O data nu-i de-ajuns la Amsterdam

Mi-am imaginat orasul in fel si chip. Am recunoscut casele tuguiate si inghesuite, colorate fiecare altfel, dar in ton cu vecina. Auzisem si de raul Amstel care traverseaza orasul, dar nu mi-as fi inchipuit niciun moment ca Amsterdam-ul e un fel de Venetie a Nordului.

Nu cred ca erau mai mult de 3 grade afara si stradutele din Amsterdam vajaiau de biciclete. Claxonau des, mai ales din cauza uneia ca mine, care mergea fix pe banda rezervata lor de pe trotuar. E marcata vizibil, are si alta culoare decat restul pavajului, dar eu, ca si alti turisti, eram mult prea preocupata sa aflu unde sunt, ca sa mai fiu atenta si in jur. Si asta pentru ca in Amsterdam am gasit cea mai complicata harta a orasului. Iti trebuie destul de mult sa intelegi de unde incepe o strada si unde se termina pentru ca nu am aflat care sunt mai numeroase: canalele sau strazile.

Daca intrebi cum poti ajunge in cutare loc si ti se raspunde “in 15 minute” trebuie sa ceri neaparat lamuriri: “pe uscat, sau pe apa?”, “cu bicicleta sau pe jos”?. Altfel, ai mari surprize.

Si mai e o ciudatenie: cand cauti o strada pe harta, nu e de ajuns sa ii gasesti un colt ca sa fii sigur ca e cea care te intereseaza. Sunt unele strazi care isi schimba numele pe parcurs, desi sunt absolut drepte si neintrerupte.

Centrul orasului e foarte mic, de asta merita sa il strabateti la picior. Nimic nu e mai placut decat sa ii cunoasteti fiecare centimetru sau sa trageti in piept aerul curat, strecurat parca de curentii purificatori ai Marii Nordului. Sa observati fiecare suras simpatic al localnicilor pe care ii opriti sa le cereti vreo informatie, caci nu imi amintesc sa fi intalnit in Nord amabilitate mai multa decat in Amsterdam.

E placut sa mergi pe jos prin centru, chiar daca vaporasele care se strecoara pe numeroasele canale te tenteaza la maxim. Vara, chiar si in mijlocul lunii lui Cuptor, la Amsterdam e foarte placut. Daca se intampla sa fie mai mult de 25-26 de grade, apare pe prima pagina a ziarelor. Iar soarele rasare la ora 5.20 si apune in jurul orei 22.00 de ai impresia ca ziua are mai mult de 24 de ore sau ca pur si simplu timpul s-a oprit in loc. Singurul neajuns al plimbarilor este ca trebuie sa fiti atenti sa ocoliti banda rosie a ciclistilor, pentru ca ei nu se sinchisesc niciodata prea mult sa va evite. Chiar si cand stati la semafor trebuie sa aveti grija la biciclete, pentru ca in Amsterdam, dintr-un oarecare motiv, ciclistii se considera pedestri, asa ca tind sa ignore luminile semafoarelor.

Dam-ul este inima orasului, buricul Capitalei, unde se intampla totul, fie ca e sarbatoare sau motiv de reculegere. Numele e simplu, aici s-a ridicat baraj peste raul Amstel, de unde i s-a tras si numele: Amster-Dam.

Locul e cel mai larg din tot orasul, ai impresia ca piata se deschide brusc adunand spatiu si energie din toate directiile, caci, de sus, orasul arata ca un amfiteatru, iar toate stradutele inguste duc intr-un final in centrul vechi. Dupa ce te plimbi o zi intreaga printre casele nu foarte inalte de pe strazile scurte si inghesuite, intrerupte de canale ca o panza de paianjen, iti pierzi speranta de a mai gasi o piata atat de larga incat sa nu o poti cuprinde dintr-o privire. Si parca nici nu iti lipseste. Si nu-mi pare rau ca am ajuns la Dam pe fuga, la sfarsitul scurtei mele sederi in Amsterdam, caci nu as mai fi fost la fel de surprinsa si incantata.

Tot aici, in Dam, se afla cea mai inalta cladire veche din oras: Palatul Regal, construit initial ca un sediu al Primariei in 1655 si un semn al puterii si bogatiei comerciantilor orasului. Numele de palat i-a fost dat in 1808 cand regele Louis Bonaparte si-a instalat aici resedinta. Astazi, palatul este folosit de familia regala doar pentru pricini oficiale, iar vara, resedinta e deschisa publicului timp de 4 ore pe zi, incepand cu miezul zilei.

Din piata palatului incep in mai multe directii strazile cele mai aglomerate, cele pline de magazine de tot felul. Amsterdam e insa un oras somnoros, cele mai multe magazine nu deschid inainte de ora 10 si in mod traditional sunt inchise toata ziua duminica si luni. In rest, inchid in jurul orei 18.00 si la ora 17 sambata, cand incepe week-end-ul pentru vanzatori si patroni.

Exceptie fac centrul vechi si strazile cele mai cunoscute pentru cumparaturi, unde cele mai multe magazine stau deschise pana seara si functioneza chiar si duminica. Insa ziua prielnica pentru a termina lista de cumparaturi si cadouri este joia, cand poti targui inimaginabil pana la ora 21.00. Tot e ceva! Daca va tenteaza vreun mic dejun de la supermarket, preturile sunt foarte bune si produsele sunt in majoritate cele cu care suntem deja obsnuiti. Dar atentie, nu cumparati decat lapte in cutie albastra, caci cel cu rosu e un fel de lapte cu unt, nu tocmai ceva ce v-ati dori pe stomacul gol. In schimb, e ceva ce gasiti aproapte exclusiv in supermarketuri, asa-numitele “stroop vaffers”, un fel de goffre subtirele, umplute cu caramel care sunt specialitatile olandeze disperant de delicioase.

La Amsterdam nu trebuie sa-ti faci griji ca nu vei fi inteles, pentru ca toata lumea vorbeste engleza. Si daca stii engleza e bine s-o vorbesti, pentru ca mai mult vei ofensa decat sa faci pe placul cuiva incercand sa vorbesti germana sau franceza.

Exista o idee preconceputa cum ca olandeza si germana sunt similare, dar de fapt, seamana in masura in care franceza seamana cu… italiana, sa zicem. So – asa cum suna sfatul tanarului de la biroul de informatii- “stick to your English, thank you!”.

Nu am putut sa vin in Amsterdam si sa nu merg la muzeul Van Gogh. Sa va spun drept, acolo am mers prima data dupa ce m-am dat jos dintr-un vaporas cu statii, un fel de autobuz pe apa in care am dat o roata prin oras. Am stat la o coada mare, dar destul de rapida, am platit cam 10 euro si m-am dus glont la etajul dedicat nefericitului pictor. Nu va pot impartasi exact ce am simtit cand m-am aflat fata in fata cu cele cateva autoportrete originale. De altfel, in primele minute parca nu simti absolut nimic, atat e de puternica intalnirea : te tintuieste in loc, te goleste de tot, apoi te umple de senzatii intepatoare care se iau parca la intrecere.

Dincolo de arta, de piata lalelelor, de fascinatia canalelor, orasul cel mai mare al Olandei este inainte de toate orasul tolerantei si al spiritului liber manifestat mai ales prin existenta asa-numitelor “Coffee-shops”, acele spatii micute, intunecoase, cu arome puternice si simboluri care vorbesc despre fericire, relaxare, libertare, vise. Nu stiu cum pare altora, dar acolo starea euforica este un lucru firesc si mai ales un drept, poate motivul primordial pentru care Amsterdamul este atat de celebru.

Sa vii o singura data aici e limpede ca nu e de ajuns. Am stat putin in Amsterdam, dar mi-am promis sa revin de cum am pus piciorul in autocar, poate chiar pentru un raport despre Red Light District.

Cultură