Cum arată cea mai nouă destinație de pe harta de chartere a României? Vrea să fie un nou Dubai și se poziționează ca o destinație de aventură, unde ajungi să „zbori“ cu 150 km/ oră deasupra unui hău stâncos din creierii munților. GALERIE FOTO
Emiratele Arabe Unite sunt alcătuite din șapte emirate, total diferite unul de celălalt.
Albă ca Zăpada avea șapte pitici. „Clubul“ G7 are drept membri cele mai puternice șapte economii ale lumii. Sunt șapte zile într-o săptămână. Iar Emiratele Arabe Unite sunt alcătuite din șapte emirate, total diferite unul de celălalt.
Cei mai mulți pun egal între Emiratele Arabe Unite și Dubai, o destinație care a redefinit luxul. Mai sunt și aceia care se aventurează puțin mai departe și aleg mai tradiționalul Abu Dhabi pentru a gusta ceva din cultura arabă. Puțini sunt însă cei care merg dincolo de aceste „granițe“, invizibile e adevărat, pentru a descoperi această țară mai în profunzime.
Cei care totuși o fac știu când au pășit pe alt tărâm și nu doar pentru că scrie pe plăcuțele de bun-venit, ci pentru că peisajul se schimbă, nu dramatic, dar perceptibil. Se domolesc de cele mai multe ori înălțimile clădirilor, dar se ridică semeți munții. Sticla și fierul zgârie-norilor sunt înlocuite de materiale mai naturale și de culori mai pământene. Numărul localnicilor crește, în timp ce ponderea străinilor – expați sau muncitori – scade. Singurele constante sunt apele domoale și turcoaz din Golful Persic și nisipul fin al deșertului. Emiratele Arabe Unite, poziționate acolo unde Orientul Mijlociu împunge coasta Asiei Centrale, sunt alcătuite din șapte emirate, iar Ras al Khaimah este unul dintre ele.
Acesta din urmă s-a așezat ceva mai târziu la masa negocierilor pentru turiștii lumii, dar are ambiția unui mezin care și-a văzut frații mai mari reușind în viață.
Ras al Khaimah se mândrește cu cel mai înalt vârf din țară – Jebel Jais, ce s-a oprit din crescut undeva pe la 1.934 de metri -, în timp ce în restul emiratelor domină deșertul. Are la rândul său plaje idilice, ce se lasă dezmierdate în tot timpul anului de soarele arzător, dar ceva mai blând în lunile când iarna își intră în drepturi în Europa. Hotelurile de patru, dar mai ales cinci stele, ce poartă branduri internaționale cunoscute, flanchează aceste plaje cu nisip alb ori ușor gălbui. Unele sunt adevărate orașe, dezvoltate pe orizontală și verticală simultan. Hotelul DoubleTree by Hilton din Al Marjan – un arhipelag alcătuit din patru insule artificiale în formă de coral – are peste 700 de camere, 13 restaurante, baruri și cafenele și șapte piscine (unele infinite). Și acesta este doar un exemplu.
Hotelurile din Ras al Khaimah nu se așază însă doar la mal de apă, deși multe aleg să o facă pentru că plaja este unul dintre principalele motive pentru care oamenii vin în această destinație. Există totuși hoteluri în oraș, iar altele în mijlocul deșertului. Pentru că între mare și munte, în acest micuț emirat, se întinde deșertul, un mediu pe cât de neprietenos, pe atât de spectaculos.
Cel mai frumos apus din lume are loc seară de seară în deșert. Cerul pare că ia foc și se colorează treptat în tonuri puternice de galben-auriu, oranj strălucitor și roșu sângeriu. Nisipul e scăldat și el în această lumină care-i scoate în evidență culoarea, fie cărămiziu, fie galben murdar.
În același deșert unde cămilele merg agale, ai și mașini de teren sau buggy-uri care „călăresc“ dunele de nisip. Tot aici, dacă ai noroc (eu nu am avut) poți zări oryxul sau gazela arabă, adaptată climatului local. Și dacă adrenalina nu a ajuns deja la cote satisfăcătoare, plăcile de snowboard abia îi așteaptă pe doritorii care vor să se dea pe nisip, și nu pe zăpadă.
De altfel, Ras al Khaimah se poziționează ca o destinație de aventură, având printre altele cea mai lungă tiroliană din lume, unde curajoșii – sau nebunii frumoși, depinde cum îi numești – ajung să „zboare“ cu 150 de kilometri la oră deasupra unui hău stâncos din creierii munților.
Nu e nevoie însă să călătorești o oră și chiar mai bine de la mare la munte pentru a simți adrenalina, sporturile acvatice – de la diving la o plimbare cu cayakul printre mangrove – fiind și ele o soluție pentru a potoli setea de aventură.
Emiratele Arabe Unite înseamnă astfel mai mult decât strălucitorul Dubai – la propriu și la figurat strălucitor – și mai tradiționalul Abu Dhabi ce găzduiește una dintre cele mai frumoase moschei din lume. Ras al Khaimah are propriile lui povești și propriile moschei, ce pot fi descoperite printr-o vizită în oraș.
Moscheea Sheikh Mohammed Bin Salem, ce datează din secolul al XVIII-lea, fiind reconstruită de două ori între timp, e încă funcțională. La prima vedere, nici nu pare o moschee. Îi lipsește un element definitoriu – minaretele. Iar la interior, această construcție se remarcă datorită faptului că are 60 de coloane (mult mai multe față de medie) și un tavan realizat din lemn de palmier și de mango. În mod normal, acest lăcaș poate primi până la 1.000 de oameni, de regulă bărbați, femeile venind în special în perioada Ramadanului și având un spațiu separat de rugăciune. În această perioadă, marcată de pandemia de COVID-19, numărul persoanelor care vin la moschee e limitat la jumătate.
Orașul e împânzit de moschei, care mai de care mai impunătoare, dar cele mai multe povești le ascund cele care au sute de ani de istorie.
În Al Jazirah Al Hamra – un oraș părăsit, despre care se zice că ar fi chiar bântuit – există o astfel de moschee.
Tot aici, poți vedea clădiri cu arhitectură tipică și poți afla mai multe despre viața de acum mai bine de 300 de ani a oamenilor din zonă. Orașul se află însă în renovare în prezent, pentru a putea intra pe lista Patrimoniului UNESCO. Până la finalul anului, proiectul ar urma să fie finalizat, iar apoi va intra într-un proces de analiză din partea UNESCO.
Tot o lecție de istorie, dar diferită, „predă“ și Muzeul Național al Ras al Khaimah, găzduit într-o altă clădire din secolul al XVIII-lea, care a fost pe rând fort, palat, secție de poliție și acum muzeu. Aici afli că înainte de revoluția petrolului această țară se baza pe palmieri și curmale, mai exact pe tot ține de acest copac, de la fibră și frunze la fruct.
Și tot înainte ca petrolul să schimbe regulile jocului economic, comerțul din Emirate se baza și pe perle. Și astăzi, singura fermă de profil din Orientul Mijlociu se găsește în Ras al Khaimah. Cea mai veche perlă din lume datează de 8.000 de ani și a fost găsită aici, pe când cele mai mari sunt cele din Filipine.
Pentru a găsi perle, oamenii se scufundau continuu, în special în perioada mai-august, când apa e mai caldă și vizibilitatea mai bună. Între noiembrie și februarie însă nu se făcea diving.
E vorba de free diving, până la 10-27 de metri, scufundătorii fiind nevoiți să stea sub apă 3-4 minute. Pentru a putea face asta, specialiștii își legau o piatră de picior. Astfel, ajungeau rapid jos, și își păstrau energia pentru munca efectivă. Când voiau să se ridice la suprafață, îi anunțau pe cei care erau în barcă și stăteau în expectativă – de regulă rudele lor, pentru că era necesară o relație bazată pe încredere -, care se ocupau de a-i scoate din adâncurile mării.
Bărcile ce porneau în asemenea expediții găzduiau echipe generoase, oamenii cu diferite poziții bine definite, care împreună aveau același scop – să găsească un număr cât mai mare de perle. Pe barcă urcau, alături de părinții lor, și copiii – începând cu vârsta de 7-8 ani, care se obișnuiau astfel cu marea și cu misiunile de acest fel. Cândva între 12 și 15 ani ei trebuia să decidă ce rol vor să ocupe pe barcă.
Scufundătorii – elementul-cheie al unei astfel de misiuni – erau de regulă oameni subțiri la trup, al căror echipament era format dintr-un clește pentru nas, realizat din carapace de țestoasă, și un costum negru, nonculoare folosită pentru a speria anumite specii de animale marine. Aceștia nu aveau ochelari de protecție, ci doar se foloseau pe rând de un ochi sau altul pentru a vedea ce fac. Din cauza efortului la care erau supuși ochii în apele sărate ale mării, scufundătorii orbeau pe la 70-80 de ani.
După 1940 nu s-a mai scufundat nimeni după perle. De ce? Pentru că după cele două Războaie Mondiale familiile regale din întreaga lume nu au mai cumpărat astfel de nestemate. Un alt motiv e acela că au apărut perlele de cultură. Dacă la cele naturale găsești o perlă din 100 de scoici, la cele de cultură rata de succes e de 60%. Nu în ultimul rând, petrolul a venit și el să schimbe regulile jocului.
Au trecut deja 16 ani de când există perle de cultură în Ras al Khaimah, ferma de aici fiind singura din regiune. Procesul prin care se obțin acest mici mărgele prețioase e îndelung și complicat, dar rezultatul e strălucitor și spectaculos. Perlele de cultură sunt împărțite în mai multe categorii, de la A la D, și subcategorii – triplu A fiind cea mai valoroasă. Doar 1% dintre perlele de cultură sunt încadrate la categoria triplu A, prețul pentru un astfel de mărgăritar fiind de 3.500 de dirhami, adică spre 4.000 de lei. O perlă de tip A costă de peste zece ori mai puțin.
Perlele naturale se evaluează la greutate, pe când cele de cultură în funcție de mărime. Cea mai scumpă perlă poartă numele de Dana, fiind perfect rotundă.
Există puține locuri pe glob unde cu adevărat oamenii să fi reușit să scoată apă din piatră seacă sau o lume nouă și modernă din nisipul deșertului și din nimic altceva. Emiratele Arabe Unite sunt, poate, cel mai concludent exemplu în acest sens. Aici a înflorit în câteva decenii o țară care s-a înălțat văzând cu ochii, cu zgârie-nori care chiar asta fac, zgârie norii, cu hoteluri care redefinesc luxul și cu plaje unde soarele strălucește tot timpul anului. Dar Emiratele Arabe Unite înseamnă mai mult decât atât. Înseamnă munți stâncoși și golași ce se ridică până la aproape 2.000 de metri altitudine. Înseamnă sate cu sute de ani de istorie, unde triburile acelor vremuri – trei la număr, al mării, al deșertului și al muntelui – au pus bazele a ceea ce este astăzi această țară. Și înseamnă multe altele pe care le afli doar la fața locului.
Această călătorie a fost realizată la invitația Ras al Khaimah Tourism Development Authority. Zborul a fost oferit de FlyDubai, cazarea asigurată de hotelurile DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island și Hampton by Hilton Marjan Island, acesta din urmă fiind deschis recent și fiind totodată cel mai mare hotel sub acest brand din lume.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția