Supliment editat de Ziarul Financiar

Ceasuri & Bijuterii

Accesoriul verii sta in varful bisturiului

Accesoriul verii sta in varful bisturiului



Daca va mai amintiti de scena din Arma Mortala 2, in care Mel Gibson si Renee Russo se intrec in grozavia cicatricilor obtinute in focul diverselor operatiuni secrete ale politiei, nu vi se va parea iesit din comun noul accesoriu-bomba al sezonului: designer-scars (sau cicatricile ce poarta semnatura unui “artist’).



Inspirat initial din stilul de viata al trupelor de rock underground si din atmosfera cluburilor din Londra si Manchester, noul trend al verii prinde in special la adolescentii plictisiti deja de banalele tatuaje si de piercingul demodat.



“Toata lumea trateaza asta ca pe o ciudatenie, dar clubberii cred ca arata sexy si periculos”, spune Jamie Meaton, editorul revistei engleze “Underground”. Operatia dureaza o jumatate de ora, cu anestezie locala, si poate fi efectuata in unele clinici londoneze private, pentru sume care incep de la cateva sute de lire, si pot ajunge pana la catva mii, in cazul modelelor mai complicate.



Femeile prefera sa imite semnul de pe gatul lui Sharon Stone din Basic Instinct (probabil asortat cu o dalta de spart gheata sub forma de tatuaj), in vreme ce barbatii opteaza pentru un look plin de masculinitate si forta, a la Indiana Jones.



Realizarea voluntara a cicatricilor nu este interzisa prin normele medicale, insa chirurgii nu sunt insa deosebit de incantati de aceasta noua moda. “Am crezut intotdeauna ca avem misiunea de a reface oamenii, nu de a-i maltrata dupa ultimul racnet al modei”, este de parere Roberto Viel, de la Centrul londonez de chirurgie estetica. Alti medici nu sunt la fel de categorici, deoarece cicatricile sunt floare la ureche in comparatie cu procedurile mai complicate care introduc diverse substante in buzele sau sanii pacientelor, sub acelasi pretext al modei sau infrumusetarii.





Mai ieftin, la rusi…



Desi zvonurile legate de dorinta unei mame din inalta societate rusa de a-si marca bebelusul cu o cicatrice pe frunte ca cea a lui Harry Potter nu au fost dovedite, mania cicatricilor “la comanda” nu a trecut neobservata nici la Moscova. Aici asemenea operatii sunt mai putin costisitoare decat in Occident (50-100$ cele simple), deoarece de cele mai multe ori nu au loc in clinici specializate, fiind adesea efectuate in studiourile de tatuaj deschise noilor tendinte, de catre medici care vor sa mai castige cate ceva pe langa salariu, sau de liber-profesionisti in voga in cercurile lumii interlope.



Tineretul de 20-25 de ani prefera modele africane sau cele inspirate din mitologia scandinava, iar in cercurile rasiste de skinheads se poarta, evident, svastica. Studiourile cu ceva etica profesionala nu fabrica cicatrici care sa imite urme de gloante sau de lupta, dar maestrii underground in body-art sunt mult mai flexibili. Si, daca va aventurati noaptea prin stradute nerecomandate turistilor, s-ar putea sa va alegeti rapid cu cateva asemenea cicatrici noi, absolut gratuite, din partea casei.





“Iubito, vad stelele in ochii tai…”



Ca de obicei, olandezii nu se multumesc cu extravagantele obisnuite, ci uimesc prin propriile ciudatenii. Astfel, Institutul olandez pentru chirurgie oculara inovativa a inventat o tehnica de chirurgie cosmetica ce implanteaza bijuterii minuscule in membrana conjunctiva a ochiului.



Institutul a dezvoltat si patentat inventia, tehnica de inserare si materialul special din care sunt confectionate bijuteriile, si a deschis deja o lista de asteptare pentru amatorii de implanturi. Pana acum, “JewelEye” a adus luciri noi in privirile a sapte pacienti (sase femei si un barbat), fara efecte adverse sau complicatii. “Din punctul meu de vedere, este un procedeu mai subtil decat piercingul. Implantul arata haios si este un lucru foarte personal”, spune Gerrit Melles, directorul institutului.



Procedura implica inserarea unei bijuterii speciale, de dimensiuni de pana la 3,5 mm in membrana conjunctiva, cu anestezie locala, intr-o operatie ce nu dureaza mai mult de 15 minute. Preturile variaza intre 500-1.000 euro, iar modelele preferate sunt cele in forma de semiluna sau de inima.
andreea.melinte@zf.ro

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția