Altceva decat un apartament de bloc...
Altceva decat un apartament de bloc...
Proiect/ arh. Horia Reit,
arh. Horatiu Stan
Alegerea unui habitat se invarte din ce in ce mai mult in jurul ideii ca acesta trebuie sa se muleze cat mai bine, daca nu chiar sa se identifice cu stilul de viata propriu. De ce tocmai un apartament de bloc? …
N-are nici un rost sa staruim asupra unui raspuns, mai ales ca, atunci cand incepi sa explorezi spatiul, ajungi sa-ti dai seama ca te confrunti cu altceva decat cu un banal apartament de bloc. Asa ca ne intrebam: DE CE NU, domnule? Iata cum, cu un dozaj generos de ingeniozitate, tact si pricepere se pot rasturna si metamorfoza stereotipiile structurale ale unui spatiu standardizat si depersonalizat.
Optiunea pentru un apartament cu cinci camere, intr-un bloc construit dupa 1985 in Centrul civic, a fost facuta de catre o familie de medici. Provocarea a fost aruncata arhitectilor Horatiu Stan si Horia Reit, care au venit cu toate atuurile de reusita pentru metamorfozarea spatiului oferit.
Dihotomia zi-noapte si-a spus cuvantul in rasturnarea celulelor de locuit ale apartamentului. Delimitarea acestuia s-a facut in zone functionale de zi (hol, living, bucatarie si birou) si de noapte (dormitoare si doua bai). La nivel structural, zona de zi a fost realizata prin renuntarea la peretii despartitori dintre bucatarie, hol si living. In plus, living-ul a inaintat in balcon, gratie desfiintarii peretelui de fatada. Conceput ca o mica sera, balconul a fost inchis cu termopan. Pentru articularea unei comunicarii cu holul de acces s-a lasat un gol de zidarie la contactul cu bucataria, spatiu ocupat de aragaz si hota suspendata. S-a pus accent pe ideea de plutire, de circulatie fluida a luminii, suspendand volumul de deasupra mesei din bucatarie, hota deasupra aragazului, chiar si plafonul, pentru a corecta imperfectiunile de constructie. Mai mult, pentru amplificarea zonei diurne, s-a renuntat la peretele care separa biroul de living si s-au aplicat usi glisante din rame de lemn cu policarbonat.
O piesa de rezistenta a acestui spatiu de zi este chiar un element de structura, coloana de ventilatie, care nu a putut fi desfiintata, dar care a fost transformata cu ingeniozitate intr-un volum individualizat, luminat. Au refacut coloana (din gipscarton vopsit in albastru turcoaz si dublat cu geamuri), iar in interior au aplicat un spot de lumina. Coloana luminata rezoneaza excelent cu ”membrana” de geam interpusa intre usa de la intrare si bucataria cu living, membrana peste care s-a aplicat un film transparent autocolant.
Trecerea de la un spatiu expus la un spatiu intim este articulata de o alta ”membrana” curba, realizata din stucco veneziano galben, care mai mult decat sa mascheze “toate acele colturi aberante rezultate din structura” (conform precizarii arh. Horatiu Stan), este alternativa geometrica la formele rectangulare standard de constructie ale unui apartament oarecare. Pragul catre o alta zona este accentuat de spoturile de lumini care scot in evidenta peretele curb.
Jocul de lumini (artificiale sau naturale) pare sa fie o nota dominanta a acestui apartament. Tot in spatiul diurn, in coltul barului (unde a existat o camara), a fost inserata o fanta ingusta de geam,
in spatele careia sunt doua spoturi luminoase ce creeaza un joc cu lumina naturala.
Incaperile de toaleta sunt, la randul lor, personalizate de cromatica dominanta aleasa pe genuri: masculin – feminin, galben – albastru si respectiv orange – verde. Una dintre bai a fost marita prin crearea unei nise pentru cada, intrand in perimetrul dormitorului copilului (suficient de spatios datorita unirii a doua camere initiale). Abunda detaliile, micile elemente care dau foarte multa pretiozitate acestor spatii atat de intime: jocul ritmat al gresiilor colorate in galben, verde sau braul de sticla gri matuita care desparte gresia verde de cea orange din toaleta fetelor.
Dormitoarele se gasesc vis-a-vis la capatul holului, despartite de un perete cu finisaj de stucco veneziano pus in valoare de o fanta de geam ingusta prin care intra lumina din camera copilului. Cele doua dormitoare sunt personalizate prin cromatica aleasa pentru pereti. In timp ce dormitorul copilului este animat de culoarea orange a peretilor si de complementara albastra a storurilor, dormitorul matrimonial este mai clasic, cu albul peretilor si griul storurilor, energizat doar de latura frontala (de care sta lipit patul) vopsita in rosu aprins. Spatiile ample ale dressing-ului sunt realizate cu multa economie, prin folosirea unor panouri glisante de lemn, pe sine din cornier aplicate pe plafon, nemodificand continuitatea parchetului.
De asemenea, simeza ascunsa dintre nutul tavanului suspendat si perete articuleaza culoarea neutra a peretilor. Alte detalii care intregesc jocul de lumini sunt cele doua mici geamuri inserate transversal in perete, deasupra celor doua usi ale bailor.
Fiecare element complementar de structura, finisajele, micile detalii care amplifica sentimentul de confort schimba aproape total interfata unui apartament banal de bloc. Miza s-a pus pe desfiintarea unor elemente de ingradire vizuala, pe jocul de lumini, pe obiectele de mobilier si pe calcularea cu precizie a fiecarui element inserat.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția