Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață /Despre lume si viata

Am intalnit si jurnalisti corecti

Cred ca sunt doua lucruri care imi displac foarte tare pe aceasta lume - lipsa optiunilor si stereotipurile. Ca ziarist, cu prima problema, din fericire, nu prea ma intalnesc, pentru ca, cel putin in lifestyle, ai tot timpul optiuni, subiecte despre care sa scrii, cate o noua tendinta pe care sa o descrii sau, in cazul rubricii de fata, cate o frustrare sau o nemultumire pe care sa o arunci in ca…

Am intalnit si jurnalisti corecti
Am intalnit si jurnalisti corecti · Foto: După Afaceri

Cred ca sunt doua lucruri care imi displac foarte tare pe aceasta lume – lipsa optiunilor si stereotipurile. Ca ziarist, cu prima problema, din fericire, nu prea ma intalnesc, pentru ca, cel putin in lifestyle, ai tot timpul optiuni, subiecte despre care sa scrii, cate o noua tendinta pe care sa o descrii sau, in cazul rubricii de fata, cate o frustrare sau o nemultumire pe care sa o arunci in capul bietilor cititori.
Cu stereotipurile insa am de-a face, pentru ca, volens-nolens, intalnesc multi oameni, dintre care (prea) multi sunt stereotipuri ambulante. Sau, chiar daca nu e cazul, sunt incadrati cu forta intr-o categorie. Cum ar fi afirmatia ca piaristele au deficiente la capitolul “micutelor celule cenusii”, ca sa citez un personaj dotat cu astfel de celule din belsug. Recent, o prietena, care activeaza cu succes si profesionalism in domeniu, mi se plangea ca, in momentul in care se recomanda si isi dezvaluie profesia, automat e privita altfel. Ce-i drept, multe mailuri cu o sumedenie de greseli gramaticale si multe “figuri” imi inradacinasera si mie in minte legenda de mai sus, dar imi face placere cand descopar exceptiile, anti-stereotipurile.
Un alt stereotip, pe langa cel ca piaristele sunt “frumoase da’ proaste” este ca ziaristii sunt … nu stiu cum sa ma exprim ca sa nu fiu linsata de colegi… “infometati”, “influentabili” sau, ca sa spun si cuvantul-tabu, “spagari”. Stereotip care ma infurie si care sper sa dispara cat mai repede, odata ce se va observa ca presa e din ce in ce mai matura si mai profesionala.
Ma bucur ca fac parte dintr-o redactie “nemteasca”, in care corectitudinea nici nu se discuta pentru ca e o conditie sine qua non. Motiv pentru care ma indignez profund cand primesc telefoane in care se incearca a mi se baga pe gat subiecte care mai de care mai abracadabrante, in schimbul “recunostintei” firmei respective sau, dupa cum s-a exprimat recent cineva mai putin diplomat: “spuneti-mi cat m-ar costa un articol”. Dar ma si bucur.
Ma enervez pentru ca lumea crede ca (toata) presa e de vanzare. Si ma bucur ca le pot rasturna convingerea, ca omor stereotipul. Desi, ca sa fiu foarte sincera, mai sunt si jurnalisti care au o viziune supradimensionata asupra propriei persoane, asupra influentei pe care o pot exercita intr-un domeniu sau altul (cu alte cuvinte, sufera de iluzia grosolana a grandorii personale).
Prin urmare, li se pare perfect normal sa fie “recompensati” pentru munca depusa. Etica nu le spune nimic, si isi trateaza drept “fraieri” colegii care se entuziasmeaza ca gasesc subiecte beton pentru articole de care sa fie mandri. O specie care numara din ce in ce mai putine exemplare si care, sa speram, va disparea in curand.
Inchei cu scuze pentru subiectul asa serios si moralizator si promit ca de saptamana viitoare revin la teme importante si actuale precum pantofii, soferii, mancarea si barbatii.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția