Multiculturalism în familie. După Afaceri Premium a luat la întrebări trei familii „multinaționale” din business. Astăzi, familia Bauer, din spatele cramei cu același nume: Avea o sclipire în ochi care m-a captivat. Și acum, după mai bine de 16 ani, când vorbește despre vinurile lui, văd aceeași sclipire și mă îndrăgostesc mereu

„Am foame“. „Cisternă“. „Vin“. „Mujdei de usturoi“. Sunt primele cuvinte pe care enologul Oliver Bauer, originar din Germania, coproprietarul cramei cu același nume din Drăgășani, le-a învățat în limba română. La rândul ei, Raluca, soția lui, a asimilat tot o expresie din câmpul semantic al băuturilor – „ein bier bitte“ („o bere, vă rog“), dar și „wiedehopf“, echivalentul pentru „pupăză“. Niciunul nu știa limba celuilalt când s-au cunoscut, așa că au început să vorbească în engleză, o limbă care predomină în casa lor și astăzi, deși Oliver a învățat să vorbească foarte bine românește. Împărtășesc amândoi pasiunea pentru vin, iar asta este cea mai eficientă formă de comunicare.

„Ne-am cunoscut în 2004, în București, la un târg de vinuri în organizarea căruia eram implicată. Oliver era expozant și, cum târgul meu de cinci zile a avut un succes de răsunet – în cinci zile de târg, au fost maximum șapte vizitatori – el venea mereu la mine să-mi spună: «Foarte frumos organizat târgul, voi sunteți niște oameni foarte drăguți, dar vizitatorii când vin?»“, își amintește Raluca Bauer.

Cum timp aveau berechet, Oliver a invitat-o pe Raluca să deguste o Tămâioasă Românească demidulce din 2003. Și atunci s-a produs declicul. S-a îndrăgostit de pasiunea cu care el povestea despre vinul pe care îl făcea, despre oamenii care îi erau alături undeva la o cramă, pe vârf de deal.

„Avea o sclipire în ochi care m-a captivat. Și acum, după mai bine de 16 ani, când vorbește despre vinurile lui, văd aceeași sclipire și mă îndrăgostesc mereu.“

Diferențele culturale s-au „topit“ de-a lungul anilor, cu la fel de multă răbdare cât cea de care e nevoie pentru a face un vin bun. La început, Raluca a avut de furcă o perioadă cu stilul foarte direct de a fi al lui Oliver, ea având tendința să ia totul foarte personal, obișnuită să accepte mai greu critica. La rândul lui, Oliver cu greu a putut să înțeleagă mentalitatea românească de „merge și-așa“. De fapt, nici acum nu o acceptă.

„Dacă are nevoie de o informație de la unul dintre colegii noștri și răspunsul începe cu «cred că…», Oliver nu-l mai lasă să termine și îi spune «credem doar în biserică, aici trebuie să știm».“ Așa că au ajuns la concluzia că, în construirea unei relații, nu naționalitatea este importantă, ci modul în care partenerii rezonează unul cu celălalt. Și în care știu să se amuze împreună. Cum a fost pentru familia Bauer momentul în care au decis să se căsătorească.

„Cum toată familia mea era în Buzău, orașul meu natal, am decis ca și cununia civilă să fie tot în Buzău. Doar că la primărie am avut un răspuns negativ: au mai fost căsătorii cu străini doar pentru ajutoarele sociale sau pentru asigurările de sănătate și nu mai voiau să mai fie probleme. A trebuit astfel să demonstrez că nu astea erau gândurile lui Oliver.“

Ceremonia în sine a fost și ea amuzantă. Doamna care a oficiat-o a vorbit atât de repede încât Oliver Bauer și-a dat seama că trebuie să spună „da“ doar pentru că ea se oprise să respire. Era prima ei oficializare a unei căsătorii între o româncă și un neamț.

Tot lingvistic vorbind, Raluca Bauer a mai avut o experiență plină de haz, de data aceasta legată de o rudă a lui Oliver, Johanna sau Tante Hanne, o mătușă care, la cei 100 de ani ai ei, lua lecții de dans pentru că avea mult timp liber după ce nepoții o convinseseră să nu mai lucreze în vie. Pentru ea, Raluca a fost tot timpul… Racula (sic!).

„Oliver o corecta mereu și ea îi răspundea: «Așa zic și eu, Racula!».“

Pasiunea lor pentru viticultură i-a dus pe Raluca și pe Oliver Bauer până în Africa de Sud, pentru a degusta și a descoperi vinuri diferite de cele pe care le găseau în Europa. Se întâmpla în 2012. Au colindat, ca orice turiști, muzeele, magazinele locale și piețele cu produse artizanale. Într-un magazin, un vânzător cu spirit de observație, numai zâmbet, i-a întrebat de unde vin, fiind evident că erau turiști, la vederea camerelor foto atârnate de gât și a pielii arse de soare pentru că nu luaseră în serios avertizările.

„Eu am răspuns cu jumătate de gură «din România», gândind în același timp că sigur nu a auzit de țara asta. Spre surprinderea mea însă, vânzătorul se înseninează mai mult la față și spune: «Eee, România. Bucharest, no?». Oliver răspunde și el repede, spunând că e din Germania, doar că asta a întunecat chipul vânzătorului nostru: «Germany? Where is Germany?». Nu pot spune cât m-am umflat în pene toată ziua“, povestește cu umor Raluca.

Cea mai mare provocare din relația lor, cultural vorbind, a fost întâlnirea Ralucăi cu bunica lui Oliver. Vreme de jumătate de oră, au rămas singure în curte, fără ca Raluca să știe o boabă de germană, singura limbă pe care bunica lui Oliver o vorbea. Voia să afle de la ea cât mai multe despre soțul ei, genul acelor povești spumoase pe care orice bunică le spune despre nepotul ei, dar îi lipseau cuvintele. A scotocit totuși prin toate sertarele minții câteva vorbe în germană și în final au reușit să găsească un limbaj comun.

Între timp, vocabularul nemțesc al Ralucăi Bauer s-a îmbogățit considerabil. Cel mai mult îi plac cuvintele care sunt cumva asemănătoare cu cele din română: „stecker“, „scheibe“, „balkon“, nu pentru că i-ar folosi în vorbirea curentă, ci pentru că sunt ușor de reținut, comparativ cu restul cuvintelor din germană. I se pare însă foarte melodios cuvântul „schatz“ („dragă“). „Spring“ – de la Rammstein – și „Elefant“ sunt cântecele ei preferate în germană, cel din urmă fiind unul vesel pentru copii.

Când vine vorba de gătit, aceasta este o activitate recurentă în casa familiei Bauer, așa că de cele mai multe ori se face de mâncare chiar și de două ori pe zi.

„Eu gătesc mai tradițional, iar Oliver este cel creativ. Când are timp și starea de spirit necesară, mă simt ca și cum aș avea un personal chef. El are curajul să îmbine condimentele și aromele așa cum eu nu aș îndrăzni și ne poartă prin multe țări, de cele mai multe ori asociate cu vinul produs în aceeași regiune.“

Din Germania, sunt două preparate pe care Raluca le-ar mânca mai des dacă Oliver ar vrea să le gătească: semmelknodel mit pfifferlinge, adică în română găluști din pâine cu gălbiori, și rehbraten mit spätzle – căprioară cu paste de casă.

Specific românesc, Raluca gătește ciorbă de raci din Oltenia, racii fiind niște ardei mai mici decât cei kapia, dar cu o pieliță mai tare, care se pun la uscat pentru iarnă, dar și ceaun de rasol de vită, gătit lent în cuptor de lemne. Pentru o gustare rapidă, salata de vinete e nelipsită.

Concediile nu au cum să nu fie legate de vin, așa că fiecare plecare trebuie să includă degustări. Valea Mosel din Germania este unul din locurile favorite ale familiei Bauer.

„Acolo am văzut pentru prima dată cum oamenii muncesc via numai dacă sunt asigurați cu frânghie de alpinism, din cauza pantei foarte abrupte. Din această zonă avem amintiri foarte plăcute și alături de prietenii cu care am mers în cantonament de vinuri“, conchide ea și închide cutia cu amintiri.

Gastronomie