Acasa la IWC, calmul de langa cascada
Schaffhausen, unde se produc ceasurile IWC de aproape 150 de ani, e o localitate in acelasi timp foarte asemanatoare si foarte diferita de celelalte orasele elvetiene care gazduiesc manufacturile brandurilor haute horlogerie.
Pe de o parte, e un targ mic, linistit – sedat chiar ar spune unii, care le ofera maestrilor ceasornicari linistea de care au nevoie pentru a asambla cele mai complicate mecanisme. In cazul meu, simpla vizita la fosta manastire catolica a fost indeajuns pentru a ma elibera (macar pentru o zi) de tot stresul acumulat in Bucuresti – dar banuiesc ca oricine ar petrece o ora in gradina cu plante aromatice, fondata de calugari in urma cu multa vreme, ar reusi sa se relaxeze si sa inteleaga conceptul de pace sufleteasca. Pe de alta parte, in acelasi Schaffhausen se afla cascada Rinului, o cadere de apa impetuoasa si zgomotoasa, care, atunci cand o vizitezi cu o barca ce pare periculos de fragila, iti aminteste de faptul ca unul dintre fondatorii comunitatii orologere din orasel isi arunca mecanismele in apele involburate atunci cand i se pareau lui nu chiar perfectiunea intruchipata. Dupa parerea mea, Schaffhausen seamana cu IWC (sau viceversa) – calm, tipic elvetian, dar si impetuos si romantic.
Iar
vizita la manufactura IWC, unde ai ocazia sa vezi indeaproape munca
ceasornicarilor si rezultatele sale (de la mecanismele asamblate
pana la ceasul in sine) arunca si mai multa lumina asupra unui
brand incredibil de consecvent propriei istorii dar si inovativ,
foarte serios, dar cu un simt al umorului bine documentat, dedicat
segmentului masculin, dar adorat si purtat de foarte multe
femei.
Cladirea manufacturii ilustreaza poate cel mai bine dualitatea marcii – pe de o parte exista vechea manufactura, a carei fizionomie e deja parte din ADN-ul IWC, dar recent i s-a adaugat si o noua structura, modernista si alcatuita preponderent din sticla (cele doua extreme se “asorteaza” surprinzator de bine).
O prima impresie demonteaza mitul ceasornicarului batran, cocosat sub povara anilor, aplecat pe bancuta lui de lucru. Foarte multi dintre cei care lucreaza pentru IWC sunt tineri, evident sub indrumarea lupilor batrani (legendarul Kurt Klaus inca se prezinta la serviciu, dupa peste 50 de ani de cariera la IWC), ceea ce se vede in atmosfera de lucru: relaxare, conversatii animate in pauzele de pranz si multe, foarte multe iPod-uri la locul de munca.
Pe de o parte, IWC foloseste multe echipamente automatizate pentru realizarea ceasurilor – de exemplu, monitoarele care masoara acuratetea calibrelor sau aparatele de testare a presiunii, pentru ceasurile de scufundari. Pe de alta parte, insa, mare parte dintr-un ceas IWC provine din lucrul manual – ceasornicarii IWC inca se bazeaza mult pe precizia propriilor maini, pentru asamblarea si finisarea modelelor. Si in cadrul departamentului Ceasornicari exista mai multe variante: unii asambleaza si regleaza calibrele (testele initiale sau testele finale), altii sunt responsabili de asamblarea intregului ceas.
Unii lucreaza la mai multe calibre (si pentru a se evita munca repetitiva, dar si pentru a se familiariza cu cat mai multe mecanisme), iar altii, maestrii, au in grija mecanismele complicate, de care sunt responsabili de la A la Z. E de remarcat atentia acordata personalului: mai ales in noua cladire, salile sunt pur si simplu inundate de lumina, iar ceasornicarii au la dispozitie o banda automata pe care sunt asezate mecanismele la care lucreaza (banda e activata prin apasarea unui buton, de obicei cu genunchiul, si aduce “la nas” lucratorului urmatorul calibru de care trebuie sa se ocupe – de regula sunt 50 de calibre pe banda). Tinerii ucenici urmeaza un curs de specializare care dureaza patru ani, dar in acest timp sunt platiti. Programul de instruire e atat de bine pus la punct incat arata ariile in care fiecare ucenic demonstreaza cel mai mult talent – unii sunt buni la asamblarea calibrelor, altii la montarea acelor, altii la testare etc. De asemenea, in fata fiecarui ceasornicar e o schema mare a fiecarui mecanism cu toti pasii care trebuie urmati, astfel incat e destul de greu sa gresesti, chiar daca e prin excelenta un atribut uman. Partea de robotica intervine in cazul realizarii carcaselor (IWC utilizeaza o masinarie care creeaza carcase din cilindri de otel), in cazul gravarii capacelor si pentru taierea diverselor piese. Pe de alta parte, polisarea se face in intregime manual, tehnica de decorare a calibrului denumita perlage depinde tot de mana omului, iar finisarile finale sunt, la randul lor, manuale.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
