O româncă ce a locuit în cinci țări s-a mutat pe Costa de Azur și organizează picnicuri pentru turiștii din sudul Franței. Pe lista clienților se găsește Mika Hakinnen, celebrul pilot de Formula 1

Când spui Franța spui vinuri alese și șampanii fine, spui brânzeturi aromate sau chiar „împuțite“, spui clar baghetă crocantă și croissante proaspete, pe care toate le încununezi cu un macaron pastelat sau cu un mix de fructe și nuci. Această țară e sinonimă cu gastronomia și o știe toată lumea. Dar ce e important de menționat e că, deși masa și mâncarea sunt ridicate la rang de artă, ele nu reprezintă un concept rigid, ci mai degrabă unul fluid și adaptabil vremii, vremurilor și unei serii lungi de factori. Spre exemplu, o masă la un restaurant cu stele Michelin și un picnic pe malul Senei sau la mal de mare sunt amândouă experiențe eminamente franțuzești.

Conceptul de picnic, atât de bine împământenit în cultura franceză, am decis să-l aprofundăm alături de Elena Crenguța Maximiuc, o antreprenoare româncă ce s-a mutat pe Coasta de Azur unde organizează picnicuri pitorești pentru turiștii sau localnicii doritori de frumos și de experiențe autentice.

Elena s-a mutat în Franța acum doi ani, fiind a cincea țară în care locuiește. Scopul era să stea un an și să se relaxeze după circa 14 ani de antreprenoriat în Irlanda. Dar, ca orice antreprenor „pursânge“, nu a putut să se țină departe de business odată ce a descoperit o oportunitate.

„Am 45 de ani, m-am născut la Suceava și în România am lucrat ca laborant într-o clinică de cardiologie din Cluj-Napoca.“ A plecat din țară la 24 de ani, a locuit întâi în Germania un an, lucrând la un magazin de sendvișuri în cadrul unei universități din Dusseldorf. Apoi, doi ani a stat în Londra, lucrând într-o sinagogă. „Pot spune că acesta a fost anul în care am învățat ce înseamnă să fii antreprenor. Am avut profesori buni (râde!).“ De aici a plecat în Irlanda, unde a locuit în total 16 ani dintre care 14 au fost dedicați antreprenoriatului, având un „ironing service“ – companie care prestează servicii de călcat rufe.

„Înainte, nici măcar nu eram posesoarea unui fier de călcat, dar având primul copil am vrut să lucrez de acasă să mă dedic creșterii lui. Atunci așa am gândit, acum poate nu aș mai face același lucru.“ Uitându-se în urmă spune că a decis să nu își continue cariera în biochimie, deși în Irlanda ar fi putut face asta. Și-a cumpărat un fier de călcat – profesional bineînțeles – și o masă de călcat și așa a început totul. În paralel, se ocupa de educația primului său fiu. „Când spun educație, nu mă refer că îl puneam să învețe, ci mai degrabă că îl știam bine, îngrijit, iubit și supravegheat. Astfel, la 14 ani el citise aproape tot ce scriseseră Dostoievski, Tolstoi și mulți alți scriitori.“

A pornit la drum în antreprenoriat cu un fier de călcat, o masă și 5.000 de anunțuri pe care le-a dus chiar ea în cutiile poștale ale oamenilor.

„Irlandezii au vibrat la serviciul meu deoarece eu le luam hainele de acasă curate și doar le călcăm.“ Nu oferea servicii de tip spălătorie, deci avea nevoie doar de o încăpere unde putea să calce. A avut imediat mulți clienți, după cum spune chiar ea, dar a apărut problema inflației.

„Atunci am pus în aplicare ce am învățat în Anglia, la sinagogă: când merge rău afacerea, urcă prețul! Nu doar că l-am urcat, dar chiar l-am dublat.“ A pierdut jumătate din clienți, dar a încasat aceiași bani. Sfatul primit de la evrei a fost: work smarter not harder (muncește mai inteligent, nu mai mult).

„A fost bine, am crescut și am avut propriii angajați. Problema a fost că am uitat total de mine. Știam să fac doar două lucruri – să muncesc și să am grijă de copii (între timp au mai apărut doi).“

Într-o zi a realizat că viața e scurtă și merită trăită. Sau, după cum spune chiar Elena, a realizat că într-o zi va muri și a făcut totul în van. Atunci a început să călătorească mai mult și și-a schimbat complet viziunea asupra vieții. Acela a fost momentul când a simțit că trebuie să o ia de la capăt în altă parte.

„Am lăsat tot și m-am mutat cu copiii în Franța, unde locuiesc deja de doi ani. Scopul era să locuiesc în Franța pentru un an academic, timp în care copiii mei învățau limba într-o școală publică. Trebuie să menționez că sunt o mamă singură cu trei băieți poligloți.“

Fiul cel mare are 16 ani și vorbește fluent cinci limbi, iar acum o aprofundează pe cea de-a șasea – japoneza. Ideea inițială a Elenei era să își ia un an de vacanță în sudul Franței după 14 ani de antreprenoriat în Irlanda. Ce loc mai potrivit pentru asta decât sub soarele Coastei de Azur?

Acum, este tot acolo, în Nisa, la malul mării, și a început un nou proiect antreprenorial cu totul diferit de primul. Ea organizează picnicuri, deși e vorba mai degrabă de evenimente gastronomice eminamente franțuzești.

„Spiritul meu antreprenorial nu m-a lăsat în pace, așa că după trei luni de vacanță m-am plictisit și am venit cu ideea de a fi «tour guide» pentru că aveam terenul propice: vorbeam engleza și găseam turiști din belșug.“ Totodată, recunoaște că întotdeauna a fost fascinată de aranjarea meselor, de conceptul de „gathering around the table“ și de timpul de calitate ce poate fi petrecut la masă.

„Pe de altă parte, sunt o mare iubitoare de vintage, de castele și străzi pietruite și savurez din plin autenticitatea și cultura țărilor pe care le vizitez.“ Așa că s-a gândit că ar putea să le arate și altora cum e Nisa, dar nu doar făcându-le un tur pietonal, ci un altfel de tur: unul în timp și spațiu, cu gusturi și arome pur franțuzești. Așa a apărut French picnic vintage experience on Côte d’Azur.

„Am pornit de la ideea că aș putea să invit turiștii la un picnic. Era vorba de o investiție minimă – un coșuleț de picnic și produse autohtone. Pentru mine însă, intimitatea e foarte importantă și nu puteam să am un picnic în liniște în niciun loc turistic din Nisa deoarece am fi fost deranjați mereu de ochii curioșilor.“ Următorul pas a fost alegerea locului. Sunt nenumărate locuri frumoase în zonă, dar pentru orice destinație din afara orașului era nevoie de transport. Atunci a apărut în peisaj Madame – mașina de epocă a Elenei, un Citroën 2CV, mașina de suflet a poporului francez.

„După ce am achiziționat această mașină, în martie 2019, am demarat proiectul French picnic vintage experience on Côte d’Azur.“ În luna aprilie a avut primii clienți din Rusia, iar în mai au apărut primele mențiuni în media, printre care și o serie de podcasturi dedicate comunității de expați din sudul Franței.

„Cu un pic de talent în fotografie am reușit să mă fac vizibilă online, dar și pe platforma Airbnb în sectorul experiențe. Am și un job în cadrul unui reality-show nemțesc difuzat pe RTL 2 și datorită acestui job am ceva acoperire și pe piața germană.“

Prietenii au ajutat și ei la popularizarea conceptului în toate colțurile lumii, spune ea.

„A trebuit să vin eu din România să le aduc francezilor nostalgia plimbărilor cu mașina lui Louis de Funès.“ Ea adaugă că deși nu vorbește limba franceză, nu doar că supraviețuiește în Hexagon, dar și răspândește frumusețea a ceea ce înseamnă un picnic adevărat.

„E vorba de un eveniment festiv în natură. Un picnic nu înseamnă doar o păturică și un sendviș, așa cum e considerat astăzi. În trecut doar aristocrații își permiteau un picnic.“ Ei își puneau servitorii să le aducă cele mai fine tacâmuri și broderii pentru a avea un festin culinar în natură. Prin urmare, picnicul creionat de Elena e o experiență de jumătate de zi și constă într-o plimbare cu o mașină clasică, un gourme deluxe picnic cu trei feluri de mâncare, șampanie fină sau vin ales, însoțite bineînțeles de bagheta franțuzească și de dulciurile specifice zonei.

„Despre meniu pot spune că include cinci feluri de pateuri – de măsline/ tapenade, de roșii, de ardei, pate de țară/ terine și foie gras – servite cu pâine de țară proaspăt achiziționată din brutăriile locale.“ Urmează așa-numitul «charcuterie board» (platou) cu faimoșii saucissons, cu jambon crud, jambon fume, toate asezonate cu castraveciori murați și legume de sezon. Înainte de desert își face intrarea platoul de brânzeturi ce cuprinde brânză moale, cașcaval, brânză cu mucegai albastru, brânza de capră și dulcețurile asortate.

„Închei picnicul cu desertul – tarte proaspete, fructe, cafea sau ceai. Ce aș mai menționa aici e faptul că totul e o poveste. Clientul nu doar se așază la masă, ci participă, învață despre felul corect de a mânca brânzeturile, despre cuțitele care se folosesc la fiecare brânză în parte.“ El ascultă informații despre bunele maniere franțuzești, dar și povești amuzante despre bagheta locală sau despre mașina în care se simte ca un star.

„Încheiem experiența cu un joc de petanque – un sport specific Franței, cu niște mingi de metal, un fel de biliard care se poate juca pe orice teren, la orice vârstă și pe orice vreme.“

Și totul are loc într-un cadru de poveste, înconjurați de peisaje „care sunt de nedescris“. Nu degeaba marii artiști și scriitori ai lumii s-au îndrăgostit iremediabil de sudul Franței.

„Locații am mai multe, iar prețul diferă în funcție de ele. Tematica e mereu vintage, classy. Înainte de fiecare eveniment stabilesc toate detaliile, începând de la alergiile alimentare și continuând cu florile, fotograful și ora la care se dorește picnicul.“

Pentru un business precum cel al Elenei, impactul pandemiei a fost puternic, industria ospitalității în ansamblul său fiind printre cele mai afectate. Totuși, antreprenoarea vede și partea plină a paharului.

Ea spune că au fost zile bune când avea picnicuri de dimineața până după-amiaza. În medie sunt însă 5-6 evenimente pe săptămână, cu câte 3-4 persoane fiecare.

„Vreau să păstrez acest format de picnic privat, cu atâtea persoane câte încap într-o mașină. Mă gândesc și să mă extind însă în zona de evenimente cu un număr mai mare de participanți.“

Nu exclude nici posibilitatea de a franciza conceptul și de a lansa un brand personal cu o linie de coșuri de picnic și accesorii pentru picnic. De altfel, investiția ei inițială a mers către un coș de picnic și apoi către mașină. Dar în final, în domeniu, totul ține de ima-ginație și de poveste.

„Anul 2020 nu a fost cel mai bun, dar am avut multe evenimente private, organizate pentru directori de muzee, proprietari de lanțuri hoteliere sau primari ai unor orașe.“

Pe lista persoanelor care au participat la un astfel de picnic organizat de Elena se numără Mika Hakinnen, celebrul pilot de Formula 1.

„Bineînțeles, într-un an normal lucrurile ar fi fost la alt nivel deoarece era preconizată o colaborare cu unul dintre cele mai exclusiviste hoteluri din sudul Franței – Hotel du Cap Eden Roc din Antibes.“ Dar Elena nu se plânge, ba chiar rămâne optimistă.

Experiența acestei perioade în Franța a determinat-o să scrie o carte inspirată de picnicurile pe care le-a organizat. Sub titlul „Cum să faci un picnic perfect oriunde te-ai afla“, aceasta cuprinde o colecție de sugestii și idei, în total 16 tipuri de picnic – la malul mării, la munte, pe barcă, la înălțime, de zi de naștere sau cu ocazia logodnei. Exemplele sunt mai multe. Și în carte și în realitate.

Proiectul a fost amânat din cauză că ședințele foto nu s-au putut ține în contextul pandemiei, dar va urma…

Gastronomie