A apărut noua ediție a După Afaceri Premium. Ce puteți citi în ea?
Sunt slabe șanse să-mi placă un loc dacă nu mănânc ceva bun acolo. Pot să mă plimb prin muzee, să văd palate, dar la finalul zilei, dacă nu pot să mă las pe spate și să spun „Dumnezeule, cât de bun este!“, locul acela intră într-o zonă de anonimat.
Sunt slabe șanse să-mi placă un loc dacă nu mănânc ceva bun acolo. Pot să mă plimb prin muzee, să văd palate, dar la finalul zilei, dacă nu pot să mă las pe spate și să spun „Dumnezeule, cât de bun este!“, locul acela intră într-o zonă de anonimat. Mai rău, sunt anumite locuri din care-mi amintesc frânturi, dar rememorez perfect cum arăta masa. Țin minte că undeva prin 2010 am ajuns în Batumi, în Georgia. Un frig oribil. Marea își ieșise complet din minți. Se izbea de rocile dure de parcă voia să-și croiască drum până la celălalt capăt al pământului. Am intrat într-o crâșmă, iar ceea ce a urmat s-a transformat într-una dintre cele mai prețioase amintiri culinare din viața mea. Și acum văd în fața ochilor plăcintele aurii georgiene, înfoiate ca marea aia dezlănțuită. Mai țin minte frigăruile din Marrakech din piața Djemaa el Fna, peștele de sub podul Galata din Istanbul, friptura de vită de pe o stradă din Florența, peștele din Manarola cu cartofi rumeniți și tăvăliți, nerușinații, prin ulei de măsline, tarta cu lămâie din Pisa, o tartă atât de bună încât am simțit că leșin sub povara aromelor.
Acum însă, când vara a dat în pârg și apar muguri de toamnă, ne-am întrebat dacă nu este ceva mai mult în legătură cu mâncarea? I-am făcut dreptate și i-am dat rolul vieții ei.
Am văzut că mâncarea poate fi etalată pe podiumurile celor mai pretențioase case de modă și am înțeles că mâncarea este un mesaj atât de puternic în evenimente precum EXPO Milano 2015 încât, paradoxal, îți taie orice apetit.
Am experimentat mâncarea ca formă de socializare, ca surpriză care leagă prietenii. Cu ajutorul unui chef cu stele Michelin am înțeles că mâncarea este negreșit artă. Cum poate fi altfel când pe albul imaculat al unei farfurii, magicianul cu care veți face cunoștință în această ediție a reușit să recreeze mișcările seducătoare ale mătăsii? (foto copertă: Signe Birck)
Am descoperit că mâncarea cu adevărat excepțională ține de o aritmetică precisă a microsezoanelor, noțiunea de patru anotimpuri fiind de mult expirată. Și am mai aflat un lucru sau poate doar ne-am adus aminte de el. Mâncarea devine în sine un facilitator. Fie că este vorba de negocieri dure de business care deodată se îmblânzesc sub imperiul unor noi arome, fie că este vorba de masa de seară care strânge în jurul ei familii ocupate, mâncarea este, poate mai presus de toate, un liant.
„Mâncarea este absolut fundamentală pentru ființele umane, la fel ca apa și ca aerul. Avem nevoie de ea. Orice altceva este un lux“, spune Shaun Hergatt, unul dintre cei mai cunoscuți chef-i ai momentului.
Tocmai caracterul de bază, indispensabil îi transferă mâncării tot acest conținut de putere, o încarcă cu atât de multe semnificații.
Dacă nu se poate fără, înseamnă că este totul.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția