Victor Vulpe, medaliat cu argint la Campionatul Mondial al Creatorilor de Pantofi, realizează două-trei perechi de încălțări pe an și lucrează câteva luni la fiecare. Cât costă creațiile lui și cine le poartă?
„Talentul nu îl moștenești ca pe o proprietate, ci trebuie să îl descoperi și să îl cultivi.“
„Talentul nu îl moștenești ca pe o proprietate, ci trebuie să îl descoperi și să îl cultivi“, spune Victor Vulpe, la bază pictor, dar care acum circa două decenii a creat o punte între artă și modă și a devenit shoemaker (creator de pantofi). Anul acesta, o pereche de încălțări ce-i poartă semnătura a fost premiată cu medalia de argint la Campionatul Mondial de profil de la Londra. Cine este artizanul care creează doar două-trei perechi de pantofi pe an și pe cine încalță el?
„M-am născut la Arad, însă din 1995 locuiesc în Timișoara, unde am și absolvit Facultatea de Artă și unde am rămas până astăzi. Am prins rădăcini aici. Am avut parte de oameni care m-au susținut, am avut familia aproape“, își începe povestea Victor Vulpe.
După mai bine de zece ani în care a lucrat în oraș, a cumpărat o casă la țară, undeva în mijlocul câmpului, în localitatea Covaci, unde s-a mutat alături de familie. Aici și-a dezvoltat și atelierul propriu.
„E un loc idilic, mă simt permanent ca în vacanță. Și totuși, sunt departe de oraș, de Timișoara, de un loc suficient de mare pentru ca un pantofar ca mine să poată supraviețui.“
Fiind poziționat pe segmentul prețurilor peste medie, regula spune că trebuie să locuiască în orașul-capitală sau măcar într-un oraș mare, spune Victor Vulpe.
„Pentru cineva care face ce fac eu, chiar și Londra e prea mică. SUA e de fapt El Dorado pentru toată lumea. Și totuși, eu am ales un sat de lângă Timișoara.“
Bucureștiul e foarte departe pentru el, mai ales în lipsa autostrăzilor. Preferă Budapesta pentru că există o autostradă nouă până acolo. Chiar și Viena devine astfel mai aproape cu mașina.
Într-adevăr, cu avionul poți ajunge ușor oriunde, doar că uneori trebuie să mai cumpere și piese, materii prime, și atunci mașina e mai convenabilă.
Victor Vulpe de mic a avut talent la desen, ba chiar încă de la grădiniță a luat și un premiu pentru asta. Apoi, a studiat pictura la Școala Populară de Artă, asta în paralel cu școala. Ulterior, nu i-a fost greu să intre la facultate, la secția de Pedagogia Artei – putea să devină profesor de desen -, unde se studiază pictura în mod special.
„Până în 2004 am fost pictor. În paralel, am dezvoltat în apartamentul unde stăteam în chirie un atelier clandestin pentru producția de pantofi.“ Totuși, nu se lăuda cu asta. Considera că locul lui e printre pictori, nu printre meșteșugari.
„De altfel, eu sunt pictor în primul rând și tot ce formulez și acum pleacă tot de la pictură. Lumea, atunci când îmi vede produsele, înțelege că e vorba de artă. Sunt foarte vizual în ceea ce fac, liniile mele sunt mai jucăușe, și asta pentru că eu, ca structură, sunt artist plastic.“
În 2004, după cea de-a doua expoziție personală, nu avea niciun gând să devină creator de pantofi. Și totuși a făcut-o. Totul a început când a realizat că îi lipseau o pereche de încălțări „mai fistichii“. Iar cineva i-a spus că ar putea să încerce să și le facă singur.
„Aveam atelierul lângă o fabrică de profil, iar cu sfaturile de la oamenii de acolo am creat o primă pereche. Mi se părea însă că e neterminată și nu știam de ce. A doua pereche am realizat-o tot pentru mine, iar distanța între ele a fost așa de mare, că m-am gândit că dacă mențin progresul, pot ajunge departe.“ Ajunsese să nu mai doarmă noaptea ca să creeze. „Eram ca un burete. Eu sunt prieten cu Matei Corvin, tot artist, care produce pantofi. Și la început el mă îndruma telefonic. Învățam din cuvinte și asta pentru că îmi doream foarte mult să reușesc.“
Spune că nici astăzi, aproape două decenii mai târziu, ceea ce face nu este un business. Dacă muncește șase luni pentru o pereche de pantofi, cumva prețul nu va putea fi suficient de mare ca să recupereze efortul, explică Victor Vulpe.
„Totuși, ridic ștacheta cu fiecare pereche. De fiecare dată pornesc la drum cu un prototip și vin cu ceva nou. Nu lucrez în serie.“
A treia pereche de pantofi pe care a creat-o a fost o comandă de la un mare artist, Gheorghe Fikl – de zece ani cel mai important pictor din Timișoara, spune artizanul. „Or, asta spune multe. De atunci nu m-am mai oprit.“ Totuși, el creează două-trei perechi pe an. „Aproape că nu mă pot încadra în categoria de shoemaker (creator de pantofi).“
Clienții săi sunt foarte variați. Unii sunt oameni de business care vor ceva special. Alții sunt oameni cu probleme ortopedice reale.
„Unele comenzi și idei le refuz, cum ar fi comenzile de produse din piei exotice. Lucrez doar piele.“ În cazul unui pantof bine făcut, trebuie să ai doar materiale naturale. Excepție fac cele câteva cuie folosite. „În rest, eu utilizez doar piele și ceva gumă la toc.“
Pielea o ia de la Viena. Mergea anterior la Budapesta, dar după 2008 s-au închis fabricile și atelierele. Furnizorii au migrat către Asia. Acum, pentru o bucată de piele poți ajunge și în Italia. Totuși, Viena stă încă bine, are o istorie amplă, spune el.
Fiecare nouă pereche de pantofi, fiecare proiect, începe cu măsurătorile. Din acest moment până la ultima probă trec, în medie, șase luni. Totuși, procesul poate dura și un an, sunt multe verificări. „Ține și de client, și de mine. O pereche care stă pe masa mea șase luni costă câteva mii de euro, prețul variind în funcție de model, de materialele folosite.“ Toți clienții vor ca produsul să fie gata cât mai repede, însă doar producția calapodului durează o lună și jumătate. Și fiecare client are calapodul lui.
„Asta înseamnă bespoke. Am zeci de calapoade în atelier. Clienții se întorc pentru o nouă pereche, iar asta în contextul în care durata de viață a unui produs de-al meu e de 20-30 de ani. Nu mă mir deci că nu revin mai des. Am însă și mulți clienți noi.“ Pentru oricine, a doua pereche ce-i poartă semnătura e de fapt perechea perfectă, crede Victor Vulpe. Clienții vin cu un model pe telefon sau chiar cu o pereche de pantofi ca exemplu. Dar după discuția cu artizanul, pot ajunge în altă direcție.
„Eu nu merg în zona comercială. O pereche de ghete făurite de mine a fost furată dintr-un apartament din București. Hoții au furat doar ceva mărunțiș și ghetele. A fost cel mai minunat compliment.“
Totuși, perechea sa de suflet e una la care a lucrat mult și care a plecat în Elveția acum doi ani. A fost și blocată în vamă pentru că a fost considerată lucrare de artă la care trebuia plătită vamă suplimentară. Asta și din cauza faptului că era într-o cutie supradimensionată albastru cu auriu. În final, clientul a plătit pentru vamă mai mult decât pentru pantofi.
„E vorba de un român din Elveția cu care m-am împrietenit. Știa multe despre pantofi. Avea și propriul calapod deja făcut. Mulți oameni întreabă de ce durează atât și de ce costă atât ce fac eu. Pentru că e un proces artizanal.“
După război, comuniștii au luat maeștri și i-au trimis în fabrici, astfel că aceștia au ajuns pantofari. Au nenorocit o industrie, spune Victor Vulpe. Iar clientul a uitat ce înseamnă arta pantofului. „Sper să am urmași ca să pot crea o piață. De vreo 20 de ani, pantoful clasic a devenit ca o «icoană» în portul bărbătesc. Nu știu cât va ține asta, dar trebuie să profităm.“ Uneori, el produce și încălțări de damă, deși de regulă creatorii nu amestecă cele două segmente. „Produc tot la comandă, nu am nimic pe stoc.“
Prima participare la un campionat mondial a lui Victor Vulpe a fost în 2019. A aflat despre eveniment cu un an înainte de pe internet și i s-a părut o platformă incredibilă.
„Asemenea competiții există de multă vreme, dar anterior erau mai degrabă regionale. Ediția din 2023 (a World Championships of Shoemaking – n. red.) e a doua la care particip. Regulile sunt aceleași ca la 1900.“
În noiembrie se dă tema, care cuprinde 20 de subpuncte ce trebuie atinse. Ai totuși libertate creatoare, spune Victor Vulpe. Dacă nu urmărești regulile, ești depunctat și nu intri în top zece. Ți se dă culoarea, lățimea, tipul de piele.
În fiecare an se înscriu cam 60 de persoane, dar nu ajung toate la Londra, unde se ține campionatul, doar vreo 30-40. Anul acesta au fost 29.
„E un exercițiu foarte bun pentru vizibilitate, de-asta am hotărât să particip. Acum, pantofii câștigători (printre care și ai lui – n. red.) se află timp de un an într-un circuit prin lume și astfel nu scade interesul publicului pentru eveniment.“ În circuitul ce cuprinde orașe precum Paris, Londra, New York, Shanghai, Melbourne și Tokio, acești pantofi (cei trei care au fost aleși câștigători) s-au oprit și la București, fiind găzduiți de magazinele Viggo, un brand de haine bărbătești bespoke și made to measure.
„Dacă ar fi doar campionatul, lumea ar uita repede.“ La această competiție participă atât branduri sonore, cât și creatori independenți. Tema din acest an a fost Clasicul Balmoral Negru. „În 2022 a fost pantoful Derby, mai casual, și nu am mers. Trebuie să-mi placă tema ca să mă înscriu. Nici în 2024 nu o să particip. Chiar dacă am câștigat un premiu în bani în acest an, el nu acoperă nici 50% din costuri. Patru luni am fost în transă. Am nevoie de timp să îmi recapăt puterile.“
Pantoful pe care l-a creat în 2019 a luat locul patru la Campionatul Mondial. Iar astăzi e vizibil progresul față de acel moment, spune el. „Când o să mă opresc din creat, o să mă opresc de tot și o să însemne că m-am plictisit. Eu, în esență, sunt interesat de progres. Ce fac e un soi de cercetare personală.“
Gheata prezentată la Londra în 2023 e închisă în partea de sus cu limba, care e mult mai lungă și care e cusută de fețe.
„Ani de zile am fost obsedat de gheata închisă complet.“ Acum un secol, un român a câștigat Campionatul de la Viena cu un astfel de produs. Doar că nu există poze sau informații despre asta. „Am discutat mult cu Dan Coma, mentorul meu. Am luat-o de la zero. Am studiat ce se purta la 1930. Și am reușit.“ Cum? Găselnița au fost decupajele laterale. Pentru Campionatul Mondial, juriul trebuie să poată să vadă la interior, să vadă căptușeala, acoperișul de branț. „Eu am gândit aceste decupaje și le-am interpretat ca niște decorațiuni art nouveau.“
În paralel, Victor Vulpe creează și genți, și tapițerie. De altfel, încasările din asta vin, din tapițerie, unde are un flux continuu de producție.
„E tot un soi de pantofărie pentru că ai nevoie de tipare, de calapoade (pentru o canapea – spre exemplu).“ Totuși, dintre toate, pantoful e cel mai complex, e vârful de lance.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția