Supliment editat de Ziarul Financiar

Cultură

Apartamentul de bloc,o varianta umana...

Apartamentul de bloc,o varianta umana...

Apartamentul de bloc,o varianta umana...
Apartamentul de bloc,o varianta umana... · Foto: După Afaceri

Pentru unii, statul “la bloc” e o obisnuinta, scara cu mozaic gri fiind axa in jurul careia graviteaza intreaga existenta casnica. Unii s-au nascut “la casa”, dar au ajuns la bloc dupa aberantele sistematizari ale epocii glorioase. Altii s-au nascut si au crescut intre prea paralelipipedicii pereti ai caselor suprapuse, standardizate si uniformizate, fara nici o nostalgie, poate doar tanjind dupa vila de moda recenta.
In functie de spatiul pe care il ocupa, locuitorul de bloc poate fi repartizat in diverse
categorii: cel de block-haus interbelic, cu spatii largi la inima si configuratii pe masura epocii; cel de bloc socialist, cu subcategorii de niveluri (P+2, P+4, P+8, 10-17), confort (I, II, III) sau sector (locuitorul din Militari, Rahova, Balta Alba, Titulescu sau Victoria Socialismului); cel de bloc de lux postdecembrist din Primaverii sau Casin.
Locuirea la bloc isi are regulile si reperele ei:
 gratarul de la intrare, becul din hol, ghena, avizierul cu intretinerea sau sedinta de bloc. Depasindu-le si lasandu-le dincolo de usa “apartamentului proprietate personala”, incerci, in cazul fericit in care te intereseaza spatiul in care iti desfasori existenta, sa il personalizezi, sa il modelezi in ceea ce s-ar putea numi “casa mea”.
O astfel de “personalizare” s-a intamplat intr-un bloc anonim de la intersectia Domnitei Anastasia cu Ion Brezoianu. Dintr-un innegrit apartament decomandat cu camera de zi, dormitor, camara si bucatarie s-a nascut un spatiu decent, luminos, in care se
poate desfasura viata in doi, in asteptarea celui de-al treilea.  In zona diurna spatiul a fost complet deschis, unificand holul, camera de zi si bucataria, activitatile proprii fiecareia dialogand dupa ritmul vietii contemporane. Lipsa spatiilor depozitare a fost intr-o oarecare masura suplinita de sina din cornier pe care se plimba panouri semitransparente de policarbonat.
De o parte se afla biroul si rafturile bibliotecii cu textura OSB, de cealalta parte barul din tabla periata electric si lustruita, cu oglinda si blat rabatabil, loc in care bauturile si paharele lor coabiteaza fericit cu cosmeticalele si smacurile. In vecinatate, cuierul din cornier. Vizavi, dulapul rosu, metalic,  mimeaza separarea intre hol si bucatarie. Langa rosu, griul inoxului din care e facuta usa frigiderului, asortat  cu gresia poroasa de pe peretele frontului de lucru, dar la fel de potrivit, cromatic, cu aspectul cosului de gunoi din tabla galvanizata, aflat la limita imaginara dintre hol, bucatarie si living.
Living-ul are diverse “zone”: de conversatie relaxanta si de privit spectacolul vietii la televizor (canapeaua alba), zona amintirilor de familie si a obiectelor de colectie Art Nouveau (nisa coral cu etajere de sticla si masa din cadru de masina de cusut cu blat de sticla) sau cea de auditii (cu blat de lemn inchis la culoare de-a lungul unui perete, pe care se mai invecineaza flori, carti, un poster, o ceramica si chiar o grafica). Inaintea dormitorului se deschide, in peretele rosu al holului, baia cu plafon caramiziu si masca pentru cada din tabla striata, care a inghitit camara, transformand-o in nisa pentru masina de spalat.
Elementul comun compartimentarilor este dusumeaua galbuie de brad. Dormitorul, esential mobilat, are ceva diafan, datorat, probabil, materialului vaporos al draperiilor. Cromatic diferit de living sau holul rosu, cu perete zebrat, acesta se deschide catre hortensia din balcon, doar parcimonia gradinii de aici precum si scenografia exterioara a strazii si a acoperisurilor din jur, dandu-ti de inteles ca te afli, totusi, la bloc.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția