Venus in oglinda

De ce am vedea o poveste de dragoste intre un barbat de 75 de ani si o tanara de 18? Pentru ca, dincolo de izul de perversitate si senzatia de impotriva firii, filmul lui Roger Michell vorbeste in primul rand despre viata, despre dorinta, despre o apropiere care depaseste insignifiantele neplaceri provocate de varsta si paseste intr-un teritoriu in care diferentele nu mai au importanta.
Maurice (Peter O’Toole) si Ian (Leslie Philips) sunt doi batrani actori, nici celebri, dar nici total necunoscuti, care-si duc vietile tihnit, luptandu-se cu problemele varstei. Existentele le sunt date peste cap de sosirea lui Jessie (Jodie Whittaker), tanara nepoata a lui Ian, care vine la Londra pentru a scapa de un trecut dureros si pentru a se afirma pe podiumurile de moda. Daca pe Ian prezenta prea zburdalnica a pustoaicei il scoate din sarite, pe Maurice ea il face sa revina la viata si sa-si scotoceasca in prafuita tolba de cuceritor pentru a mai gusta, cat mai poate, din farmecele tineretii. Atractia nu este unilaterala: si Jessie simte farmecul batranului si este atrasa de experienta lui, cunostintele sale, sentimentul de siguranta pe care i-l da.
Film perfect distribuit, “Venus” este dovada clara a talentului lui Roger Michell de a aduce pe marele ecran povesti de dragoste neverosimile, fara sorti de izbanda. Dupa “Notting Hill” (ea – Julia Roberts, star de cinema, el – Hugh Grant, vanzator de carti), “Enduring Love” (el – Daniel Craig, profesor universitar, el – Rhys Ifans, psihopat indragostit de cine nu trebuie), “The Mother” (ea – Anne Reid, indragostita de el – Daniel Craig, iubitul fiicei sale), iata inca o poveste de dragoste lipsita de sanse, intre ramolitul Maurice si navalnica, dar naiva si prostuta Jessie.
Cu titlul inspirat de unul dintre cele doua nuduri care au supravietuit Inchizitiei spaniole a secolului XVII, La Venus del Espejo de Vel?squez, filmul lui Michell este departe de a fi pe atat de socant pe cat ar sugera un scurt sinopsis. Peter O’Toole este magnific in rolul batranului crai readus la viata de energica prezenta a lui Jessie, iar Jodie Whittaker, aflata la primul ei rol, iti inspira exact ce trebuie: un amestec de dispret si superioritate, dar apoi caldura si compasiune pentru existenta ei lipsita de puncte de reper, care-si afla in Maurice un mentor si o referinta.
Filmul lui Michell este reflexia in oglinda a tabloului lui Vel?squez (usor modificat in afisul filmului, pentru a sugera comicul amar al acestei povesti de dragoste improprii). Foarte comentat de experti, tabloul infatiseaza in oglinda in care se reflecta Venus imaginea unei femei mai in varsta, incercand probabil sa sugereze vanitatea, dar si vremelnicia frumusetii. Iar dimensiunea fetei reflectate, substantial mai mare decat ar fi fost in realitate, ca si pozitionarea oglinzii, care ar trebui sa reflecte o alta parte a corpului zeitei, sugereaza lejera isterie, explozivul bucatilor refractare de puzzle care sunt punctul de pornire al scenariului lui Hanif Kureishi (“The Mother”, “Intimacy”, “My Beautiful Laundrette”). Pentru ca filmul distorsioneaza cu entuziasm componentele unei relatii de dragoste, ingroasa si reduce, revolutioneaza si rasuceste, devenind un Picasso amoros, in care perspectivele celor cateva personaje principale se chinuie sa se imbuce perfect, nu reusesc si se darama, imprastiindu-se zglobiu intr-o gramada absurda din care nu se mai poate ghici decat o imensa dragoste de viata.

Venus
R: Roger Michell
D: Peter O’Toole, Leslie Philips, Jodie Whittaker, Vanessa Redgrave
Din 27 aprilie

Stil de viață /FILM