A fost Rolling Stones. (And we liked it)

Portile s-au deschis inca de la ora 16, dar cozile se formasera cu mult timp inainte. Canicula n-avea cum sa te tina in casa caci biletele se cumparasera de la 1 aprilie. Iar “antrenul” si asteptarea durau tot de pe atunci.
La intrare, toate genurile de public. De la “old-rockerii” de peste 45 de ani pana la copiii veniti cu parintii. Am vazut asiatici in multime, dar si polonezi. Iar langa mine stateau cativa sarbi – probabil veniti sa retraiasca experienta de acum 3 zile, cand trupa britanica tocmai sustinuse un concert in tara lor.
Desi cei care aveau locuri pe gazon se adunasera in numar destul de mare, atat trupa Iris cat si The Charlatans (cei care au cantat in deschidere) au avut prea putina sustinere din partea lor. Concertele lor au durat cam 40 de minute fiecare. Dar publicul si-a pastrat energia pentru “cei patru magnifici”. Asteptarea insa a fost destul de lunga. Aproape o ora si jumatate dupa incheierea concertului celor de la The Charlatans.
Pe la 9 seara stadionul Lia Manoliu era plin. Doar cateva locuri ramasesera libere, asta pentru ca se aflau in spatele unor corturi care impiedicau vederea scenei. Doua sarje de artificii au anuntat venirea celor de la Rolling Stones pe scena. Era 9.30, iar publicul aplaudase cateva minute neintrerupt.
Chipul lui Mick Jagger a aparut pe ecranul impresionant din mijlocul scenei, in acordurile primei melodii care a ridicat publicul in picioare: “Start me up!” a strigat solistul. Si din acel moment show-ul celor patru chiar s-a pornit.
Scena, inalta de 21 de metri, depasea cu mult zidurile stadionului. Atat dimensiunile sale cat si structura au fost realizate, parca, sa uluiasca audienta. Ai fi spus ca sunt doua hoteluri lipite unul de altul printr-un ecran imens. Sau ca sunt doua vapoare venind spre public. Practic “aria” de miscare a lui Mick Jagger era intreaga latime a stadionului. Asta pentru ca scena avea doua “brate” laterale care duceau catre cele doua tribune.
La finalul primei piese, dupa delirul produs in multime, Mick Jagger si-a salutat publicul. N-a spus “Good evening Bucharest!”. Nici “Hello Romania”. A preferat sa vorbeasca pe limba noastra. Adica intr-o romana adorabila: “Buna seara Bucuresti! Salu’ Romania!”. Evident ca intreg stadionul i-a raspuns la unison.
Imbracat intr-un soi de frac stralucitor, cu obisnuitii sai pantaloni stramti Mick nu s-a lasat mai prejos de renumele sau. La cei 64 de ani ai sai a reusit sa smulga ovatii din public la fiecare miscare de solduri. La fiecare “oh yeah!”. Sau chiar si atunci cand se oprea sa bea apa.
“Let’s Spend the Night Toghether” a fost cea de-a doua melodie. Apoi “Rough Justice”, in timpul careia solistul de la Stones s-a “dezlantuit” alergand pe toata suprafata scenei. Cei doi chitaristi ai formatiei, Ron Wood si Keith Richards, au facut “duete vizuale” aproape toata seara, aruncand zambete publicului, in stilul lor caracteristic. Dupa cea de-a treia piesa Rolling Stones a scos pentru prima data limba. Nu este vorba decat despre bine cunoscutul logo, prezent acum pe ecran intr-o forma 3D.
Mick Jagger si-a continuat dialogul cu publicul. Tot in romana: “Ma bucur sa fiu aici pentru prima data. Multumesc pentru aceasta primire”, a exclamat solistul, indemnand mai apoi “cantati cu mine!”.
Cu un solo de chitara a inceput “Can’t Always Get What You Want”, melodie la care s-a cantat impreuna cu trupa. S-au starnit si “valurile” in public. Asta pentru ca Jagger n-avea stare pe scena, incercand mereu sa antreneze intregul stadion. Si a continuat sa faca asta cantand la muzicuta la urmatoarea piesa si dansand (cu joc rapid de solduri si de picioare) pe ritmuri de rock’n roll.
Keith Richards, in cunoscuta sa costumatie “sifonata”, cu parul ravasit sustinut de o bentita, cu un batic legat la brau, si-a facut la randul sau numarul. Cu expresia sa mereu “pusa pe sotii” a mers pe unul dintre bratele scenei cantand pentru cei de la tribuna VIP.
A urmat o piesa mai lenta – “Outta Crazy” – dedicata lui James Brown, pentru ca mai apoi solistul sa anunte, vorbind romaneste cu aceleasi consoane “moi”: “As dori sa va prezint trupa. Prima – frumoasa Lisa Fisher” (singura femeie din grupul de backing vocals cu care Mick Jagger tocmai sustinuse un duet si un dans pasional pe scena). Replicile lui Jagger, bine invatate, nu s-au oprit aici. A continuat cu o gluma la adresa solistei: “Ce rochie draguta!… dar ce pantofi ieftini!”. In aplauzele publicului au urmat ceilalti instrumentisti. Insa abia prezentarea principalilor membri – “rockin’ Ron” (cum l-a numit Jagger), Charlie Watts si Keith Richards – a smuls aplauze indelungi.
Au urmat doua piese interpretate (si vocal) de Keith Richards, printre care si “You’ve Got the Silver”.
Pe la jumatatea concertului promisiunea unei scene “fabuloase” s-a implinit. Pe ritmurile melodiei “It’s Only Rock ‘N’ Roll (But I Like It)” trupa s-a urcat pe o scena mobila care s-a deplasat pana in mijlocul celor aflati pe gazon. Atmosfera s-a “aprins” din nou, lucru pe care l-a remarcat si Mick Jagger, caci a marturisit, tot pe romaneste “Ce bine e aici! Sunteti frumosi!”.
Au trebuit doar doua acorduri de chitara pentru ca publicul sa recunoasca “Satisfaction”. Nimeni nu mai statea pe scaun. Cei peste 60 de mii de oameni cantau “I can’t get nooo, sa-tis-fac-tion!”. In acest timp, pe scena mare, chiar sub ecran a aparut logo-ul trupei – o gura gonflabila cat jumatate de scena.
Am cerut binoclul unui domn de langa mine. Asta pentru ca ecranul mare n-a functionat pe perioada in care scena se deplasase in public. Atunci am zarit chipurile celor patru. Dar si drapelul tricolor pe care il aveau langa ei.
Reintorsi pe scena principala “Stonesii” au multumit publicului – “that was fun!”, in timp ce Mick Jagger si-a imbracat “fracul” rosu. Au mai urmat doar cateva melodii, timp in care cei patru (mai ales Jagger si Richards) au aratat ca stiu sa faca un show antrenant chiar si la o varsta “venerabila”.
Conditie fizica e prea putin ca sa defineasca starea solistului. Ar trebui sa i se spuna “energie”. Sau “viata”.
Pentru ca asta se tot spunea langa mine in public, mai ales cand acesta a alergat singur pe puntea din mijlocul gazonului pentru a mai saluta inca o data multimea.
“Noapte buna la toti!” au fost ultimele cuvinte romanesti rostite de Mick Jagger. O dezaprobare generala a urmat pe tot stadionul. Si un bis prelung care a durat cateva minute. S-au intors cu totii pe scena pentru “Brown Sugar”, melodie acompaniata de proiectii care aveau ca personaj principal o “bruna” strabatand toate colturile lumii. De altfel si Mick Jagger iti schimbase tinuta, caci, conform melodiei, purta o camasa ciocolatie.
O limba gigantica “scoasa” pe intreg ecranul a anuntat finalul. Si cateva panglici purpurii care au curs pe scena. Nici aplauzele care au durat vreo 10 minute, nici aclamarile si nici “Ro-lling Stones!”-ul sacadat strigat de public n-au dat roade dupa ce luminile s-au stins pe scena. Publicul a ramas pe locuri asteptand o minune. Nici artificiile de final n-au subrezit speranta ca cei patru s-ar putea intoarce macar pentru o reverenta. La plecare s-au facut fotografii cu scena goala. Se auzeau pareri de rau printre cei care se indreptau spre casa. Sau “hai, c-au cantat aproape doua ore!”. Majoritatea insa respirau inca “energia” trupei. O singura replica ar fi de-ajuns sa descrie starea de dupa concert: “Stonesii au viata la cei 60 de ani ai lor!”.