Supliment editat de Ziarul Financiar

Gastronomie

Trei antreprenori locali s-au lăsat inspirați de gastronomia franceză și au creat la mal de mare o salbă de restaurante care servesc mic-dejun cât e ziua de lungă. Acum ei se uită către București

Rumen. Ce nume mai potrivit pentru un restaurant?

Trei antreprenori locali s-au lăsat inspirați de gastronomia franceză și au creat la mal de mare o salbă de restaurante care servesc mic-dejun cât e ziua de lungă. Acum ei se uită către București
Trei antreprenori locali s-au lăsat inspirați de gastronomia franceză și au creat la mal de mare o salbă de restaurante care servesc mic-dejun cât e ziua de lungă. Acum ei se uită către București · Foto: După Afaceri

Franța este țara pe care gurmanzii – deși nu numai – o asociază cu croissantul cu unt, dolofan și rumen, proaspăt scos din cuptor și gata să se topească în gură. Dacă mai pui pe masă și o baghetă suplă, dar crocantă, ceva brânză de capră și o cafea (preferabil clasicul café au lait), atunci „desfrâul“ gastronomic desăvârșit e gata. Un astfel de festin culinar simplu, dar totodată atât de complex în arome, i-a inspirat pe trei antreprenori locali să replice modelul și pe plan local. Așa a apărut Rumen.

Ce nume mai potrivit pentru un restaurant? Termenul „rumen“ te duce direct cu gândul la mâncare, mai exact la patiserie și panificație, acele dulci păcate, acele plăceri vinovate pe care francezii le fac mai bine ca nimeni alții.

„Povestea prăvăliei noastre începe să se scrie în martie 2017, când eram la schi în Franța, iar dimineața se strângea tot tineretul într-o bakery (brutărie-patiserie – trad.) locală, frumos amenajată, cu un super vibe, amplasată la baza pârtiei“, povestește Ioan Picu, unul dintre fondatorii Rumen.

Făcând o călătorie în timp, el își amintește că a fost o decizie instant aceea de a face ceva similar la Constanța, de această dată la mal de mare, nu în vârf de munte. Dar, vibe-ul trebuia replicat, nu peisajul.

„Inițial ne-am propus să facem un loc pentru micul dejun, pâine și cafea.“ Între timp, localul a crescut și s-a dezvoltat într-un bistrou unde se servește mâncare pe toată durata zilei. Meniul este și el mai stufos, gama de preparate fiind mai largă decât cea gândită inițial.

„Mai mult, am deschis între timp alte trei puncte de lucru, tot în Constanța, sub numele de Rumen Express.“ Acestea, după cum le spune și numele, sunt localuri cu mai puțin loc pentru mese, cu un meniu mai compact, gândite mai degrabă pentru comenzile „la pachet“.

„Prima unitate (cea clasică) am deschis-o în 2018, iar între timp am ajuns la patru puncte de lucru permanente plus încă unul sezonier – a la playa, adică pe plajă. Planul nostru este ca, ușor-ușor, să ne extindem și în alte orașe din țară.“

Antreprenorul nu oferă încă alte detalii sau destinații. El spune însă că până acum, în toate localurile, au fost investiți 430.000 de euro. Din totalul sumei, 120.000 de euro au venit prin programul Start-Up Nation.

„Noi suntem trei asociați, iar fiecare am depus un proiect separat (la Start-Up Nation – n. red.).“ Fondatorii Rumen – Ioan Picu, Nicu Picu și Raul Achim – sunt frați și respectiv prieteni din copilărie. Ca businessuri, ei mai operează în Constanța ZooM Beach – plajă cu discotecă și școală de kitesurfing, Johnnieís Barber – un barbershop – și Drink Story – un magazin de băuturi. „De asemenea, organizăm evenimente în oraș, în diferite locații outdoor.“ Care este atunci legătura celor trei antreprenori cu gastronomia?

Ioan Picu recunoaște că singura legătură cu acest sector îl reprezintă faptul că toți trei iubesc mâncarea și tot ce înseamnă experiența unei ieșiri în oraș.

„Considerăm că fiecare masă luată în oraș trebuie să fie un motiv nu doar de satisfacere a unei nevoi fiziologice – foamea, ci și unul de petrecere a unui timp de ca­litate, fie că asta se întâmplă dimineața – la micul dejun sau brunch –, fie în pauza de lucru sau seara.“

Deși inspirația pentru restaurantul inițial Rumen a venit din Franța, conceptul care s-a conturat în timp are influențe și din alte țări și din alte gastronomii. Astfel, în meniu își găsesc loc și specialități din Italia precum pizza, paste sau panini.

„Iar la micul-dejun am încercat să combinăm mai multe bucătării, astfel încât să mulțumim mai multe tipologii de clienți. De asemenea, oferim posibilitatea de a comanda ce avem noi în meniu, ca produse, dar combinate după gustul fiecăruia.“

Preparatele emblematice din meniul restaurantului sunt ouăle benedict, ouăle poșate Rumen, pizza și panini. Primele două sunt de regulă consumate mai degrabă în prima parte a zilei, la micul dejun sau la bruch, dar la Rumen nu există astfel de limite, timpul fiind mai degrabă un concept fluid. Mai exact, preparatele pentru micul dejun pot fi la fel de bine comandate – și consumate – în orice moment al zilei.

„Ideea de a avea all day breakfast ne-a venit ca o soluție la dorința noastră în primul rând, în calitate de clienți. În special în weekend, după o seară prelungită, te trezești mai târziu, dar totuși ți-e poftă de micul dejun“, spune Ioan Picu.

Și cum nu găseau nicăieri un local care să ofere mâncare specifică pentru masa de dimineață la prânz sau la amiază, antreprenorii au decis să creeze un loc care să facă asta. Planul a fost ca Rumen să fie în primul rând un restaurant pentru prieteni și pentru clienții ZooM Beach.

„Ținem foarte mult la comunitatea noastră, lucru care ne dă putere și ambiție să ne depășim condiția“, adaugă antreprenorul.

Astfel, încă din momentul deschiderii Rumen Unirii 96, restaurantul inițial, amplasat pe Strada Unirii la numărul 96, în zona Faleza Nord din Constanța, la un minut de plaja Trei Papuci, fondatorii au ales să mizeze pe conceptul „all day morning“.

„Astfel, de la 9:00 la 22:00 servim micul dejun pentru oricine dorește. De asemenea, abordarea noastră în legătură cu prețurile a fost una prietenoasă, mergând pe adaosuri foarte mici, scopul fiind de a ne crește comunitatea.“

Astăzi, pragul restaurantului Rumen Unirii 96 este trecut zilnic de circa 150 de clienți, în contextul în care există 30 de locuri la masă.

„Livrări am început să facem, ca aproape toată lumea, la începutul pandemiei. Era singura variantă de a rămâne în piață.“

Ioan Picu spune că deși ultimii doi ani au fost dificili, ușor-ușor cifrele se apropie de cele de dinainte de pandemie.

„Produsele noastre nu se pretează foarte bine la delivery. Noi oferim o experiență în local, este un loc pentru socializare, unde lumea vine să se simtă bine nu doar să mănânce.“

Antreprenorul adaugă că impactul pandemiei s-a văzut mai ales la nivel de profit, care de circa doi ani nu mai există. Excepție fac lunile de vară – cu mai puține restricții – când cifrele au fost similare celor din anii anteriori crizei sanitare.

„În rest, costurile pandemiei – mănuși, măști, dezinfectanți, procentul dat către partenerii din zona de livrare – au făcut ca profitul să nu prea mai existe.“

Există însă și un revers al medaliei. Tot în ultimii doi ani, paginile de social media ale Rumen și-au triplat numărul de urmăritori. „Am făcut cele mai agresive campanii de informare și vânzare, ale căror roade cu siguranță le vom culege în perioada următoare.“

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția