Supliment editat de Ziarul Financiar

Tehnologie

Alo, ma vezi?

Alo, ma vezi?

Dupa ce ani de zile am dus telefonul mobil la ureche, trebuie sa ne schimbam obiceiurile, o data cu aparitia videotelefoniei mobile si in Romania.

Sa recapitulam: de luni, putem merge in magazinele Connex sa ne facem abonamente la telefonia de generatia a treia sau 3G, cum mai este cunoscuta.

Poate cea mai spectaculoasa aplicatie a 3G, in afara de accesul la Internet si de vizionarea de clipuri si emisiuni TV pe telefonul mobil, este posibilitatea de a-l vedea pe interlocutor. El, la randu-i, ne vede pe ecranul terminalului.

Mai mult, in timpul unei convorbiri ne putem ilustra vorbele cu o transmisie video in direct, filmand imprejurimile si pe cei din jurul nostru.

Cum se intampla aceste minuni?

Telefoanele mobile de generatia a treia sunt caracterizate in multe cazuri de existenta a doua camere foto-video. Una integrata in partea frontala a telefonului, cealalta in spate.

Cea din fata este folosita in videoconvorbiri (capteaza imaginea noastra si o trimite pe ecranul telefonului interlocutorului). Cea din spate inregistreaza clipuri video care pot fi expediate pe loc sau mai tarziu prin mesaje multimedia.

In cursul unei videoconvorbiri, telefonul este tinut in fata, ca o oglinda, iar legatura pentru voce se face printr-un banal handsfree.

Sa disecam rapid un exemplar de telefon 3G, ajuns deja prin mai toate magazinele autohtone: Nokia 6680.

Este un telefon din categoria celor inteligente (smartphones) cu o multime de capabilitati atat pentru relaxare cat si pentru activitatea curenta de zi cu zi.

In afara de standardul 3G, pentru primit/transmis date functioneza si in tehnologiile GPRS si EDGE. Schimba informatii cu computerul sau alte device-uri fie prin cablu USB, fie prin unde radio (Bluetooth).

Si cum asemenea telefon devine un companion aproape permanent, finlandezii l-au indopat cu functii de entertainment. De pilda, cu Nokia 6680 nu va va lipsi muzica, pentru ca functioneaza ca player in format MP3 si AAC. E simplu: incarci melodiile MP3 din computer prin cablu sau Bluetooth si le ai intotdeauna la indemana.

Nu numai sunet stie sa ruleze 6680, ci si clipuri in format MPEG4, pe care le vom lua de la furnizorii de continut multimedia. Pe scurt, creatia Nokia inglobeaza in cele 133 de grame ale sale un interesant player multimedia.

Nokia 6680 este si un meticulos organizator al intalnirilor si sarcinilor curente. Veti descoperi totodata ce usor este sa trimiteti de pe telefonul mobil

PowerPoint, documente Word, Excel sau PDF si (atentie!) fisiere cu muzica in format MP3.

Nota zece si pentru capacul culisant care protejeaza camera video din spate.

victor@zf.ro

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția