Povestea vieții unuia dintre cei mai cunoscuți antreprenori locali: A locuit în Cehia când era copil, a fugit în Germania înainte de '89, iar apoi a pariat pe zeci de afaceri în România, unele i-au reușit, altele au intrat în faliment. Au existat momente când a crezut că poate deveni miliardar. Cine este el?

Există puțini antreprenori români care să (mai) aibă un discurs la fel de spumos ca Octavian Radu. Poate talentul său de povestitor ține de felul său extrovertit de a fi. Poate îl ajută și experiența celor peste trei decenii de antreprenoriat, perioadă în care a trecut prin crize economice, falimente, tranzacții, dispute de business în familie, probleme de sănătate și, mai nou, o pandemie. Este cunoscut de mulți drept fondatorul Diverta, dar are în portofoliu câteva zeci de afaceri – unele vândute între timp, altele intrate în faliment, iar o parte funcționale încă. Mai sunt și acelea pe care încă nu le-a pornit, dar are de gând. Despre toate acestea, dar și despre multe altele, omul de afaceri a scris în autobiografia sa „My Way“ (un titlu alternativ era și Viața ca un joc de Monopoly).

Structurată în trei volume, autobiografia trece prin toate etapele vieții lui Octavian Radu, de la copilăria din comunism, la mutarea providențială la Praga în școala generală, mai apoi la experiența care a fost pentru el Liceul German de la București (experiență pe care o consideră hotărâtoare în viață), la facultate, fuga în Germania înainte de ’89, revenirea și multe altele. Viața sa – și când o auzi povestită de el, dar mai ales când o citești – este demnă de un roman. Sau poate trei.

Presărată cu multe momente amuzante, autobiografia predă și o serie de lecții de economie și antreprenoriat. Și tot ea dovedește încă o dată că antreprenoriatul e „boală grea“, mai exact oricât ai vrea să scapi, te urmărește toată viața. Iar Octavian Radu este cel mai bun exemplu, el pariind anul trecut pe un nou business, hotelul Ioana din Sinaia. Și acesta e doar cel mai recent exemplu, dar nu și ultimul, pentru că povestea continuă să se scrie. Cine știe, poate se pun bazele următorului volum.

„Cred că antreprenoriatul e ceva ce ai în sânge. Există un set de trăsături specifice, fără de care nu ajungi antreprenor. Un exemplu e incapacitatea de a aprecia corect riscurile (râde), ceea ce te face să «încerci» lucruri noi fără teamă. Mai e și înclinația de a-ți rezolva problemele singur, nu să stai să aștepți rezolvarea lor de către alții (statul?) sau de la sine“, spune el.

Când vine vorba de asumat riscuri, Octavian Radu e expert. A pornit businessuri în aproape toate domeniile (exagerez, bineînțeles, mai sunt câteva), de la producția de șampon la importul de televizoare și de la producția de calculatoare la importul și distribuția de hârtie sau papetărie. Exemplele sunt mult mai multe, doar în prezent el având lanțul de librării Diverta, compania de logistică TCE, producătorul de componente auto Flaro și firma de poștă Pink Post. Are businessuri și în agricultură – plantații de afine – și în hotelărie.

Spune că nu știe să aleagă care i-a fost cea mai dragă afacere de-a lungul timpului, dar acum este Ioana Hotels din Sinaia. De ce?

„Poate pentru că este cea mai nouă. Sau pentru că distanța de la decizie la implementare și până la feedback este foarte scurtă. Sau poate că am avut bucuria să-l las pe Tibi, fiul meu (unul din cei cinci copii – n.red.), să se ocupe direct și sunt încântat de prestația lui. Sau pentru că echipa de acolo a fost electrizată și entuziasmată de marea libertate de autonomie pe care o are sub managementul nostru.“

De-a lungul celor mai bine de trei decenii de antreprenoriat Octavian Radu a trecut prin toate etapele unui business, de la construcția unei baze solide la creșterea spectaculoasă în unii ani și apoi la vânzare ori faliment sau reconstrucția aproape din temelii.

Care consideră că a fost cea mai bună decizie luată vreodată în business? Dar cea mai mare greșeală?

„Mereu sunt eroi după război. Cea mai bună decizie a fost să-mi dau demisia (când a plecat din țară înainte de ’89 – n. red.). Apoi au urmat mii de decizii (bune). Cea mai proastă decizie însă, probabil că în 2008 nu m-am ocupat personal și intens de TCE. Regret mult asta.“

Omul de afaceri se angajase în România încă din timpul facultății și totuși nu și-a putut găsi locul în mediul acelor vremuri. Visa să plece în Germania și a făcut-o, printr-o conjunctură fericită oferită chiar de locul de muncă de la acea vreme. A plecat singur și abia apoi a reușit să își aducă și familia (soția de atunci și cei doi copii).

Ajunsese să îl fascineze Occidentul și doar din discuțiile cu străinii pe care îi plimba prin România ca ghid de turism, dar o vizită în RFG (Germania de Vest) l-a convins. Viața lui ar fi arătat altfel dacă nu ar fi știut germana pe care a învățat-o în copilărie când a trăit alături de părinți la Praga câțiva ani. S-a întors apoi și și-a continuat studiile la Liceul German.

„Plecarea în Cehia a contat mult în ceea ce s-a dovedit a fi viața mea. Am învățat limba germană la perfecție, ceea ce mi-a folosit toată viața. Și am învățat și că cehii sunt oameni faini, ceea ce m-a ferit de îndoctrinarea naționalistă practicată în școlile ceaușiste.“

Crede că dacă n-ar fi plecat în Germania și ar fi apucat să avanseze în „carieră“, probabil îl alergau la Revoluție, dar sigur prindea vreo privatizare. Așa, a construit mult de la zero. La început s-a asociat cu părinții în business, apoi cu prietenii și a avut și afaceri pe care a pariat singur.

Au existat momente când a crezut că poate deveni miliardar.

„Cred că o rețea de magazine gen Aldi (discounter german – n. red.) m-ar fi făcut miliardar. Am ratat șansa în 1991 pentru că nu am reușit să conving partenerul potrivit. Am ratat și să dezvolt magazine de bricolaj în 1994 pentru că nu m-am lăsat cotropit de businessul curent și am avut timp să mai lansez ceea ce ar fi fost primul astfel de magazin din România.“ Astăzi pe piață sunt multe businessuri în domeniu, în frunte cu Dedeman (cea mai puternică afacere românească a momentului după cifra de afaceri).

Dar în antreprenoriat nu e timp de regrete prea mari, pentru că în orice moment apar oportunități noi. Și deși criza anterioară i-a tăiat văzând cu ochii 75% din încasările afacerilor (când estimările pesimiste indicau un declin de 30%, care i-ar fi permis să fie profitabil), deși a trebuit să reconstruiască totul pas cu pas și să achite datorii de zeci de milioane de euro, deși acum trăiește prima pandemie în afaceri, Octavia Radu nu se lasă de antreprenoriat.

Care este afacerea pe care încă n-a început-o dar nu e timpul pierdut? „Un ziar? Glumesc. Deja de acum 30 de ani m-am gândit la o mică facultate de elită. Nu știu dacă este timpul pierdut și nici nu cred că este o afacere. De fapt nici nu mă mai tentează acum așa mult «afacerile», cât să fac lucruri care să mă bucure. Ceea ce mă bucură nu sunt cifrele din balanțe, ci bucuria pe care o produc celor din jur.“

Există vreun scenariu oare în care să nu se vadă antreprenor? Acum e greu de imaginat o astfel de viață, dar crede că chiar și așa ar fi fost ceva înrudit, poate profesor universitar.

„Nu vezi legătura? Aș fi fost relativ independent de «șefi», ești tu față în față cu studenții și performanța depinde de tine, nu de alții.“ Pentru că asta și-a dorit mereu Octavian Radu, o viață în care el să fie stăpânul propriului său destin.

Stil de viață