Albastru de Modigliani

Saptamana trecuta, casa de licitatii Christie”s a scos pentru prima oara pe piata “Portretul lui Jeanne Hebuterne” de Amedeo Modigliani. Pret estimativ: intre 1,5 milioane si 2,5 milioane lire sterline. Inca o ironie a sortii pentru Modi (cu adevarat “maudit” adica “blestemat”, in franceza), care a trait mai mereu in mizerie, cunoscand succesul abia in ultimul an al vietii, si atunci pentru scurt timp.

Filmul cu acelasi nume care ruleaza acum in Bucuresti nu e o biografie completa a artistului, dar nici nu si-a propus asta. Regizorul Mick Davis a fost probabil mai induiosat de povestea omului Modigliani decat de boema artistica in care se invartea pictorul. Desi cafeneaua “La Rotonde” era un adevarat cenaclu in care se strangeau Picasso, Gertrude Stein, Rivera, Utrillo, Cocteau, in film nici un alt artist nu are aura lui Modi si nimeni nu e intampinat cu urale ca el.

Modigliani (Andy Garcia) o iubeste pe Jeanne (Elsa Zylberstein), o tanara pe care a cunoscut-o intr-un atelier de pictura si pe care o roaga sa-i fie model. Asta se si intampla, dar portretului ii lipsesc ochii: “Ti-i voi picta atunci cand o sa-ti cunosc sufletul”. Modi e jucaus, cuceritor, boem, pasional, induiosator. Nici nu-i de mirare ca Jeanne va face pentru el o pasiune care va depasi in intensitate chiar si instinctul de aparare si sentimentul matern. Amandoi fac lucruri nebunesti, amandoi iubesc si fac sacrificii pentru iubirea lor. Jeanne pleaca de la parintii sai bigoti, abandonandu-si copilul, iar Modi isi calca in final pe mandrie si se inscrie la un concurs pentru a castiga o suma mare de bani. Cum spune alt film de-al lui Garcia, “When a man loves a woman”…

Chiar si in concurs, temele alese de fiecare pictor sunt simbolice: Soutine picteaza o halca de carne, Rivera o picteaza pe Frida Kahlo intr-o sticla, Picasso pe Modigliani, iar Modigliani… pe Jeanne. Cand ceilalti cauta un subiect cat mai original cu care sa socheze, privirile lui Modi raman indreptate asupra iubirii lui. Dar totul e pe cale sa se prabuseasca, pentru ca pictorul e amenintat de o boala mortala, iar Jeanne e insarcinata din nou.

O alta relatie care da farmec filmului tine de rivalitatea artistica dintre Picasso si Modigliani. Scenele dintre ei, poate cele mai reusite din film, sunt de cele mai multe ori hilare. Cei doi fie se confrunta din priviri ca intr-un western, fie sunt complici si se ironizeaza reciproc. Picasso pare mai inversunat decat Modi, care e o personalitate mai solara, arma lui fiind ironia. Picasso, in schimb, are in film o imagine cam sifonata, de om fara scrupule, incercand sa profite de stramtoarea in care se afla cei doi indragostiti.

Induiosatoare sunt scenele in care pictorul e secondat de Dedo- Modi ca baietel-o intruchipare a constiintei sale. El e cel care il avertizeaza la intrarea in baruri: “Jeanne te asteapta”, el e cel care ii atrage atentia, ca o voce din trecut sau vocea propriului copil.

De altfel, prin acest “duet” adult-copil, prin tragism si problema antisemitismului si sensibilitate, filmul aminteste de “La vita e bella”, iar in aceste conditii Garcia si Zylberstein au toate sansele la cate un Oscar. Cei cativa actori romani completeaza distributia prin roluri secundare, dar nu mai putin reusite.

Pelicula a fost filmata pe strazile Bucurestiului vechi si in studiourile MediaPro, iar culoarea care predomina e albastrul, culoarea sufletului, dupa cum spune regizorul.

Cultură