Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață /Prin oras

Aglomeratie de "veghetori"

Cel mai apreciat roman grafic al tuturor timpurilor este si cel mai bun film cu supereroi?

Aglomeratie de "veghetori"
Aglomeratie de "veghetori" · Foto: După Afaceri

Puteai rezuma subiectul filmului anterior al lui Zack Snyder intr-o propozitie (300 de spartani tin piept imensei armate a imparatului persan Xerxes), lucru imposibil in cazul noii productii “Watchmen”. Si exact asta e problema: lungmetrajul de 160 de minute e prea dens si pentru un intreg serial.

Intr-un 1985 alternativ, in care supereroii sunt la ordinea zilei, guvernul Statelor Unite ii scoate in afara legii, transformandu-i in proscrisi. Moore/Snyder se concentreaza pe destinele a nu mai putin de noua astfel de eroi, dintre care unul este ucis in primele minute ale blockbuster-ului Warner, iar o parte din ceilalti incearca sa afle daca nu cumva cineva pune la cale o conspiratie impotriva eroilor mascati. Din nefericire, este extrem de greu sa stapanesti personaje atipice, mai ales daca ele abia pot fi numarate pe degetele a doua maini! Snyder nu reuseste s-o faca si, in general, laudele aduse lui “Watchmen” vor veni de la fanii romanului grafic, singurii in stare sa se bucure de efectele speciale si de scenografia inspirata: ei nu mai trebuie sa descifreze complicata chimie a protagonistilor. Slalomul intre “trecut” si “prezent” complica si el lucrurile, asa ca ecranizarea aduce inevitabil aminte de acea vorba din batrani despre multitudinea de moase si copilul ramas cu buricul netaiat. Daca “300” isi teleporta eficient spectatorul in Sparta antica, iar periplul celor 300 de eroi spre Termopile era punctat de indraznetele replici ale spartanilor, cu totul alta este situatia in revenirea regizorului “vizionar” pe taramul romanelor grafice: ti-e foarte greu sa iei in serios tribulatiile batalionului de personaje, iar decorul acestei Americi a unor ani ’80 alternativi, cu omenirea in pragul unui cataclism nuclear ruso-american, nu atarna suficient de greu pentru a le da profunzime acestor personaje, fara doar si poate interesante. Cu un albastru, atotputernic, indiferent (si nud) Dr. Manhattan drept cheie a evenimentelor din roman, dar si cu un arborescent subplot detectivistic, “Watchmen”-filmul incearca sa rezume inteligent, dar trunchiaza inevitabil, ajungand sa prefere forma si nu fondul. Daca ecranizarea e bine-venita in ceea ce priveste generozitatea efectelor speciale, subiectul vine cu un sfert de secol mai tarziu: la inceputul anului 2009 cui ii mai e teama de un posibil razboi nuclear, care in 1986, anul aparitiei romanului, putea face lumea intreaga sa se infioare? Printre explozii, crime si un viol care nu arata decat intentia lui Snyder de a fi fidel romanului, “Watchmen” iti ascunde exact ce-ar fi trebuit sa-ti dezvaluie, adica sufletele macinate ale unor supereroi de care nimeni nu mai are nevoie.   Watchmen – Cei ce vegheaza R: Zack Snyder D: Billy Crudup, Malin Akerman, Patrick Wilson, Carla Gugino, Jeffrey Dean Morgan Din 6 martie  
Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția