REPORTAJ. Cum arată Austria dincolo de Viena și de pârtiile de schi? Am găsit locul unde Need for Speed se întâlnește cu Frumoasa și Bestia. GALERIE FOTO

Multă vreme, Austria a fost pentru mine o destinație prea apropiată din punct de vedere geografic pentru a o pune pe lista călătoriilor imediate. Îi păstrasem un loc special în „condica“ numită sugestiv „la pensie“. Întâmplarea a făcut însă ca, în urmă cu mai bine de un deceniu, într-o iarnă când ningea ca-n povești, să ajung în Salzburg, orașul lui Mozart. Așa a început totul. Iar apoi, planificat sau nu, în anii ce au urmat, am revenit de mai multe ori în această țară, fie pentru o „supradoză“ de cultură la Viena, fie pentru a descoperi unul dintre cele mai frumoase orășele din Europa – Hallstatt – ori pentru a lua la pas dealurile și munții din acest micuț stat din inima Bătrânului Continent. Și, deși nu mă gândeam că voi mai reveni curând, anul acesta am pășit din nou pe pământ austriac, și nu natura, gastronomia sau arhitectura au fost motivele principale pentru această vizită, ci prima mea cursă de Formula 1.

Primele mele amintiri legate de Formula 1 datează din era când Michael Schumacher făcea parte din echipa Ferrari. Aveam aproape zece ani când celebrul pilot german a început să conducă bolidul roșu ca focul și, fără prea mari eforturi, m-a convins să îl susțin din fața televizorului, mai ales în timpul „duelurilor“ cu Mika Hakkinen, care pe vremea aceea era la McLaren. Am urmărit curse multă vreme după aia. De fapt, nici nu știu când m-am oprit. Dar am făcut-o, așa încât la începutul acestui an abia mai știam două-trei nume de pe gridul actual.

Impulsionată de prietenii care weekend de weekend dezbăteau rezultatele curselor de F1, am reînceput timid să arunc câte un ochi sau doi și, vorba lui Hemingway, încet, iar apoi subit (gradually, then suddenly – trad.), m-a prins din nou microbul. Și, m-am întors la preferințele inițiale. Nu știu sincer dacă să pun asta pe seama istoriei îndelungate a Ferrari în domeniu sau dacă nu cumva în spate stă un motiv mult mai subiectiv de atât, și anume componența echipei – atrăgătorul pilot monegasc Charles Leclerc și amuzantul său coechipier, spaniolul Carlos Sainz Jr. Tind să cred că de fapt e o combinație între cele două.

Într-o anumită măsură a contat și că în septembrie 2022 Bitdefender, una dintre cele mai de succes companii de IT din România, care a devenit un lider la nivel mondial pe piața soluțiilor de securitate cibernetică, a anunțat un parteneriat multianual cu Ferrari S.p.A., pentru a deveni partener al echipei Scuderia Ferrari în Campionatul Mondial de Formula 1.

Logoul Bitdefender apare pe căștile piloților și pe bara elementului de siguranță halo de pe monopostul SF-23, două dintre cele mai critice sisteme de siguranță concepute pentru a proteja piloții. Această amplasare este una strategică, întrucât și Bitdefender protejează similar datele clienților și dispune de încrederea lor pentru a-i apăra de criminalitatea cibernetică.

Recent, chiar la Maranello, Bitdefender a anunțat extinderea parteneriatului cu Ferrari S.p.A., devenind partenerul de securitate cibernetică al Ferrari. Astfel, Ferrari S.p.A. va integra soluția Bitdefender Advanced Threat în operațiunile sale de securitate pentru a detecta și a răspunde mai rapid la amenințările cibernetice.

De acum 25 de ani, de când am descoperit eu acest sport, și până astăzi, s-au schimbat multe în Formula 1 și nu mă refer doar la piloți, ci și la echipe și la reguli. Un lucru a rămas însă același – are capacitatea de a naște simpatii și antipatii la fel de puternice ca fotbalul (un alt sport de care mă leagă multe amintiri).

Fără să fi practicat vreun sport la nivel de performanță (sau măcar aproape de nivelul ăsta), mereu mi-a plăcut să urmăresc competițiile majore, de la atletism la patinaj și gimnastică și de la fotbal la handbal și tenis. Însă, din fața televizorului, lucrurile arată cu totul diferit față de la fața locului. Am simțit asta la tenis, la marile competiții internaționale, unde am putut admira live măiestria unor jucători precum Novak Djokovic, Casper Ruud și Taylor Fritz. Nu m-am gândit că o să am ocazia să fac asta și la Formula 1, dar s-a întâmplat în această vară, când am luat parte la cursa de lângă Graz – Austria Grand Prix. De fapt, am participat și la cursa propriu-zisă (unde Leclerc a urcat pe treapta secundă a podiumului), dar și la sprintul de sâmbătă (unde Sainz a ocupat locul trei, după cei doi piloți de la Red Bull).

