Pentru prima dată un brand românesc este vândut de cel mai mare retailer de lux din lume
Produsele brandului românesc de lenjerie intimă I.D. Sarrieri sunt disponibile pe Net-a-Porter.com, cel mai mare retailer de lux din lume.
Produsele brandului românesc de lenjerie intimă I.D. Sarrieri sunt disponibile pe Net-a-Porter.com, cel mai mare retailer de lux din lume. Începând cu această toamnă magazinul online va vinde piese din colecțiile de lenjerie de lux și couture din sezonul de toamnă-iarnă 2014-2015.
Toate piesele (fie că este vorba de sutiene, slipi și body-uri, sau de piese ce pot fi purtate nu doar ca lenjerie, ci și ca produse ready-to wear) sunt realizate din satin de mătase și din dantelă Chantilly.
Produsele I.D. SARRIERI sunt de asemenea disponibile în magazine multibrand, buticuri high-end, department și concept-storeuri din întreaga lume. Printre magazinele care vând produsele “made in Romania” se numără Neiman Marcus din New York, Selfridges&Co din Londra, Galeriile Lafayette din Beijing sau Printemps din Paris.
I.D. SARRIERI este un brand de lenjerie de lux lansat în 1992 de românca Iulia Dobrin.
Lansat în anul 2000, Net-a-porter.com este cel mai mare retailer de lux din lume, având 2,5 milioane de vizitatori lunar.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția