Acasă la… Dexterchef, despre biblioteci pline, rețete născocite la 3 dimineața și gadgeturi culinare
Vrăjitorul din Oz are dreptate: «There’s no place like home».
A căpătat numele de cod Dexter în urma unui show de televiziune, iar din laboratorul lui – care este, de fapt, bucătăria – ies fel de fel de experimente comestibile. Din luna mai 2020, chef Bogdan Alexandrescu semnează meniul restaurantului de fine dining L’Atelier, din cadrul Epoque Hotel Relais & Châteaux, amprenta lui purtând numele de bucătărie neonostalgică, deoarece gusturile care au definit copilăria celor mai mulți dintre noi redevin actuale.
Bogdan Alexandrescu a făcut primul pas în cariera sa gastronomică în anul 2012, când a devenit finalist al primului sezon al MasterChef România, tot acolo primind și porecla „Chef Dexter“. Și-a luat diploma de bucătar la Horeca School Bucharest și a lucrat ca sous-chef în restaurantul Morgan la Dud sub îndrumarea lui Florin Dumitrescu.
Chef Dexter și-a continuat studiile urmând MasterClasses și seminarii cu chefi renumiți precum Jacques Louis Henrio (MOF France 1986 Maître Charcutier) și Frederic Jaunault (MOF Primeur France 2011), Jakob Hausmann (workshop sous-vide) sau Frédéric Lesourd (open class la Le Cordon Bleu Paris).
În 2018, chef Bogdan Alexandrescu a creat conceptul și meniul IBRIK, restaurantul deschis în cel de-al doilea arondisment al Parisului, care celebrează bucătăria arhetipală balcanică.
În mai 2020, a „ancorat“ la restaurantul L’Atelier o nouă provocare pe care o trăiește în paralel cu cea pe care tot restul lumii o traversează de câteva luni. În aceste vremuri, s-au schimbat multe obiceiuri, reguli, viziuni și planuri pentru toată lumea. S-a schimbat însă și conceptul de „acasă“? Chef Bogdan Alexandrescu povestește ce înseamnă pentru el „acasă“ în această perioadă zbuciumată, într-o destăinuire care nu a putut fi rezumată doar la câteva cuvinte.
„Vrăjitorul din Oz are dreptate: «There’s no place like home». Până la urmă, unde mai poți sta lejer, în boxeri și papuci, fără să încalci vreo regulă morală? Acasă este oglinda oamenilor care locuiesc acolo, așa că nu-i vreo mirare că este un loc special în inima și sufletul tuturor. În această perioadă, celebrez statul acasă și mă bucur de tot ce îmi poate oferi acesta, tratând cu respect și iubire templul personal, refugiul și locul de unde pornește mare parte din inspirația creativă.
Cicero a spus că «o casă fără cărți este ca un trup fără suflet». Biroul meu este tapetat cu cărți despre gastronomie, arte vizuale, istorie și spiritualitate. Nopțile după service-ul la restaurant, când toată lumea doarme și luna-mi bate în geam, sunt sfetnici buni pentru a-mi așterne gândurile, ideile și pentru a schița noi concepte ce urmează a fi materializate ziua. Noaptea este pentru creație, ziua pentru implementare.
Acasă, precum în bucătărie, îmi place ca totul să fie organizat, așezat la locul lui, precum în suflet. Organizarea și simplitatea sunt elemente indispensabile echilibrului, fie că vorbim despre cel interior sau despre cel exterior.
Ca persoană creativă, nu am reușit și nici nu am vrut să fac o diferențiere clară între casă și birou, locul de muncă. Nu îmi place să-mi impun bariere și nici natura jobului nu îmi permite să las chestiunile de muncă în bucătărie, când plec de la hotel. De multe ori, casa îmi este și locuință, și birou, la ore spontane, fapt ce lasă creativitatea să se exprime și afișeze liber, neîngrădit. Dacă îmi vine o idee de rețetă la 3 dimineața, mă duc fuguța la birou și o scriu. Dacă îmi vine altă idee dimineața la cafea, fac doar 30 de secunde până la birou – la câțiva metri de pat – și mă apuc de research și de experimentat pentru următoarele ore.
Vorbind despre experimente, bucătăria de acasă este locul unde se întâmplă magia. Când gătesc acasă, îmi place să nu mă grăbesc, să acord atenție maximă ingredientelor și tehnicilor, să mă relaxez. Gătitul este o formă de meditație, de introspecție și de descărcare a energiei în scop uman, expresie a dragostei de sine, pentru ceilalți și pentru meserie. Am încercat să păstrez un aspect cozy al bucătăriei, deși este plină de gadgeturi culinare și cu recuzita pe care o folosesc la ședințele de food-styling.
Sufrageria este locul unde petrec cel mai puțin timp, ascultând muzică sau urmărind vreun serial pe Netflix. Tot în sufragerie, îmi place să pictez când am timp sau să meșteresc împreună cu iubita mea la lămpile din jucării reciclate pe care le realizează. Acum mi-am dat seama că aproape toate încăperile casei au dublu scop: funcțional și creativ. Un atelier de fericire și relaxare.
Vorbind despre relaxare, dormitorul este camera dedicată exclusiv somnului și relaxării, cu cărți pe noptiere, proiector de stele și lumini calde, discrete. Evident, fără televizor și dulapuri inutile. Totdeauna
mi-au plăcut dormitoarele gen hotel, simple și intime, care își îndeplinesc cu brio destinația. Dormitorul e pentru dormit.
Pentru mine, acasă este un hub multidisciplinar. Este locul unde îmi petrec timpul cu drag și conturez proiectele, unde mă relaxez și mă reîncarc pentru lumea exterioară. Acasă este locul unde îmi place să bricolez și să meșteresc la diverse task-uri domestice. Acasă este pentru mine precum locul de muncă, iar locul de muncă – bucătăria – îmi este precum acasă. Acasă este locul unde te simți în siguranță, locul unde ai parte de căldură emoțională și te simți înconjurat de iubire și afecțiune. Locul unde nu există constrângeri asupra dezvoltării personale și a exprimării libere.
Nu trebuie să fie neapărat locul de naștere, locul unde am crescut sau țara de origine. Acasă poate fi oriunde te simți în siguranță și apartenent.“
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția