Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie

30 de alimente sănătoase pe care nu ar trebui să le evităm

Preferințele noastre în materie de mâncare sunt influențate de vârstă, sex, familie, prieteni, cultură sau locul în care trăim. Chiar dacă unele experiențe culinare din copilărie au fost traumatizante (cărui copil îi place să mănânce ficat, ceapă sau varză?), nu…

30 de alimente sănătoase pe care nu ar trebui să le evităm
30 de alimente sănătoase pe care nu ar trebui să le evităm · Foto: După Afaceri

Preferințele noastre în materie de mâncare sunt influențate de vârstă, sex, familie, prieteni, cultură sau locul în care trăim. Chiar dacă unele experiențe culinare din copilărie au fost traumatizante (cărui copil îi place să mănânce ficat, ceapă sau varză?), nu trebuie să renunțăm la aceste alimente pentru totdeauna. Putem chiar să fim surprinși de combinații noi, absolut delicioase.

Ne-am obișnuit să evităm un anumit tip de mâncare din motive diferite, doar că, uneori, aceste motive sunt total greșite. Evităm să mâncăm ciocolată, unt (doar există o mulțime de studii care ne-au arătat cât sunt de periculoase pentru sănătate), dar și specialități care conțin, spre exemplu, insecte, întrucât în cultura noastră acestea nu sunt acceptate ca alimente, pe când asiaticii le consideră adevărate delicatese. Așadar, este timpul să lăsăm prejudecățile deoparte, să avem o mentalitate deschisă și să le oferim următoarelor 30 de alimente o nouă șansă în meniul nostru, scrie intr-un articol mai amplu publicat de askmen.com.

Intră în galeria alăturată și află care sunt cele 30 de alimente la care nu ar trebui să renunți. 

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția