Stil de viață /FILM
200 si un pic
Brad Pitt si-a aratat posteriorul in "Troia", iar Colin Farrell a aparut aproape gol (si in bratele lui Jared Leto pe deasupra) in "Alexander", deci nu e deloc de mirare ca Gerard Butler a fost obligat de Zack Snyder, regizorul filmului "300" sa-si arate si el diferite parti ale corpului in aceasta poveste despre eroismul si sacrificiul celor 300 de spartani care au tinut piept imensei armate a i…
Brad Pitt si-a aratat posteriorul in “Troia”, iar Colin Farrell a aparut aproape gol (si in bratele lui Jared Leto pe deasupra) in “Alexander”, deci nu e deloc de mirare ca Gerard Butler a fost obligat de Zack Snyder, regizorul filmului “300” sa-si arate si el diferite parti ale corpului in aceasta poveste despre eroismul si sacrificiul celor 300 de spartani care au tinut piept imensei armate a imparatului Xerxes.
E destul de greu sa privesti “300”, film inspirat din benzile desenate ale lui Frank Miller, cu detasare. Pe de o parte din cauza povestii care a inflacarat imaginatia oamenilor timp de mai bine de doua milenii, pe de alta parte din cauza promisiunii pe care ti-o face trailerul. Si este, de asemenea, destul de greu sa nu fii putin dezamagit.
Cu toate acestea, “300” este in mod clar un hit de box-office si un film de referinta in istoria efectelor speciale. Scenele de lupta fac sa paleasca tot ceea ce s-a creat pana acum in domeniu, iar replicile inteligente din romanul grafic al lui Miller sigur vor fi repetate de fani luni de-a randul de-acum inainte. Dar aici rezida cea mai mare problema a filmului lui Snyder: partile bune sunt luate de la Miller, partile mai putin bune ii apartin regizorului.
Snyder foloseste cadru cu cadru si moment cu moment desfasurarea actiunii din romanul grafic. Imensa armata a lui Xerxes (Rodrigo Santoro), care vine sa termine ce n-a reusit tatal sau, Darius, la Maraton, se apropie de teritoriul grec si se opreste la Termopile (adica Portile Fierbinti).
Pentru ca venirea inamicului este sincronizata cu o perioada de slavire a zeilor, eforii, preoti pazitori ai oracolelor, interzic trupelor grecesti sa plece la razboi. Leonidas (Gerard Butler), regele spartan, este singurul care nu se supune si pleaca la lupta insotit de mica lui trupa de 300 de soldati. Aici incepe o lupta crancena, pe mai multe niveluri: misticismului limitat si tiraniei cotropitoare a lui Xerxes, care se considera zeu si stapan al lumii intregi, i se opune spiritul rational si practic al lui Leonidas. Iar soldatilor persani, subjugati de idolatrizarea imparatului lor, li se opune mana de osteni ai lui Leonidas, condusi intru democratie si libertate.
In sfarsit, “300” este o lupta intre simplitate, rigoare (vezi sobrietatea vesmintelor lui Leonidas, care nu se diferentiaza deloc de ceilalti spartani) si luxul artificial al lui Xerxes: Rodrigo Santoro a trebuit sa poarte kilograme de lanturi stralucitoare si o multime de piercing-uri pentru a-l portretiza pe megalomanul imparat persan.
Din pacate, personajul negativ este unul dintre cele mai mari defecte ale filmului: ai impresia ca Xerxes este o Lady Di (detinutul travestit interpretat de Santoro in “Carandiru”) de doi metri si jumate inaltime, acoperita de metal, machiata strident si accesorizata cu o voce cavernoasa. Efectul este rizibil, iar confruntarea finala dintre rege si imparat nu provoaca nicio satisfactie, ci doar bifeaza un eveniment obligatoriu in chimia scenariului.
“300” este in mod evident genul de film cu mult mai mare succes la public decat la critica (intr-o prestigioasa revista de cinema se spune despre “300”: “it’s so brown, that it looks like shit”).Gasca minutios procesata pe calculator a lui Snyder o sa sparga cu siguranta toate topurile de box-office in Romania, asa cum face de doua saptamani in Statele Unite. Si cum la noi romanul grafic al lui Frank Miller este practic necunoscut, iar povestea sacrificiului lui Leonidas si a “celor putini care le-au tinut piept celor multi” este entertainment pur, succesul e garantat.
Sange intunecat sare in toate partile, ca intr-un joc video, iar sabiile spartanilor patrund in trupurile dusmanilor ca intr-o coca moale, care de-abia asteapta sa se dezintegreze. Eu unul chiar am avut impresia ca joc “Prince of Persia”…
300/300 – Eroii de la Termopile
R: Zack Snyder
D: Gerard Butler, Rodrigo Santoro, Lena Headey, Dominic West, David Wenham, Andrew Tiernan, Kelly Craig
Din 23 martie
Stil de viață /FILM
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția