, după cum îi spune și numele, ai și avantajul unei grădini botanice luxuriante. Aici te poți pierde sute de minute fără să simți trecerea timpului. Complexul include și un hotel de cinci stele ce cuprinde și un restaurant de fine dining și o cafenea, care e, de fapt, mai degrabă, un bar de tapas. Cea mai bună mâncare însă se zice că e la Tony’s, Caldeiras & Vulcoes, doar și pentru că aici găsești preparate tradiționale precum cozido das Furnas – o tocană de carne gătită în gheizerele din apropiere, oalele fiind înghițite de pământul fierbinte timp de 6-8 sau chiar 12 ore. Nu m-a tentat acest fel de mâncare, dar altele au fost pe măsura recenziilor.

Gheizerele sunt la Fumarolas, pe malul lacului Lagoa das Furnas, al treilea cel mai popular de pe insulă după Sete Cidades și do Fogo.

E un fel de Prâslea din poveste, nici la fel de frumos, nici la fel de spectaculoasă priveliștea – pe care cel mai bine o poți admira de la Pico do Ferro Viewpoint -, nici la fel colorat. Și totuși, ce ar fi „treimea“ fără el? Incompletă, ca și o vizită pe insulă fără o oprire aici.

Am avut timp să văd multe locuri din Sao Miguel, dar, așa cum ziceam și la început, a fost suficient doar pentru a-mi deschide apetitul pentru celelalte insule din grup. Așadar, va urma…

Călătorii