Supliment editat de Ziarul Financiar

Ceasuri & Bijuterii

Accesorii de vacanță

La fel ca și ținutele mai lejere, și accesoriile ar trebui să se asorteze atmosferei de vacanță  fie că e vorba de un ceas urban ce amintește de New York, un set de bijuterii porivit pentru plajă sau cocktail, sau…

Accesorii de vacanță
Accesorii de vacanță · Foto: După Afaceri

La fel ca și ținutele mai lejere, și accesoriile ar trebui să se asorteze atmosferei de vacanță  fie că e vorba de un ceas urban ce amintește de New York, un set de bijuterii porivit pentru plajă sau cocktail, sau un talisman cu Turnul Eiffel.   

Linia Clifton de la Baume & Mercier a fost inspirată din moda anilor ’50 și păstrează ceva din dinamica New Yorkului din acea perioadă, îmbinând armonios tradiția cu modernitatea. Modelul Clifton Complete Calendar – Moon phase, arhetipul modelelor de ceasuri urbane din anii ’50 este anul acesta redesenat cu o carcasă din oțel finisat și un diametru mai generos de 43 de mm. Pe cadran se poate citi acum, pe lângă tercerea orelor și minutelor, și data dar și fazele lunii, poziționate într-o apertură la ora 6. Ceasul este dotat cu un mecansim cu întoarcere manuală, vizibil prin spatele din cristal safir. Cureaua este din piele de aligator și se potrivește perfect unui dandy new yorkez.

Brandul italian Giovanni Ferraris propune pentru anul acesta pe lângă colecțiile principale, o linie mai jucăușă denumită Minu, potrivită pentru vacanță datorită versatilității sale și a culorilor ce amintesc de palul deșertului până la nuanțele aprinse ale apusului mediteranean. Bijuteriile discrete par mai puțin pretențioase fiind potrivite pentru orice timp al zilei, la o rochie mai elegantă sau la blugi și tricou. În această colecție ludică și feminină culoarea joacă un rol important, pietrele colorate, prinse în aur galben luând natural forma inelelor, pandantivelor și cerceilor.

Pentru cei ce de-abia pleacă în concediu sau care tocmai s-au întors,  Pandora transformă amintirile de vacanță în talismane. Pentru a-ți aduce aminte de Paris poțI alege  un talisman cu Turnul Eiffel, iar pentru călătoria la Roma un talisman ce înfățisează Colloseum-ul. Pentru city-break-ul în Barcelona poțI purta la brățară talismanul Sagrada Familia, iar pentru Berlin, talismanul  Poarta Brandenburg. Din aceeașI colecție fac parte șI talismane scooter care amintesc de dolce vita și plimbările pe înserat, sau talismanul balon cu aer, avion șI chiar aparat foto.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția