Andrei Sulyok: Fotbal pe acoperisuri

Cariera lui Sulyok (40 de ani) a inceput cu fotbalul la Baia Mare si, la 17 ani, tanarul nonconformist a ajuns chiar in lotul national de tineret alaturi de Gica Popescu si Ioan Ovidiu Sabau.
Dupa terminarea liceului si-a incercat sansele la facultatea locala unde “a picat cu brio” – nici nu se gandea serios sa faca o cariera de subinginer in electromecanica tehnologica. “Atunci am vrut macar sa scap de armata, care era de un an si 4 luni. Am plecat la Buzau, unde aveau echipa de fotbal, iar dupa aceea am dat din nou la facultate (de gura mamei) si de data asta am intrat. Dupa anul I, dupa revolutie, am iesit sa joc fotbal in strainatate, in Ungaria, asa ca am pierdut sesiunea de iarna de anul II. Atunci i-am spus mamei ca nu ma mai duc la facultate, pentru ca nu o sa practic niciodata meseria de subinginer electromecanic si diploma nu o consider atat de importanta. Ma gandeam sa fac o scoala de antrenori sau altceva ce o sa mi se potriveasca si o sa fac cu placere.”
La putin timp, datorita unei matusi care incepuse o afacere cu pantofi de dama la Oradea, a inceput sa faca distributie de incaltaminte. “Jucam fotbal inca, dar nu mai aveam aceleasi satisfactii, am zis ca pot sa le fac oarecum in parelel. Am cunoscut si alti producatori de incaltaminte, am vizitat cateva targuri, mi-am facut o firma de distributie in judet.”
In perioada cand juca fotbal, Sulyok a fost angajat si la mina, dar numai cu actele, asa cum se intampla in zona cu toti fotbalistii. “Nu lucram, mina era Bau-Baul. Cand pierdeam un meci acasa, luni dimineata trebuia sa ne prezentam la schimbul de la ora 6. Pe de o parte, toti minerii te injurau ca pierdusesi meciul, era un sentiment oarecum de rusine, dar si o pedeapsa nedreapta… O singura data chiar au vrut sa ne duca in mina si o parte dintre colegii mei chiar au coborat echipati, dar eu mi-am adus aminte de o vorba a tatalui meu, care a zis ca va intra in mina cand mina va avea ferestre. Am spus si eu asta, dar eu aveam la momentul ala doar 19 ani si i-am spus-o directorului general de la mina Cavnic care m-a amenintat ca ma da afara, ca nu mai prind echipa…Eu chiar nu aveam nimic de pierdut, la 19 ani cand nu esti casatorit, parca iei mai usor decizii. Noroc ca dupa o perioada au venit transferarile si am zis ca plec.”
In primavara anului 1994 Sulyok a ajuns la Targul International Tibco la Bucuresti, unde printre alti expozanti a intalnit si Lindab. “Sansa mea a fost ca Lindab sa fie in momentul respectiv reprezentat de colegii din Ungaria care mi-au spus ca vor sa vina in Romania si mi-au recomandat sa iau legatura cu directorul lor general. Zis si facut, am avut o intalnire la Budapesta. Plecasem pe ideea unei asocieri, firme mixte, dar discutand cu ei mi-am dat seama de marimea firmei si era din ce in ce mai putin credibil ca se vor asocia cu mine. Dupa doua luni mi-au si spus ca nu se vor asocia cu nimeni, dar imi propuneau functia de director general. Asta insemna ca trebuie sa ma mut sau la Cluj, sau la Targu-Mures si sa renunt la alte afaceri. Am zis ca, daca nu incerc acum, poate o sa regret toata viata (aveam 27 de ani) si am acceptat provocarea.”
Sulyok agatase deja ghetele de fotbal in cui la 26 de ani, cand castiga mai mult din business. A urmat mutarea la Cluj, inchirierea unui depozit in Luna de Sus, la iesirea din Cluj catre Oradea, unde fusese un grajd transformat de biserica baptista in depozit de carti religioase. “L-am pus noi la punct, dar nu aveam telefon fix, mobile nu existau, aveam in schimb niste pagere care s-au dovedit de mare folos. A fost o perioada interesanta…”
Trecerea de la mic intreprinzator la director a fost de asemenea interesanta, pentru ca “director” in cazul acela insemna pe atunci omul care le facea pe toate. “Am fost si femeie de serviciu, si secretara, si declarant vamal, si salesman si gestionar, practic eram primul angajat care a avut sarcina sa isi construiasca echipa. Treptat am angajat doi oameni pentru vanzari, fosta sotie era contabila, secretara, om de logistica si aprovizionare, iar directoare economica era o romanca de nationalitate suedeza.”
In 1996 au inceput cautarile pentru un teren pentru propria fabrica si depozit, iar directorul din Ungaria l-a intrebat daca nu ar fi o miscare inteleapta sa aleaga Bucurestiul. “Eu i-am spus foarte direct ca pentru business e o decizie foarte buna, dar pentru mine nu stiu daca e cea mai buna. Aveam experienta statului la Bucuresti cat am fost la lotul national si nu mi-a placut in mod deosebit. Mi-a zis ca decizia e la mine si nu mi-a fost usor, dar ar fi fost incorect sa iau decizia ramanerii la Cluj, punandu-ma pe mine pe primul plan. Toata lumea spunea ‘va mutati la Bucuresti, la Miticii aia, distrugeti firma, n-o sa mai cumpere nimeni din Ardeal de la voi’…Dar era o provocare pentru mine si am vrut sa incerc.”
Asa ca a inchiriat un spatiu in complexul Doraly si pentru inceput a venit doar cu patru dintre colegii de la Cluj, a facut angajari si practic a luat-o de la zero. “Mi-am pastrat cativa clienti distribuitori de pe vremea de cand fusesem la Cluj, dar a fost o etapa cu totul noua si absolut interesanta pentru firma. Pentru mine a fost oarecum asa cum ma asteptam, am invatat foarte mult, multe din mers, n-a fost usor, dar faceam ce imi placea. Poate de multe ori cat am fost intreprinzator particular si aveam firma mea, eram mai putin atent la cheltuieli, costuri, recrutare, selectie de personal, marketing decat am inceput sa fiu cand am venit in postura de angajat.”
Faptul ca apartinea de o multinationala si se intalnea cu colegii din alte tari a ajutat mult. “Schimbam idei, pareri si aveam avantajul ca la momentul respectiv ei erau putin inaintea noastra, atat ca tara (Ungaria, Cehia), dar si ca business al Lindab. Si puteam sa invat din greselile altora si macar pe acelea sa nu le repet”.
Un moment de cotitura atat pentru firma, cat si pentru Sulyok a fost in anii ’98- ’99, cand deprecierea rapida a leului i-a obligat sa ia o serie de masuri in firma. “Stiam cu sunt cu sabia lui Damocles deasupra capului, pentru ca suedezii se asteptau sa incepem sa facem profit. N-am reusit pana prin 1999-2000. A trebuit sa ne diminuam vanzarile, am restrictionat politica de creditare a clientilor, am redus nivelul stocurilor de produse finite, incercand sa crestem viteza de rotatie, ne-am imbunatatit practic cash flow-ul si in felul acesta am insanatosit compania si am facut saltul de care era nevoie.” In 2001 s-a construit sediul actual de langa Bucuresti, in Stefanestii de Jos, in 2002 a inceput productia.
“Am mers pe ideea ca daca vrem performanta, trebuie sa avem o echipa puternica. Poti fi un bun specialist, cu cunostinte foarte bune intr-un domeniu sau mai multe, dar nu o sa poti acoperi totul, nu o sa poti sa faci performanta. Motiv pentru care de la bun inceput mi-am canalizat eforturile in directia construirii unei echipe valoroase. Daca firma se bazeaza pe o echipa e mai puternica decat daca se bazeaza pe un singur om. Si nu mi-a fost teama sa imi apropii oamenii buni sau sa pastrez oameni mai buni decat mine pe domeniile lor – e una din greselile multor manageri, dupa parerea mea.”
Sulyok e acum la a treia casatorie si la primul copil – o fetita de trei luni. Locuieste intr-o casa pe care si-a construit-o in Otopeni, unde prefera sa si ramana in weekenduri.
Anul acesta a participat la un maraton in Germania, desi nu i-a placut niciodata sa alerge. “Am primit o invitatie din partea colegilor din Suedia, de a participa impreuna cu ei la un half maraton, de 21,5 km, la G?teborg. M-am antrenat aproape zilnic, desi mi s-a intamplat si sa ma atace cainii. Maratonul a fost o experienta cu totul deosebita. Pe la jumatatea traseului am avut dureri de genunchi groaznice, pentru ca alergam pe asfalt, asa ca am facut o pauza, gandindu-ma sa abandonez. Moment in care m-a depasit o babuta de vreo 70 de ani incovoiata… Am zis ca trebuie sa pot si eu! A fost prea mult pentru orgoliul meu si, cu toate problemele, am reusit sa termin cursa.”
Cursa cu Lindab continua insa, doar din cand in cand fiind intrerupta de cate un meci de fotbal: “Colegii din Italia organizeaza o cupa, iar ultimele doua editii le-am castigat noi, i-am batut la ei acasa”, spune Sulyok cu mandrie.

Stil de viață /Din vorba in vorba cu...