Dincolo de emoțiile suporterilor (foarte mulți fiind susținătorii olandezului Max Verstappen), dincolo de viteza amețitoare cu care se întrec mașinile pe pistă, dincolo de show-ul aviatic de dinainte de cursă, cel mai tare m-a surprins amploarea evenimentului. Au fost peste 300.000 de oameni care s-au adunat duminică, în apropiere de orașul austriac Graz, pentru a vedea cum 20 de șoferi se întrec într-o cursă nebună, unde viteza medie a fost de 220-230 km/oră. Erau, vorba poetului, câtă frunză, câtă iarbă.

Unii dintre ei, ca și noi, aleseseră să vină în Austria special pentru acest eveniment, dar în jurul lui își conturaseră și alte obiective și alte planuri. Un cuplu venise tocmai din Olanda pentru a-l vedea și susține pe conaționalul Max Verstappen, iar după cursă cei doi au mers pe drumul vinului în Austria, urmând a trece apoi către Slovenia.

De altfel, noi i-am întâlnit chiar în Ehrenhausen, în unul dintre cele trei baruri din micuțul oraș din regiunea Stiria, a cărei „capitală“ este Graz. Aflat foarte aproape de granița cu Slovenia, Ehrenhausen este cunoscut drept un punct de pornire pe drumul vinului în regiunea Südsteiermark. E atât de mic încât îl poți parcurge la pas în doar câteva zeci de minute. Nu are obiective musai de vizitat, dar merită un popas, la fel cum merită și să îl transformi în „bază“, castelul-hotel Georgi (Georgi Schloss – Boutique Hotel) numărându-se printre cele mai atrăgătoare opțiuni de cazare din zonă. Iar micul dejun e regesc!

Regiunea Südsteiermark este cunoscută mai puțin pentru urbele sale – lupta pentru titlul de „miss“ dându-se între Ehrenhausen și Gamlitz, ambele mai degrabă niște sate foarte aranjate decât niște orășele în adevăratul sens al cuvântului. Ce face regiunea asta să se remarce însă sunt viile sale infinite și extrem de atent ferchezuite, așezate la dungă și tunse la milimetru. Cât vezi cu ochii, ai doar vii, presărate pe alocuri cu crame mai mici sau mai mari. Cu dealuri domoale, cu șosele ce șerpuiesc de-a lungul lor și cu mult verde crud, Südsteiermark amintește de Toscana. Doar că în varianta mai puțin turistică.

Am parcurs zeci de kilometri, unele drumuri le-am bătut și de mai multe ori, și totuși, adesea nu ne-am întâlnit cu nimeni. Austria este cunoscută drept un important producător de vin în Europa și în lume, dar cel mai probabil, sunt alte regiuni care se află pe radarele străinilor. Iar o dovadă în acest sens o reprezintă cina de la restaurantul Fischwirt im Urmeer, unde am avut norocul să găsim o masă deși nu aveam rezervare, însă unde am fost „înconjurați“ doar de localnici.

Și asta în condițiile în care, așezat în buza unui deal, restaurantul oferă una dintre cele mai frumoase priveliști din zonă, având deschidere către podgoriile care, uneori, la apus, nu doar că se îmbracă în varii tonuri de roz și mov, ci se și învelesc cu o pătură pufoasă de nori albi ca laptele.

Dacă ai noroc de un asemenea peisaj – cum am avut noi – e ușor să pierzi noțiunea timpului și să uiți de mâncarea (de altfel foarte gustoasă) din farfurie și de vinul proaspăt din pahar. Vinuri locale găsești mai peste tot, meniurile restaurantelor austriece oferind locuri de cinste licorilor lui Bacchus autohtone.

În Graz, spre exemplu, un oraș mult mai puțin popular decât Salzburg sau Innsbruck în rândul turiștilor, dar totuși o destinație ce te poate ține ocupat o zi ori un weekend, restaurantul Der Steirer se mândrește cu meniul său de vinuri. Un alt motiv de mândrie îl reprezintă faptul că pe locul unde astăzi funcționează restaurantul a existat anterior un wine-bar, deschis încă din 1910.

Mâncarea de la Der Steirer nu mi s-a părut memorabilă, deși localul este o destinație populară în rândul localnicilor. De altfel, nici orașul Graz nu l-aș numi memorabil, ci mai degrabă plăcut, agreabil, liniștit. Ce este într-adevăr remarcabilă este biserica Stadtpfarrkirche și asta din două motive. Pe de-o parte, ea găzduiește o lucrare a lui Tintoretto, iar pe de alta, unul dintre vitraliile din spatele altarului îi înfățișează pe Hitler și Mussolini, care asistă la flagelarea lui Iisus. Trebuie să îi cauți cu atenție, însă odată identificați, e greu să îți iei ochii de la ei. Altfel, nu sunt multe locuri pe care să nu le poți rata în oraș, poate Hauptplatz – piața centrală, catedrala Domkirche și castelul Schloss Eggenberg. Iar cei cărora le place să admire orașele de la înălțime merită să pună pe listă și o plimbare pe Schlossberg, unde există un deal împădurit care domină urbea, de unde poți număra sute de acoperișuri care de care mai cărămizii.

De la Graz, mai departe, opțiunile sunt multe, fie că alegi să rămâi în regiunea Styria, fie că optezi să treci „granița“ către învecinata Carinthia. Pentru că ne-a fost greu să alegem, noi am făcut și una și alta. Am poposit inițial pe malul lacului Wörthersee, în Carinthia. Austria nu are ieșire la mare, așa că localnicii vin aici, în stațiuni precum Maria Wörth sau Portschach, pentru a se „rumeni“ la soare ori pentru a se răcori cu o baie binemeritată în timpul verii. Plimbări în natură, sporturi nautice și plimbări cu barca pe lac, acestea sunt opțiunile cele mai populare de la începutul primăverii și până toamna târziu, în zona pe care unii o compară cu Coasta de Azur din Franța. Nu din punct de vedere arhitectural, nici din punct de vedere al naturii, ci mai degrabă al atmosferei. Iar acest statut l-a obținut încă din anii 1850, când lacul a fost legat de Viena printr-o linie de cale ferată. Posh e cuvântul pe care l-am auzit cel mai des atunci când este caracterizată această regiune dominată de lacul Wörthersee, pe malurile căruia se întrepătrund hotelurile de lux cu vilele istorice, caracterizate de o eleganță specifică secolului al XIX-lea. Și totuși cea mai memorabilă priveliște este cea pe care o oferă cele două biserici medievale din Maria Wörth, care stau aproape față în față. De la depărtare, de la înălțimea șoselei care înconjoară lacul, pare că una dintre biserici e de fapt amplasată pe o insulă ce s-a desprins de țărm. Abia odată ajuns în dreptul ei realizezi că era mai degrabă o iluzie optică.

Deși de netăgăduit frumusețea acestei zone, recunosc că pentru mine Austria e mai degrabă sinonimă cu munții semeți și cu vârfurile înzăpezite, și nu cu stațiunile posh aflate la malul unui lac ce are aer de mare. Așa că nu puteam încheia această călătorie fără o incursiune într-una din numeroasele zone care-mi amintesc de pelicula Sunetul Muzicii, ce a fost filmată în apropiere de Salzburg. Deși Tirolul este cea mai cunoscută zonă montană din această țară, și asta datorită peisajelor perfecte, cu lacuri alpine verzi-albăstrui și culmi care mai de care mai înălțătoare, Stiria are și ea câțiva ași în mânecă. Unul este reprezentat de zona Alpilor Ennstal, care pare desprinsă dintr-o carte poștală. Culmi înverzite cât vezi cu ochii, presărate din când în când cu sate tipice de munte, cu multe cabane de lemn, accesorizate cu zeci de flori la fereastră, cel mai adesea mușcate roșii, dar nu numai. Iar la margine de sat, acolo unde nu mai e decât iarbă crudă, ai cirezi de vaci și unii cai care pasc liniștiți, fără nicio grijă pe lume. De altfel, în Ramsau am Dachstein și în Rohrmoos, două dintre cele mai frumoase localități din zonă, acesta e sentimentul care domină. Pacea.

Aceeași liniște o regăsești pe drumul de întoarcere înspre Graz, la abația benedictină Admont, unde trebuie să te oprești nu atât pentru lăcașul de cult, cât pentru biblioteca ce găzduiește 70.000 de cărți (dintr-un total de 200.000 de volume care sunt deținute de abație), expuse într-o cameră-muzeu, cu 60 de ferestre, unele dintre ele invizibile pentru cei care ajung aici prima dată, cu patru uși – dintre care două secrete, cu șapte cupole și cu o serie de picturi și sculpturi care îți dau impresia că ești mai degrabă într-un palat. Numită cândva cea de-a opta minune a lumii, această bibliotecă ce datează din 1776 este cu siguranță una dintre cele mai spectaculoase din lume. Ea amintește de – sau cel puțin pe mine m-a dus cu gândul la – biblioteca din desenul animat Frumoasa și Bestia. Pentru un călător, pentru un șoarece de bibliotecă, pentru un iubitor de frumos, este de neratat!

Ca de altfel și o cursă de Formula 1 pentru cineva care e în căutare de senzații tari!

Călătorii