Agent imobiliar sau regizor de vizionari?
Agent imobiliar sau regizor de vizionari?
Chiar pe cele mai favorabile piete imobiliare, sa vinzi o casa nu inseamna doar o pancarta cu “de vanzare” si o sedinta de curatenie generala. Din ce in ce mai des, agentiile imobiliare apeleaza la “regizori de vizionari” (o specie aparte de designeri interiori) pentru a cosmetiza locuintele scoase la vanzare, crescandu-le, prin ajustari mai mari sau mai mici, valoarea de piata si viteza cu care se incheie o vanzare. Pentru un comision de 50-100$ pe ora, acestia rearanjeaza intreg spatiul interior, indica cele mai potrivite culori pentru zugravitul peretilor, ilumineaza zonele intunecate si uneori inchiriaza piese de mobilier, pentru a realiza un produs final cat mai atractiv pentru potentialii cumparatori.
Profesia de “regizor de vizionari” (home stager) a demarat in Statele Unite la sfarsitul anilor ’90, cand explozia dotcomurilor a stimulat cresterea masiva a preturilor pe piata imobiliara. Pe coasta de Est nu este nimic iesit din comun ca o agentie imobiliara sa refuze un client daca acesta nu isi da acordul pentru transformarea casei de catre un expert, inaintea vizionarilor.
Desi nu exista inca statistici legate de rentabilitatea investitiilor in retusarea aspectului casei inainte de a o scoate la vanzare, agentii imobiliari estimeaza ca, in Statele Unite, costurile de cosmetizare a proprietatii se recupereaza inzecit prin cresterea valorii casei.
Pentru Loretta Bozung, de meserie sculptor, reorientarea catre meseria de regizor de vizionari a insemnat atat solicitarea talentelor organizatorice necesare pentru a plimba mai multe camioane incarcate cu mobila intre diverse case prin San Francisco, cat si antrenarea abilitatilor diplomatice necesare pentru a le explica clientilor ca au niste gusturi ingrozitoare. “Una dintre cele mai bune replici pe care am auzit-o este: “problema nu e ca nu ai gusturi bune, ci ca ai gusturi prea bune”, spune Bozung.
Principala preocupare a regizorului de vizionari este de a face tot posibilul ca resedintele pe care le are in portofoliu sa arate cat mai bine, maximizandu-le valoarea de piata si sporind sansele unei vanzari rapide. “De fapt, indeletnicirea asta tine mai mult de marketing”, spune Bozung. “Fiind experta in marketing vizual, clientii mei au incredere ca ceea ce fac le va creste valoarea casei, chiar daca asta inseamna sa renunte la acvariul urias de la intrare”. Compania sa, Artful Stagers, este doar una dintre multele firme de acest gen din Statele Unite, alcatuite din adevarate armate de magicieni in transformari de interior, din ce in ce mai cautati in metropolele americane.
Pe langa zugravitul peretilor si reparatiile absolut necesare, se impune de multe ori inchirierea unor piese de mobilier. “Este o greseala sa incerci sa vinzi o casa goala, fara mobila”, spune Amanda Craig, director la London Houses, departamentul specializat al Hamptons care pune in legatura proprietarii cu companiile de inchirieri de mobila, in cazul in care acestia au scapat deja de mobila originala si nu mai locuiesc in casa pe care intentioneaza sa o vanda. Desi este intotdeauna o idee buna sa faci curatenie si sa elimini obiectele inutile, specialistii sunt de parere ca spatiile fara mobilier sunt prea aerisite si par mai mici decat sunt in realitate. “In plus, daca iei tablourile de pe pereti, vor ramane intotdeauna urme, iar casele unde nu mai locuieste nimeni par obosite, triste si sterse”.
Totusi, a inchiria mobila pentru casa nelocuita reprezinta doar un singur aspect al procesului de transformare. In plus, trebuie varuiti si redecorati peretii, schimbate intrerupatoarele si sursele de lumina, dar si eliminate obiectele de mobilier prea colorate sau prea indraznete. Sunt preferate nuantele pale, calde si primitoare, in defavoarea culorilor tari sau a liniilor dure.
Desi, din punctul de vedere al operatiunilor intreprinse, munca unui regizor de vizionari pare foarte asemanatoare cu cea a unui designer interior, abordarea este total diferita. In vreme ce designerul incearca sa transforme spatiul dupa gusturile si nevoile personale ale clientului, home stagerul redecoreaza o casa pentru a fi pe placul unui public cat mai larg de potentiali cumparatori.
Conteaza foarte mult si categoriile de persoane vizate, pentru ca acelasi apartament trebuie aranjat diferit pentru a fi pe placul unui cuplu, pentru a placea unui burlac convins sau unor oameni in vasta. Pentru regizori, obiectivul final este de a sugera un anumit stil de viata, care sa corespunda aspiratiilor clientilor. “Recent am aranjat o proprietate in valoare de 3,5 milioane de dolari, si una dintre gaselnite a fost sa plasam o sticla superba de sampanie si niste caviar imbietor in frigider”.
Pana la urma, o parte dintre motivele esentiale pentru care specialistii in vizionari sunt atat de cautati, sunt legate de timp si de bani, deoarece cei care platesc cateva milioane de dolari pentru o proprietate au pretentia sa le fie furnizat un produs cat mai stilat si finisat. Ritmul frenetic al vietii cotidiene (mai ales pentru cei care castiga salariile de top din care sa-si permita asemenea achizitii) determina cumparatorii sa solicite, din ce in ce mai des, genul de casa unde, dupa semnarea cecului, iti poti pur si simplu desface bagajele si savura o sticla de vin langa semineu, imediat. andreea.melinte@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția