Romantismul si moartea relatiei

De ceva vreme (a se intelege vreo saptamana), desi eram amandoi ceva mai odihniti si mai vioi, lucrurile mergeau bine – nicio criza existentiala, niciun meci de tipete, nicio cana sau vreo vaza sparta. Gandind la rece si evaluand situatia, mi-am dat seama ca ma aflam in relatia perfecta. Ceea ce m-a bucurat cam vreo cinci minute, dupa care m-a apucat panica: oare “relatie perfecta” inseamna de fapt monotonie si plictiseala si lipsa de aventura si pasiune?

Oare o sa imbatranesc inainte sa-mi dau seama si o sa sfarsesc ca vecinele mele obsedate de macrameuri si prin venele carora, in loc de urmele vreunei pasiuni, curge doar ciorba din ziua respectiva?

Cand am ajuns la faza cu ciorba trebuia sa-mi fi dat seama ca e momentul sa ma duc la prietena mea psihoterapeuta (care in treacat fie spus e si mai confuzata si mai crizata decat mine) si sa trecem prin ritualul care ne scoate cu mintea mai curata din asemenea situatii: iesim in oras, comizeram la o sticla de vin, criticam toti barbatii din bar si ne consolam cu gandul ca dragostea si pasiunea adevarata nu exista decat in filme.

Dar intr-o clipa de inconstienta, in loc sa aleg varianta corecta (mai precis iesitul cu prietena) sau sa-mi ocup timpul cu lucruri mai calmante (precum extractia unui dinte sau o vizita la matusa cea batrana si inteleapta care e de parere ca secretul unei relatii reusite consta intr-un barbat care nu bea si o femeie care isi tine gura), am ales calea care duce in mod clar la nenorocirea unei relatii: m-am apucat sa ma uit la un film romantic.

Probabil cel mai romantic facut vreodata. Din nefericire, el nu era la fata locului, ca sa impiedice acest act necugetat.

Asa ca am vizionat vreo ora si ceva de romantism pur si pasiune dezlantuita, timp in care, bineinteles, m-am bocit, m-am agitat si mi-am spus ca, desigur, pe undeva prin lumea asta exista si astfel de oameni.

Nu conteaza ca eu nu am intalnit inca nici macar unul, nu conteaza ca toate prietenele mele se uita la asemenea filme si bocesc si ele in timp ce barbatii lor incearca sa le convinga ca, de fapt, chestii din astea romantice si pasionale sunt complet nesanatoase si ca, adevaratii masculi sunt aceia care muncesc de dimineata si pana seara si sunt prea franti de oboseala in weekend ca sa mai fie capabili de vreo plimbare prin Cismigiu sau macar o surpriza de genul unui sfarsit de saptamana in Corsica.

Tot ei sustin ca barbatii adevarati sunt cei care schimba sigurantele si nu se tem sa duca gunoiul noaptea, nu aceia care sunt capabili de acte nebunesti in numele unei femei.

In fine, intr-un tarziu, cand si-a facut si el aparitia dupa o sambata de munca, a fost intampinat de o fiinta cu ochii umflati de plans, care l-a mitraliat cu o suita de intrebari de-a dreptul reconfortante: “O sa ma mai iubesti si cand o sa fiu batrana si termenul cel mai potrivit pentru a-mi caracteriza diversele parti ale corpului va fi ”atarnatoare”?”, “Tu de ce nu te-ai batut cu nimeni pentru mine?”, “Tu de ce nu mi-ai scris 365 de scrisori intr-un an ca personajul din film?” si alte asemenea interogatii care bineinteles ca au dus la concluzia ca pasiunea e moarta si ingropata in zilele noastre. La care el s-a oferit sa duca gunoiul sau sa imi cumpere ceva de imbracat…

P.S. Pentru cei sau cele care vor sa-si nenoroceasca relatia, filmul criminal se numeste “The Notebook” (“Jurnalul” in limba romana).

raluca.badea@zf.ro

Stil de viață