Nu exista femei perfecte. Dar se lucreaza...

Se trezeste inainte de rasaritul soarelui. E zambitoare si cocheta. Poarta pantofi cu toc (perfect asortati la tinuta), are o coafura sofisticata si e proaspat machiata. Seamana cu o papusa Barbie, dar nu sta niciodata locului. Pregateste micul dejun, apoi duce copiii la scoala. Invarte pe-un deget intreaga casa, iar dupa-amiaza ia un ceai cu prietenele. Bineinteles ca cina va fi gata exact inainte ca sotul sa se intoarca de la serviciu…

Secventa idilica de mai sus poate parea un fragment din filmul “The Stepford Wives”. Nici pe departe. Este doar portretul-robot al femeii (robot) din anii ”50. Iar lucrurile par sa revina in actualitate. Mai exact in postfeminism.

Dupa o perioada in care lumea se invartea dupa bunul lor plac, anii ”60 – ”70 au curmat brusc visul barbatilor: dulcineele cu bucle perfecte s-au tuns, si-au dat jos zambetul si rochiile vintage transformandu-se in rebele cu jeansi unisex. In locul rujului, pe buzele lor au rezistat ani de-a randul sloganele: fara familie, fara casatorie, fara copii sau chiar religie si, mai ales, fara barbati! Egalitatea femeilor cu barbatii a fost dusa la extreme, adica pana la uniforma militara, in locul maternitatii s-a inventat pilula, iar nefericirea conjugala s-a transformat (adesea) in celibat sau chiar in libertinism (lesbianism).

In anii ”80 femeile au schimbat regulile, iar lupta pentru “egalitate” s-a mutat din dormitor la birou. Incercau sa dovedeasca faptul ca le pot face pe toate: de la prajitura de fiecare duminica, alaturi de sot si copil, pana la tranzactiile bursiere si joburi in top. Se vorbeste astazi despre un nou val – postfeminist. Si oricat de modern ne-am astepta sa fie, sunt voci care sustin ca (atunci cand este vorba de femei) timpul a luat-o razna facand un salt inapoi, prin anii ”50.

Maureen Dowd, jurnalista la New York Times si una dintre cele mai infocate promotoare ale feminismului, a primit in tinerete trei “manuale” importante (un fel de cod al bunelor maniere la jumatatea secolului trecut): “Cum devii femeie”, “365 de moduri de a gati un hamburger”, iar pe la 25 de ani “Cum sa “prinzi” si sa pastrezi un barbat” – o intreaga lista bibliografica pentru “do”s and don”t”s”. Adica ce era bine si, mai ales, ce nu era recomandat sa faci, daca voiai sa fii o femeie model. Adica o sotie si o mama perfecta. Acele vremuri au apus demult, s-ar putea spune. Numai ca titlurile “how to” au revenit pe rafturi, iar prietenele celibatare ale lui Dowd ii cer mereu cu imprumut manualele “de agatat”. Regresie sau nu, spune Maureen Down, femeilor le place din nou sa fie curtate, in stilul old-fashioned, avand grija sa creeze toate conditiile propice pentru asta. Se poarta iar dulcineele, ocheadele si jocul “hard-to-get”. Asta pentru ca revolutia feminista le-a cam curmat barbatilor cheful de “vanatoare”, iar femeile (cu cariera, ce-i drept) in loc de inel pe deget s-au ales cu statutul de celibatar.

Se poate spune ca (cel putin in America) feminismul s-a intors ca un bumerang. Si daca inainte, pana si la dans, femeile evitau sa fie conduse, astazi le surade din nou ideea.

Daca ar fi sa facem o trecere in revista a tendintelor, postmodernismul feminin este plin de toane. Chiar daca acum femeia isi pune in valoare nu doar aptitudinile “casnice”, ci si inteligenta, sunt voci care sustin, insa, ca emanciparea femeilor s-a intors tot impotriva lor. Dupa calculele celor de la New York Times se pare ca barbatii, desi apreciaza femeile inteligente, s-ar casatori mai degraba cu secretarele decat cu sefele lor. Asta pentru ca sunt satui de lupta pentru putere si ar accepta langa ei mai degraba o femeie cu rol “protector” (asistenta personala, PR managerul, o stewardesa sau chiar menajera), care sa le aduca confortul. Cu toate acestea le plac banii femeilor puternice si nu le-a displacut deloc perioada in care daca invitai o femeie la restaurant, aceasta insista sa achite nota. Insa acum femeilor li se pare din nou de bon ton sa li se ofere cadouri, iar nota de plata poate constitui un motiv de scandal (sau despartire).

Mai mult decat atat, urmasele celor care s-au luptat pentru “independenta” par sa renege cu totul idealul mamelor lor. Si sub masca “liberului arbitru” aleg sa se intoarca acasa, cat mai aproape de familiile lor. Revistele pentru femei sunt pline din nou cu imagini vintage, ale unor femei “cuminti”, care satule de atata lupta intre familie si serviciu, vor sa fie lasate “la vatra” pentru o vreme. Revista Times anunta de curand aparitia unei noi “caste” de femei care, desi sunt pregatite suficient pentru a face fata oricarei profesii, aleg sa-si refuze succesul profesional, de dragul rolului traditional de mama si sotie.

Un alt sindrom al postfeminismului (cu toate viciile unui sindrom) isi face incet aparitia in Occident. Este polul opus al modelului traditionalist. In America se poarta din nou aspectul rebel (a se citi desantat), iar revistele pentru femei (sau adolescente) nu se feresc sa il promoveze. Mitul 90-60-90 a facut sa se inmulteasca operatiile estetice – o alta “toana” a femeilor, spun unii. Altii le eticheteaza mai drastic – o noua metoda de a fi pe plac. Barbatilor, desigur. Francezilor, in schimb, vestita predispozitie amoroasa a ajuns sa le dea dureri de cap. Speriati de atitudinea dominatoare a femeilor, galicilor nu le mai place in pat. Studiile arata ca, mult mai dezinhibate decat mamele lor, frantuzoaicele spun (prea usor) lucrurilor pe nume, iar barbatii se simt inhibati. Poate ca e doar o reminiscenta a revolutiei din anii ”70, dar barbatii, spun cercetatorii, nu agreeaza deloc agresivitatea feminina. Iar sociologii pun toate acestea pe seama asa-zisei “masculinizari” a femeilor in ultima vreme. Care inseamna mai multa vointa si vehementa.

In Romania insa, postfeminismul se afla doar la varsta copilariei. Nu se pune problema de dominare si nici de intoarcere la modelul Barbie al anilor ”50. Romancele au ajuns de-abia la entuziasmul anilor ”80. Se impart cu bucurie intre familie, casa si o cariera de succes.

Dupa ce au castigat (in comunism) vestitele medalii de “mame eroine”, romancele au prins din mers miscarea de “eliberare”. Iar azi, toata lumea o stie, au ajuns sa lucreze cot la cot cu barbatii, chiar si pe scena politica. “De fapt ele au vrut sa schimbe statutul de ”doar femeie”, propunandu-si sa reuseasca si intr-un domeniu al barbatilor”, spune psihologul Raisa Constantinescu. “Daca in acea vreme incercau sa fie mame si sotii ideale, acum au gasit inca un centru de interes”, adauga ea. Echilibrul intre cele trei roluri (mama, sotie, femeie de cariera) se poate realiza numai cu ajutorul celui de alaturi, spune Crenguta Rosu, co-managing partner la firma de comunicare si relatii publice DC Communication. “Super femeia nu este reala, spune ea. Poate fi doar un personaj de desene animate. N-ar mai trebui sa ne raportam la cliseele sociale, ci doar sa ne implinim telurile cu onestitate.”

Crenguta Rosu se afla in top 10 femei de succes, dar cariera nu a impiedicat-o sa isi intemeieze o familie. “Nu cred ca astazi celibatul este o consecinta a dorintei femeilor de a face cariera. Serviciul, cel mult, poate sa amane momentul in care hotarasti sa ai un copil. Eu, de exemplu, am ales maternitatea la 36 de ani”, marturiseste ea.

Cat despre distributia rolurilor si echilibrul de acasa “dincolo de cliseul misogin (al femeii la cratita) si cel feminist (al femeii super-erou) ceea ce conteaza este ca in cuplu sa fie compatibilitate si sa existe parametri multumitori pentru ambii: grija, afectiune, suport financiar, educatie, evolutie comuna etc. Pana la urma nu conteaza cine implineste un anumit rol, atat timp cat ceea ce trebuie facut se intampla, iar cei doi sunt parteneri in acest proces”, adauga Crenguta.

In ceea ce priveste balansul intre familie si cariera, Peggy Downes Baskin, autoarea cartii “Beyond Superwoman”, a intervievat 25 de femei de top din Silicon Valley. Si toate s-au pus de acord. Contrar asteptarilor, femeile nu trebuie sa faca eforturi si sa se organizeze la maxim pentru a reusi sa le faca pe toate. “Mai bine sa-si construiasca viata din etape, sa faca un singur lucru, dar foarte bine”, spun managerii din Silicon Valley.

La noi femeia casnica (in genul “nevestelor perfecte” din anii ”50) nu prea exista. Exista insa femei cochete, care stiu sa faca de toate, insa nu este de bon-ton. Pentru ca au ales sa-si delege atributiile, iar ele doar sa semneze cecuri. Este cazul sotiilor de fotbalisti, ambasadori, sau politicieni, ale caror preocupari sunt cursurile copilului si sedintele la designer sau la salonul de cosmetica.

Ceva-ceva din ultima moda in materie de feminism tot a ajuns si in Romania. Mai precis pe rafturile din librarii, unde au aparut volume de autoeducare, manuale care incep, ca si in cazul cartii lui Dowd, cu “How to…”.

Daca ar fi sa luam in considerare cartea lui Rachel Greenwald (“Cum sa-ti gasesti un sot dupa 35 de ani”), viata femeii ar trebui sa fie un curs de marketing. Capitolele sunt pasii spre rebrand-uire. Mai intai “Ambalajul” – “Creeaza-ti cea mai buna infatisare”, iar apoi “Publicitatea” – “promoveaza-ti marca personala!”.

De fapt, “femeia este astazi o persoana implinita care nu mai traieste prin procura. Ea nu se masculinizeaza daca intra in sfera publica, in domeniul managementului financiar si ia decizii. Intre a fi si a vrea, femeia incepe sa opteze pentru ambele”, precizeaza Daniela Roventa Frumusani, profesor la Facultatea de Jurnalism si Stiintele Comunicarii, coautoare a cartii “Femei, cuvinte si imagini”.

Si cand vine vorba despre optiuni, femeile au dovedit intotdeauna ca stiu sa aleaga. Mai intai culoarea buchetului de la nunta, apoi varsta maternitatii sau cea la care se lanseaza in afaceri. Cu siguranta si barbatii pot sa faca toate acestea. Conteaza doar maniera.

“Cineva spunea, intr-un citat celebru, ca Ginger Rogers facea acelasi lucru ca si Fred Astaire”, povesteste Corina Popa, lector la Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala. Cu o singura mentiune. “Ginger era pe tocuri si mergea inapoi”.

Gastronomie