Stiți geanta roșie în formă de fluture, care apare purtată de personajul principal din serialul Emily în Paris? Un antreprenor român din Sibiu a lucrat la acest proiect
După ani în care a lucrat pentru branduri de lux sau a colaborat cu acestea, Lucian Sopa a pornit propriul său business în domeniul modei, proiect prin care țintește ca eticheta „Made in Romania“ să devină tot mai cunoscută în…
După ani în care a lucrat pentru branduri de lux sau a colaborat cu acestea, Lucian Sopa a pornit propriul său business în domeniul modei, proiect prin care țintește ca eticheta „Made in Romania“ să devină tot mai cunoscută în industria marochinăriei, astfel încât să se alăture celor precum „Made in Italy“ și „Made in France“, care se mândresc cu renumele și prestigiul câștigate în timp. „Cum putem promova «Made in Romania» altfel decât convingând branduri de renume internațional să dezvolte și să producă în atelierul nostru?“ Aceasta este provocarea pe care și-a lansat-o Lucian Sopa atunci când a pornit pe drumul antreprenoriatului. Ce răspuns a găsit?
„Made in Romania“ este „legea“ după care se ghidează Lucian Sopa în cariera sa construită în industria marochinăriei. Tocmai de aceea, el a ajuns să colaboreze cu branduri de lux doar cu condiția ca pe eticheta pieselor să stea scris acest lucru – „Made in Romania“.
Și le-a convins. A colaborat cu nume mari din domeniul modei de lux, precum Louis Vuitton, Versace și Givenchy.
Mai mult, unul dintre proiectele la care a lucrat a fost (și este în continuare) apreciat de milioane de oameni, este vorba de geanta roșie în formă de fluture, care apare purtată de personajul principal din serialul Emily în Paris, una dintre cele mai populare serii de pe platforma de streaming Netflix. Geanta poartă semnătura lui Peter Nitz, unul dintre colaboratorii lui Lucian Sopa.
Povestea antreprenorului român în domeniul marochinăriei începe să se contureze încă din copilărie, când a descoperit industria în atelierul părinților săi, acolo unde a și fost inițiat.
„A fost un univers care m-a fascinat încă de mic, chiar dacă abia mai târziu am conștientizat cât de profund m-a influențat. Pot spune că mă învârt în jurul acestei industrii de mai bine de 30 de ani – un parcurs care a început firesc, în familie și care a devenit în timp o adevărată vocație.“ Așa își descrie pe scurt parcursul Lucian Sopa.
El a lucrat timp de 11 ani pentru grupul de modă de lux Prada, unde a coordonat activitățile de industrializare, dezvoltare tehnică și control al calității în România. Brandul are acum o fabrică proprie în Sibiu, iar anterior a avut parteneri locali în producție.
Ulterior, a fost timp de patru ani country manager pentru Furla, unde a gestionat operațiunile locale și a contribuit la dezvoltarea strategică a brandului în regiune.
După experiența acumulată în cadrul unor mari companii din industria modei, a hotărât să meargă pe propriul drum și a pornit activitatea antreprenorială în marochinărie, prin firma de consultanță tehnică Sopa Consulting.
„La început, am ales drumul antreprenoriatului dintr-o necesitate practică – colaborările mele erau direct cu firmele-mamă din Italia, iar cum acestea nu aveau sedii în România, singura formă legală viabilă era un contract între două entități juridice.“
Ulterior însă, a realizat că acesta este, de fapt, mediul în care se simte cel mai bine: îi oferă libertate, flexibilitate și oportunitatea reală de a se dezvolta în direcția pe care o alege el. „Probabil a existat și o influență inconștientă din partea tatălui meu, care, după Revoluție, a fost printre primii oameni din fosta fabrică de marochinărie de stat care au decis să plece și să pornească pe cont propriu. Se pare că e adevărat ce se spune – așchia nu sare departe de trunchi“, explică el.
Însă, și-a dorit mai mult de atât, a vrut să creeze, să inoveze și să construiască ceva al său. Acest proiect a prins contur în 2016, când a fondat împreună cu fratele său, Ovidiu, o a doua companie, prin care a oferit servicii de optimizare și industrializare de produs pentru multe dintre cele mai renumite branduri din industria fashion de lux. Această etapă a însemnat o aprofundare a expertizei lor tehnice și un pas important spre antreprenoriat și dezvoltare creativă, după cum spune chiar el.
Odată cu încheierea colaborării sale cu Furla, Lucian Sopa a făcut primii pași reali în direcția propriului atelier, lucru care se întâmpla în 2020, moment în care a decis să se dedice în totalitate proiectelor personale.
Atelierul în care lucrează și astăzi nu a fost gândit doar ca un spațiu de lucru, ci ca locul în care ideile și viziunile sale despre marochinărie prind viață.
„Diferența majoră pe care atelierul meu o aduce este că aici nu vorbim doar despre un produs, ci despre o experiență autentică. Oricine ne trece pragul simte pasiunea și efortul pe care le punem în tot ce facem, în dorința noastră de a atinge perfecțiunea.“
Crede că, de multe ori, emoția și experiența sunt mai importante decât produsul în sine – mai ales când nu vorbim despre un obiect de strictă necesitate, ci despre ceva ce ne dorim cu adevărat, care ne oferă bucurie sau ne recompensează într-un mod subtil.
„Fie că îl achiziționăm pentru noi, fie că îl oferim cuiva drag, produsul capătă o valoare emoțională, iar aceasta este esența a ceea ce mi-am propus să construiesc“, explică Lucian.
După ani în care a acumulat experiență lucrând pentru branduri mari de lux sau colaborând cu acestea, el a decis să își concentreze atenția pe mărcile de nișă, care nu doar să respecte calitatea și clientul, ci și furnizorul. Una dintre „legile“ care îi guvernează actualul parcurs în antreprenoriat este aceea că atelierul său din Sibiu trebuie să fie recunoscut la nivel internațional. El vrea ca toată lumea să afle că „Made in Romania“ poate fi o etichetă la fel de valoroasă ca și „Made in Italy“.
„Am ales să colaborez cu anumite branduri de nișă pentru că am simțit că aceste proiecte nu au apărut întâmplător. Au venit cu un scop clar: acela de a oferi atelierului nostru vizibilitate internațională, dar mai ales șansa reală de a crea produse de lux unice, cu marcajul «Made in Romania» – un detaliu care pentru noi are o încărcătură profundă.“
Unul dintre lucrurile esențiale pentru sine este acela că, împreună cu colaboratorii atelierului, reușește să creeze modele deosebite – „unice, aș putea spune“ – care poartă cu mândrie eticheta „Made in Romania“.
„Acest lucru întărește ideea cu care am pornit la drum: cum putem promova «Made in Romania» altfel decât convingând branduri de renume internațional să dezvolte și să producă în atelierul nostru?“, spune Lucian Sopa.
Astăzi, el colaborează cu Peter Nitz (brand de lux elvețiano-american, cunoscut pentru produsele sale artizanale, atent manufacturate), pentru care dezvoltă linia prêt-à-porter – pornind de la o schiță și un scurt brief tehnic și ajungând până la realizarea produsului.
Un alt brand cu care lucrează este Peter and James, brand creat de Peter Nitz împreună cu Adam Shulman, actor și cofondator al James Banks, pentru care dezvoltă obiecte cu o identitate estetică aparte. O altă colaborare este cu Thaden, marcă de fashion de lux.
Până acum, Lucian și-a concentrat atenția pe dezvoltare de produs și prototipare, oferind servicii personalizate pentru branduri. Pe viitor, își dorește lansarea propriei linii de produse, făcând deja pași în această direcție.
„Planul cel mai important este lansarea brandului propriu, EQUUE, care va reflecta nu doar viziunea mea profesională, ci și parcursul personal din ultimii 25 de ani.“
Atelierul Equue Studio este locul în care ia naștere acest proiect, un spațiu creat special pentru a putea dezvolta produse la cele mai înalte standarde de calitate, cu respect pentru meșteșug și cu mândria că sunt realizate în România, explică el.
„EQUUE va fi, de fapt, povestea mea în marochinărie – un rezultat firesc al tuturor provocărilor și experiențelor care m-au format și care mi-au definit această dorință de a crea un brand autentic, profund și durabil“, descrie el noul proiect.
Brandul ar urma să fie lansat în a doua parte a acestui an, iar toate produsele vor fi realizate în propriul atelier. Ceea ce își dorește Lucian Sopa este să ducă „Made in Romania“ la un nivel comparabil cu cel al „Made in Italy“ sau „Made in France“, adică vrea ca sintagma să fie un reper de excelență în marochinăria premium. De altfel, brandul lui va fi poziționat în segmentul de top.
„Cred cu tărie în potențialul meșteșugului românesc și îmi doresc ca fiecare produs EQUUE să reflecte nu doar rafinament, ci și respectul pentru origini și autenticitate. Ne dorim să fim foarte transparenți cu fiecare detaliu care ține de produsele noastre, iar «Made in România» nu este doar o etichetă – este o parte esențială din identitatea brandului. Este motivul pentru care EQUUE s-a născut și acel «ceva» care ne face să fim mândri de ceea ce am realizat“, mai spune Lucian Sopa.
Antreprenorul își dorește ca dezvoltarea mărcii să fie organică, cu pași bine calculați. Primul obiectiv îl reprezintă extinderea echipei pentru a putea susține atât producția pentru propriul brand, cât și pentru colaborările existente. Pe termen mediu, vrea să contruiască o comunitate în jurul brandului, dar și să amenajeze o zonă de prezentare, care să reflecte întregul univers al EQUUE, dar și al lui Lucian Sopa.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția