A gandi... gandire. A ucide... crima!

de Horia Garbea Stil de viață · 25 noiembrie 2005 · 2 min de citit

Pentru orice creator de spectacole sau spectator obisnuit cu teatrul, dramaturgia lui Leonid Andreev (1871-1919) este una enigmatica, dar de neocolit. Felix Alexa, regizor ajuns la maturitate, la peste 20 de spectacole, nu il putea evita pe Andreev. Piesa “Gandirea” (spectacol gazduit de Teatrul National in Sala “Liviu Rebreanu”) este dintre cele mai ciudate, greu de aproximat. Dostoievskianismul lui Andreev, mai ales in acest text, apare spectatorului provocator si bizar. Felix Alexa il scoate pe doctorul Kerjentev (jucat de Mircea Rusu, in forma foarte buna) din timpul sau, il aduce intr-un prezent sau viitor de un puternic insolit. Un fel de SF cu parfum retro. Amitiri despre viitor, am putea exclama vazand platoul de monitoare cu creiere disecate conceput de Diana Ruxandra Ion, colaboratoarea statornica a regizorului, dar si costumele ei retro, mai ales pentru Tatiana Nicolaevna (Lamia Beligan).

Trimiterea la “Solaris” al lui Tarkovski apare evidenta celui care a privit cu atentie filmul marelui rus. Dupa cum apelul subtil si repetat la “invierea” lui Tolstoi, o inviere insa avortata, este iarasi inevitabil in memoria celor ce stiu ceva despre literatura rusa. Este, fara discutie cel mai livresc spectacol al lui Felix Alexa, cel mai bogat in referinte culturale, in special din spatiul slav.

Alexa junior face apel la Cehov, in vitalitatea obtuza a lui Savelov (frate bun cu ofiterii din “Trei surori”) ca si in tandretea asistentelor si oamenilor de casa, rusii simpli care inlocuiesc complicatia psihologica prin bunatate si credinta. Tot acest amestec e straniu, puternic si ramane cumva in memoria celui ce vede spectacolul. Raspunsurile unice, transante, la intrebari despre creierul uman si facultatile lui, ca si despre crima si sensul pedepsei raman suspendate inevitabil sau se descifreaza intr-un derizoriu comic (memorabila aparitia episodica a lui Mircea Albulescu). De ce ucide Kerjentev? Ca sa se razbune pe rival, pe sine, pe melancolia cimpanzeului Jaipur, mort de dor? Nu vom afla spre binele literaturii niciodata. Ca si in cazul lui Anghelache al lui Caragiale, faptul brut, vazut diferit de toti protagonistii, ramane inexplicabil.

Felix Alexa si actorii sai reusesc sa creeze nelinistea “gandirii” tulburate care cauta disperata un sens imposibil de prins si de aceea tragica. Intrebarea obsesiva nu este “a fi sau a nu fi”, ci un permanent “de ce”! Vorba lui Nichita Stanescu: “fara pricina”.

Stil de viață