Test auto: La volanul Mazda6 pe șoselele celebrei Costa Brava. Plus o recomandare de hotel
Una dintre cele mai bune soluții pentru a testa și performanțele dinamice ale unui nou model Mazda este Spania, atât datorită celei mai extinse rețele de autostrăzi, cât și traseelor montane sinuoase. Astfel, celebra Costa Brava din apropierea Bercelonei devine locul perfect de testare, nu doar datorită traseelor, ci și peisajelor ce pun în valoare designul pasional al celei mai noi japoneze, Maz…
Modelul de clasă medie vine cu schimbări importante față de varianta anterioară, iar principalele noutăți includ un exterior restilizat, un interior complet nou, o suită de tehnologii noi de siguranță activă și, în premieră, tracțiune integrală.
Tot la capitolul tehnologie, noutățile includ farurile adaptabile cu tehnologie LED care integrează și un sistem de ultimă generație de control automat al fazei lungi, precum și blocuri separate LED pe fiecare far, controlate individual. Farurile încadrează o nouă grilă frontală și o bară redesenată și includ proiectoare de ceață LED.
Dacă noua generație Mazda6 a venit în 2013 cu un interior nu la fel de spectaculos precum designul exterior, acum faceliftul constă într-o planșă de bord complet nouă. Aceasta dispune acum de un sistem multimedia cu touchscreen cu o diagonală de șapte inchi și în premieră, un sistem head-up display similar cu cel de la Peugeot. În plus, zona superioară a bordului, de deasupra cadranelor poate fi acoperită cu piele, întocmai cum se regăsește în cazul modelelor premium și de lux, iar cadranele beneficiază de o nouă grafică.
Lista sistemelor de siguranță conține cele mai noi tehnologii ale constructorului, de la sistemul adaptabil al fazei lungi care va regla automat suprafața luminată de far pentru a nu deranja autovehiculele din sens opus la Rear Vehicle Monitoring, sistem care integrează tehnologia Rear Cross Traffic Alert și care îl atenționează pe șofer asupra obstacolelor la deplasarea în marșarier. „Meniul“ mai include și sistemul Lane-Keep Assist System, care are ca rol evitarea schimbărilor nedorite de bandă și adaugă avertizării sonore o vibrație în volan.
Așa cum orice aventură trebuie să aibă și o destinație, în acest caz a fost vorba de Dolce Sitges, un hotel situat pe Costa Brava ce oferă o priveliște impresionantă spre Marea Mediterană, la fel ca Mazda6.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția