Care este povestea lui Roman Tolici, unul dintre artiștii cu care s-a format piața de artă din România: Publicul de artă peste tot este minunat, dar în România acest public are o pondere mică din cauza lipsei educației

Roman Tolici este unul dintre cei mai recognoscibili exponenți ai așa-zisei generații douămiiste, comunitate de artiști care a adus la nivelul peisajului local scindarea necesară față de cumințenia artei din perioada comunistă și a format de fapt piața de artă din România. Cu o prezență deja globală, Tolici este totuși unul dintre puținii care înțeleg importanța dialogului chiar și cu publicul din orașe ocolite de o activitate artistică bine articulată, expoziția recentă de la Muzeul de Artă din Constanța fiind un exemplu. Ce l-a făcut însă pe Tolici să se îndrepte spre artă? Un mister, spune chiar el.

„Abordez pictura printr-un limbaj clasic, realist, apropiat de fotografie ca documentare și de cinematografie ca narațiune“, spune Roman Tolici. Potrivit biografiei sale, publicată de curatorial.ro, Roman Tolici s-a născut în 1974, în satul Ghetlova, Raionul Orhei, aflat în centrul Republicii Moldova (fosta URSS), la o distanță de aproximativ 75 de kilometri de Chișinău. Studiile lui artistice au început la școala de Arte Igor Vieru din Chișinău, însă interesul pentru imagine și cultura vizuală a fost hrănit încă din primii ani în familie. În 1990 s-a stabilit în București, grație unei burse de studii la Liceul de Artă Nicolae Tonitza, acordată de statul român. În anul 1998, a susținut, printr-o expoziție publică, organizată la Palatul Parlamentului, Sala Constantin Brâncuși, teza de licență cu titlul Identități. Odată cu sfârșitul anilor 1990, Tolici a experimentat deopotrivă în domeniul literaturii, al ilustrației și animației, al benzilor desenate și fotografiei, pentru ca începând cu anii 2000 să se impună, prin expoziții personale și de grup, ca pictor.

„Pictura este, desigur, cel mai percutant dintre mediile mele de lucru și cel mai familiar publicului, dar nu mă consider neapărat un pictor în adevăratul sens al cuvântului, ci mai degrabă un artist, activitatea mea extinzându-se și în alte medii – grafică de șevalet, grafică digitală, video, animație, obiect.“

Poate cea mai bună descriere a stilului Tolici este chiar cea de pe propriul său site: realism fotografic infuzat de poezie și un simț suprarealist al existenței cotidiene. „Picturile sale par a fi detalii ale unei povești monumentale legate de întrebările și anxietățile generale ale omului.“ Este suficient să te uiți la picturi precum „Accident în Piața Amzei“ sau la „Anotimpurile“ lui Tolici – seria de patru picturi expusă recent la Muzeul de Artă Constanța – pentru a avea sentimentul cert că ești în prezența unui eveniment. Totul este atât de real încât este imposibil să fie adevărat, există o frumusețe a detaliului care te ține în cotidian, dar un ceva misterios îți șoptește totuși că scenariul este suprarealist. În unele picturi, senzația de liniște este atât de profundă, încât te asurzește.

„Această forță narativă transformă subiectele recurente în capitole fără sfârșit, iar reflecțiile vieții de zi cu zi în proiecții despre timp, memorie și urme surprinse de percepția tandră a artistului.“

Cum a ajuns Tolici la acest stil?

„Viața mă inspiră, ce se petrece în lume mă inspiră. Bucureștiul, România, Moldova mă inspiră. Și România, și Moldova fac parte din istoricul meu personal și sunt prezente în picturile mele cu referiri directe sau subtile. Fiecare m-a format în felul ei, cu bune și cu rele. Moldova mi-a conturat copilăria și adolescența, iar România – viața adultă. Îmi sunt tare dragi amândouă“, mărturisește Tolici.

Iar când spune că este inspirat de viață, este de fapt inspirat de tot.

„Orice amănunt a contat în construirea identității mele artistice, caracterul, istoricul familial, interesele, oamenii, cărțile, filmele, experiența vieții. Peste toate astea am pus o pregătire artistică profesională și voința de a crea. Cum apare pasiunea în general e un mister. Fiind creator de artă, trăiesc prin artă, pasiunea pentru ea este implicită.“

Dramele din ultimii ani, pandemia și apoi războiul, au fost la rânul lor trecute prin filtrul creativității lui Tolici.

„Războiul ne influențează pe toți, pe termen scurt, pe termen lung, iar eu nu fac excepție. Mai ales că războiul se întâmplă într-o zonă care mi-e apropiată cultural, istoric și sentimental. Fiind o dramă colectivă atât de intensă, ea se reflectă inevitabil și în creația mea, la fel cum s-a reflectat și pandemia.“

În anii crizei sanitare, Tolici spune că nu a avut activitatea artistică perturbată, căci munca lui se desfășoară în general în izolare oricum.

„Dar chiar și așa, starea generală a societății pe perioada pandemiei m-a afectat și pe mine. Vestea bună e că un artist trăiește din drame, sublimându-le, transformându-le în artă. Cine-mi privește lucrările din această perioadă va avea ocazia să vadă și reflecțiile mele pe actualitate.“

Tolici spune de altfel despre picturile sale că fiecare este o oglindă a stării proprii de spirit din momentul realizării.

„Ce stare de spirit transmit lucrările altor privitori depinde de starea de spirit a privitorului. Arta are acest atribut de a putea fi percepută în moduri foarte diferite în funcție de educația persoanei, de istoricul său, de sensibilitatea sa.“

Cu un palmares de expoziții global, cea mai recentă oprire a lui Tolici a fost la Constanța, acolo unde la Muzeul de Artă al orașului a avut loc expoziția Pursuit of Happiness. Deși unul dintre cele mai mari orașe din țară, Constanța, în ultimii ani, a devenit un loc ocolit de multe lucruri, dar mai ales de tinerețe, neavând astfel vibrația Clujului, de exemplu. Dar chiar și așa, Muzeul de Artă uimește prin calitatea exponatelor și prin consistența discursului.

„Publicul de artă peste tot este minunat. Oamenilor li se luminează fețele când sunt în prezența artei. În România acest public are o pondere mică în general, atât la Constanța, cât și la București. Asta se datorează unui nivel foarte scăzut de educație artistică al maselor. Copiii nu prea sunt duși prin muzee, adulții nici atât.“

Mai departe, spune Tolici, nici măcar nu sunt muzee, așa că educația prin artă devine oarecum o misiune imposibilă.

„Bucureștiul, cu avantajele unei capitale, captează mare parte din artiști, galerii de artă sau muzee, dar avem exemple minunate de viață artistică activă și la Cluj, Timișoara sau Iași. Constanța, chiar dacă e unul dintre cele mai mari orașe din țară, nu are aceeași vervă artistică, dar are un muzeu minunat și mi-a plăcut mult să expun acolo.“

Expoziția din Constanța, care s-a încheiat pe 18 aprilie, a venit într-un moment în care căutarea binelui global, cum ar fi salvarea planetei, de exemplu, face din căutarea fericirii individuale un demers egoist, spune Tolici. Lucrările sunt personale, privitorul simte asta.

„Fericirea, o noțiune atât de abstractă, relativă și particulară, este văzută acum ca o iluzie a unui secol îndepărtat, când Constituția americană o transforma în drept civil. Astăzi, căutarea fericirii a ieșit din modă. Căutările noastre au mai degrabă scopuri altruiste, cum ar fi salvarea planetei, lupta pentru egalitate, incluziune, toleranță. Căutarea fericirii a devenit un act intim, rușinos, dacă nu chiar imoral. Dar chiar și așa, ea nu a încetat să existe. În acest context, lucrările din această serie țin de un registru personal, al căutării în general. O căutare de sensuri care justifică existența. O căutare a frumosului în grotesc, o căutare a binelui în rău, o căutare a adevărului în minciună. Și viceversa“, spunea Roman Tolici cu ocazia expoziției din Constanța.

Odată terminată expoziția de la malul mării, Tolici spune că noi medii artistice vor fi mai prezente în următoarele două expoziții, una în toamnă și una în iarna, care sunt în lucru chiar acum.

„O expoziție va aborda politica, iar cealaltă va aborda erotismul. Pe lângă asta, las creația, fie ea pictură sau altceva, să-mi aducă surprizele sale.“

Misterul este bine-venit oricând.

Cultură