Gastronomie /DJ Culture
Un pub cu platforma-program
Cand am aflat ca s-a deschis un nou club sportiv in centrul Bucurestiului m-am documentat mai intai in paginile gazetelor sportive si m-am interesat pe la prietenii microbisti. Nu aveam de gand sa imi petrec seara urmarind meciuri. Si, in cazul unui gol favorabil, nici uralele nu mi-ar fi sunat prea bine in urechi
Cand am aflat ca s-a deschis un nou club sportiv in centrul Bucurestiului m-am documentat mai intai in paginile gazetelor sportive si m-am interesat pe la prietenii microbisti. Nu aveam de gand sa imi petrec seara urmarind meciuri. Si, in cazul unui gol favorabil, nici uralele nu mi-ar fi sunat prea bine in urechi. Am rasuflat usurata la gandul ca in acea seara meciurile incepeau dupa ora 22, asa ca am pornit devreme in cautarea pub-ului cu nume simplu, dar destul de bine gandit.
Salt Pub n-are nicio legatura cu sarea si nici cu salturile bungee de la inaltimi. Numele sau este un acronim (destul de indraznet as zice eu) si vine de la Societatea pentru Asigurarea Libertatii Tale. Un pub cu platforma-program, mi-am zis.
Ma asteptam sa gasesc in localul de pe strada Blanari (vizavi de biserica) tot felul de indicii fotbalistice, drapeluri pentru suporteri, imagini cu jucatori sau chiar scrumiere de forma “balonului rotund”. Am gasit in schimb un local stylish, foarte spatios, aflat la etajul unei case vechi.
Intrarea se face pe lateralul cladirii, urcand pe o scara interioara arcuita. Culori calde, o balustrada proaspat lustruita si un tavan de secol 19 cu stucaturi proaspat reconditionate. Toate astea se pot zari chiar inainte sa ajungi in pub-ul propriu-zis.
Inauntru nici fanioane si nici vreun grup de microbisti. De-abia trecuse de ora 18, asa ca suporterii (pe care eu ma straduisem sa ii evit) inca nu isi facusera aparitia. Si nici sound-ul din bar nu prevestea vreun fluier de inceput de meci, caci rasunau acordurile unei piese rock de la Vita de Vie.
Decorul m-a uimit prin armonie. Nici urma de drapeluri sau de embleme ale unor echipe de fotbal. Culori armonizate cu un ochi de estet, linii simple, dar care evidentiau foarte bine spatiul. Localul este format din mai multe incaperi semideschise. Vreo cinci am numarat. Legatura intre ele se realizeaza printr-un hol aerisit care duce catre spatiul pentru nefumatori, dar care leaga prin intranduri si celelalte camere. Localul este situat cumva pe un colt al cladirii, asa ca ferestrele (cu balcon, unele dintre ele) au vedere atat la Club A, cat si la biserica de pe Blanari. Draperiile dichisite sunt in doua tonuri: un verde cald si un galben pai. Mobilierul din lemn de culoarea alunei pastreaza aceleasi linii simple, drepte. La fel ca si numeroasele taieturi in peretii comuni ai incaperilor care ofera senzatia de spatiu deschis, dar care au fost astfel amenajate incat sa poata fi folosite ca tejghele cu scaune inalte, numai bune pentru berea din timpul meciului.
Desi culorile alese pentru decorarea pub-ului nu sunt dintre cele mai comune (un ciclam, verde, camel sau galben pai combinat cu maro), armonia vizuala este reusita. Combinatiile dau luminozitate localului destul de spatios, oferind in acelasi timp senzatia de nice&clean.
Barul este situat “la centrul terenului”, ca si cand designerul ar fi vrut sa accentueze faptul ca de-acolo se da lovitura de inceput. Ce-i drept, am vazut ca barmanii purtau numele si numere pe tricouri, asa ca toata seara au fost foarte pe faza, asteptand sa intercepteze comenzile sau pasele din partea clientilor.
In meniu, doar bauturi clasice. Erau cateva cocteiluri cunoscute – de la Mojito la Bloody Mary, dar si Jamaican Mule (dark rum, spiced rum, lime juice, sugar, topped up with ginger) sau Warsaw Cooler (vodka, spiced rum, cointreau, honey, lemon juice, apple juice) la pretul de 15 Ron. Apoi cateva sortimente de bere, vinuri sau whiskey. Am incercat insa limonada fresh (8 Ron) preparata ca la carte cu multa gheata, miere, lamaie si lime. La plecare, odata cu nota, am primit cartea de vizita a pub-ului. Asa am aflat menirea localului care promite sa asigure libertatea fiecaruia. Caci sub titlu am gasit insirate cateva cuvinte – cheie “bere, shoturi, sporturi si rock-ul de alta-data”. Si chiar daca am evitat primele trei sortimente, rock-ul a fost o incantare. Caci barmanul Andrei (numarul 24 pe tricou) a pus muzica toata seara. Asa ca am ascultat de la Vama Veche la Iris sau la Vita de Vie. Iar inainte de plecare rasunau acorduri de Queen.
Gastronomie /DJ Culture
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția