Acesti oameni furiosi si masinile lor minunate

Unii isi obtin doza de adrenalina aruncandu-se din elicopter pe partiile de schi, altii isi contrazic seful in plina sedinta de strategie. Eu am parte de o supradoza zilnica, in fiecare dimineata, pe drum spre serviciu. Poate ca de vina e doar imaginatia mea, dar am senzatia ca soferii din Bucuresti s-au transformat in adevarate fiare in ultima vreme.

In primul rand, e foare interesant de observat comportamentul unui conducator de cvasi-limuzina atunci cand i se intampla inimaginabilul – semaforul indrazneste sa arate culoarea rosie. Soferul cu pricina sta ce sta, incearca sa fie rabdator si sa respecte legea, dar cele 30 sau 45 de secunde sunt deja prea mult, o exagerare! Mai ales ca domnul are cu cu siguranta o urgenta de gradul unu (de pilda ii este foame). Prin urmare, dupa aproximativ zece secunde, abandoneaza cumplita lupta interioara si cedeaza nervos, demarand in tromba si trecand pe rosu. Mi-a parut foarte rau ca nu am avut la mine o camera foto anul trecut, cand ma plimbam pe Magheru si un bolid a trecut pe rosu, iar agentul de circulatie i-a facut semn sa treaca pe dreapta. Soferul a deschis geamul, a emis un hohot de ras sardonic si si-a continuat linistit drumul.

Apoi mai sunt cei care s-au nascut pe ultima banda. Am mai multe teorii despre aceasta specie de soferi, care, chiar daca gonesc cu cel putin -50 de kilometri pe ora, nici in ruptul capului nu s-ar da la o parte. Si asa se ajunge la incredibila situatie in care pe prima banda se circula mult mai repede decat pe ultima. Eu cred ca sunt probabil foarte atasati de ultima banda pe care o considera sacra si au senzatia ca, daca indraznesc sa o paraseasca, ii asteapta numai lucruri rele. Sau, varianta mai plauzibila – sunt pur si simplu sadici. Nici semnalizarea cu farurile, nici claxoanele furibunde, nici gesturile obscene nu ajuta. Partenerul meu este insa pe cale de a recurge la o noua arma – a achizitionat o portavoce pe care intentioneaza sa o utilizeze la capacitate maxima in lupta cu aceste taratoare motorizate. Antrenandu-se probabil pentru discursurile pe care le va tine, asculta obsesiv albumele lansate de o trupa de hip-hop autohtona, interzisa in unele cazuri de CNA. Daca membrii trupei au scris versurile in timp ce conduceau pe ultima banda, in spatele unei masini care se deplasa cu viteza zilei de luni, eu una ii inteleg perfect.

Sa nu uitam nici de persoanele care conduc masini foarte scumpe, ceea ce le confera implicit si dreptul de a efectua orice fel de manevre, in orice moment, pentru ca, la urma urmei, nu mai e nimeni altcineva pe sosea – cei ale caror masini au costat mai putin decat o vila la Cannes se califica drept “nimeni”. Exista insa si exceptii – am mers recent cu un domn a carui masina costa probabil mai mult decat tot blocul in care locuiesc eu (piele, televizor, piele, un bord care arata ca pupitrul de comenzi dintr-o nava spatiala, piele etc). Spre uluirea mea, domnul respectiv s-a oprit la culoarea rosie a semaforului, a dat prioritate unui numar foarte mare de “nimeni” si, atunci cand a venit vremea sa parcheze, in loc sa-si tranteasca masina in mijlocul drumului, ocupand o banda intreaga, s-a chinuit sa o inghesuie intr-un spatiu minuscul de parcare. Dar cred ca e singurul.
raluca.badea@zf.ro

Auto