Zig - zag prin galerii de arta contemporana si boutique-uri chic

Londra, aprilie 2004

Probabil ca multi dintre cei care citesc acest articol au deja in pasaport o viza de 6 sau 12 luni pentru UK, deci scandalul vizelor, care ia amploare la Londra, nu ar trebui sa va opreasca sa faceti macar o scurta vizita de business sau de placere in Albion. Asta cu atat mai mult cu cat pana si la Londra s-a instaurat primavara.

Prima dintre recomandarile mele din aceasta saptamana este Hayward Gallery, gazduita de o cladire simbol pentru arhitectura brutalista a anilor ’60. Vecinii sunt Royal National Theatre si British Film Institute, iar la 2 pasi se afla una dintre cele mai noi atractii turistice din oras – London Eye – o roata uriasa, mai mare decat cea din Praterul vienez, din care turistii pot admira toata zona centrala si nu numai.

Prin anii ’70, odata cu expozitia Kinetics, cladirii initiale a galeriei i s-a adaugat un turn spectaculos (The Neon Tower), luminat in dungi rosii, galbene, mov, verzi si albastre, culorile alternand in functie de directia si intensitatea vantului.

Motivul principal pentru care am ales sa scriu mai intai despre Hayward Gallery este, de fapt, retrospectiva dedicata lui Roy Lichtenstein (1923 – 1997) unul dintre cei mai importantti reprezentanti ai curentului Pop Art. Artistul american a devenit cunoscut la inceputul anilor ’60 prin picturile sale al caror “story” includea personaje din desene animate: Popeye sau Donald Duck, dar si obiecte banale sau imagini inspirate de reclame. Am fost tot timpul fascinat de lucrarile lui Roy Lichtenstein pe care le vedeam in diverse cataloage, astfel incat expozitia de la Hayward a fost o ocazie foarte buna sa vad in realitate peste 80 de picturi si desene (printre care si arhicunoscutele In the Car, Ohhh…Alright…, Marterpiece sau Kiss V) care arata ca niste frame -uri din filme animate. Lucrarile sale reusesc sa fie in continuare provocatoare, prin culorile primare pe care le utilizeaza, iconografia bazata pe subiecte / personaje din cultura populara si, mai ales, prin stilul direct, ironic, dar in acelasi timp subtil si serios. Dupa cum am observat, majoritatea vizitatorilor sunt atrasi de zona unde sunt expuse lucrarile din prima perioada (anii ’60 – ’70), dar mie mi-a ramas gandul la cateva picturi de la inceputul anilor ’90, o perioada in care artistul a prezentat peisaje, interioare si naturi moarte dintr-o perspectiva cu totul noua asupra culorii, formei, iluziei spatiale, bineinteles ironia si referintele din istoria artei fiind omniprezente.

A doua propunere este expozitia “Baigneurs”, un proiect al artistei finlandeze Elina Brotherus comisionat de The Wapping Project. Chiar daca este foarte aproape de Est End – acum 2 -3 ani centrul celei mai dinamice comunitati de arta contemporana din Marea Britanie, The Wapping Project nu este cea mai facila destinatie pentru ca nu se incadreaza in ceea ce se poate numi un traseu turistic. Exista doua modalitati principale pentru a ajunge acolo: luand taxiul sau cu harta in mana. Sincer va recomand a doua solutie, pentru ca merita din plin efortul de a merge 30 de minute pe jos (daca porniti de la Tower Bridge). Cladirea este intr-o zona rezidentiala in plina dezvoltare si se pare ca pe aceasta parte a raului se muta tot mai multe persoane bogate din City sau din agentiile de advertising si, prin urmare, am vazut o adevarata rezervatie de Porsche si Lamborghini. Iar drumul este presarat cu tot felul de tentatii si neaparat trebuie sa faceti o scurta oprire la “The Prospect Withby”, unul dintre cele mai cunoscute pub-uri britanice, poate si pentru ca este deschis inca din 1543.

Galeria este amenajata intr-o fosta statie de filtrare a apei, iar acest spatiu neconventional arata pur si simplu minunat. Pe langa doua spatii special destinate expunerii, mai exista si un restaurant, mesele fiind asezate printre tot felul de instalatii utilizate in trecut pentru filtrarea apei. Despre expozitie nici nu mai spun … mi s-a parut excelenta din foarte multe puncte de vedere: spatiul din Boiler House fost utilizat excelent pentru a expune fotografiile, cele 3 proiectii sunt asezate strategic in interiorul si exteriorul cladirii, iar lucrarile sunt foarte personale si impresionante, ca de obicei cand e vorba de Elina Brotherus. Fotografiile si video-urile reunite de subtitlul new painting exploreaza nudul si relatia cu lumina, spatiul si natura, fiind influentate de un mod nordic de a privi lucrurile. Elementul specific in lucrarile video ale Elinei este un fel de liniste atotprezenta si senzatia de oprire a timpului. Probabil unii dintre voi isi mai aduc aminte de expozitia Elinei de la Galeria Noua din Bucuresti.

Momentul ideal pentru a vizita expozitia este cu siguranta seara, cand proiectiile video se vad cel mai clar, mai ales ca unul dintre proiecte este “site specific” si, pentru a-l urmari, trebuie sa urci oarecum pe acoperisul cladirii, in Accumulator Tower, unde filmul se deruleaza pe un ecran urias deasupra unui bazin de apa. Iar daca ramaneti la restaurant si Jules, o gazda fermecatoare, este prin preajma, va garantez o seara perfecta.

La cumparaturi

Pentru moment, ajunge cu vorbaria despre arta… Dar daca tot ajungeti la Londra, probabil ca va veti face timp si pentru shopping – una dintre placerile nevinovate pe care acest oras le poate stimula la nesfarsit. Ca si in Romania, se pare ca si aici exista obiceiul de a purta ceva nou de Paste, asa ca, de doua saptamani, magazinele din centrul orasului sunt asaltate sistematic de sute de mii de cumparatori, un imbold puternic fiind si perioada de reduceri.

Pentru cei interesati de lucruri speciale, dar care vor sa vada mai mult decat oferta Harrods, cea mai buna destinatie sunt cele doua strazi surori: Old Bond Street si New Bond Street, unde se gasesc magazinele celor mai exclusiviste marci de moda si accesorii. Dar sa nu va asteptati la reduceri sau oferte speciale, pentru ca strategii acestor marci de lux stiu ca promotiile pot dauna imaginii. Cum nu sunt critic de moda, cel mai logic criteriu prin care va pot spune care sunt boutique-urile in care merita sa intrati este, bineinteles, modul in care arata vitrinele acestor magazine. Iar asta imi aduce in minte un articol din Dupa Afaceri, unde Ioana Nemes (visual artist) arata cat de mare este impactul unei vitrine in procesul de cumparare si cat de mult ignora retailerii romani acest element crucial de marketing.

Desi oferta e foarte mare, lista mea este destul de scurta, destul de putine fiind vitrinele care reusesc intr-adevar sa atraga atentia : Alexandrer McQueen cu al sau magazin post-piranha-attack-look, Gucci si vitrinele ce au ca fundal o instalatie realizata din bomboane si acadele multicolore, DKNY si decorul inspirat de filmul promo “Road Stories” (pe care il puteti vedea si pe net), magazinul de bijuterii Adler si varianta sa pentru clasica imagine a femeii-fluture. Concurentul sau mai celebru, Tiffany, reface in mici casete imaginea unei camere luxoase, mizand pe combinatia alb-negru pentru a pune in evidenta bijuteriile, Burberry cucereste trecatorii cu o vitrina plina de imagini cu trandafiri in toate nuantele de rosu, dar pastreaza in colectia masculinea si celebrele carouri, iar BonPoint apeleaza la amintirile noastre din copilarie pentru a ne convinge sa cumparam cateva jucarii sau hainute pentru copiii prietenilor sau ai nostri, dupa caz. Nu in ultimul rand, my favourite, daca vreti sa fiti in acelasi timp si sport si “British”, pentru combinatia aceasta exista o singura destinatie – magazinul Fred Perry in Covent Garden.

Dragos Olea @ add – business chance on art.

Ceasuri & Bijuterii