Supliment editat de Ziarul Financiar

Stil de viață

Multiculturalism în familie. După Afaceri Premium a luat la întrebări trei familii „multinaționale” din business. Astăzi, familia Oppenkamp, care deține restaurantul The Artist din București: Am reușit să înțeleg și să accept stilul lui de viață după ce am citit cărțile lui Anthony Bourdain

Mihaela și Paul Oppenkamp lucrau amândoi pentru Silversea, celebrul vas de croazieră atunci când s-au cunoscut. Ea româncă, el olandez. Se cunoșteau din vedere de ceva vreme, dar au interacționat prima dată peste ceva timp, într-o seară din 2005, într-un…

Multiculturalism în familie. După Afaceri Premium a luat la întrebări trei familii „multinaționale” din business. Astăzi, familia Oppenkamp, care deține restaurantul The Artist din București: Am reușit să înțeleg și să accept stilul lui de viață după ce am citit cărțile lui Anthony Bourdain
Multiculturalism în familie. După Afaceri Premium a luat la întrebări trei familii „multinaționale” din business. Astăzi, familia Oppenkamp, care deține restaurantul The Artist din București: Am reușit să înțeleg și să accept stilul lui de viață după ce am citit cărțile lui Anthony Bourdain · Foto: După Afaceri

Mihaela și Paul Oppenkamp lucrau amândoi pentru Silversea, celebrul vas de croazieră atunci când s-au cunoscut. Ea româncă, el olandez. Se cunoșteau din vedere de ceva vreme, dar au interacționat prima dată peste ceva timp, într-o seară din 2005, într-un bar din Santiago de Chile, după ce, întâmplător, au comandat același cocktail. A fost atracție imediată. Un an mai târziu, Paul a venit pentru prima dată în România și, peste încă un an, a mers și Mihaela în Regatul Țărilor de Jos. „M-a cerut în căsătorie într-o frumoasă vacanță petrecută în Cancun, Mexic, în 2008, ne-am căsătorit în 2009 și am continuat să călătorim în jurul lumii până în 2012, când am rămas definitiv în România.“ Așa sună, pe scurt, povestea antreprenorilor din spatele restaurantului The Artist din București.

Au fost totdeauna des­chiși la ideea de a învăța unul despre celălalt. Singura diferență semnificativă legată de backgroundul fiecăruia a fost cea dintre stilurile de viață în care a crescut fiecare.

„Pe Paul l-au fascinat povestirile despre copilăria mea între două lumi total diferite: în comunism până la nouă ani și tranziția către democrație și libertate de după 1989“, spune Mihaela Oppenkamp.

O tranziție în care, la un moment dat, ea nu s-a mai regăsit, așa că a plecat din țară la vârsta de 21 de ani, cu mari speranțe că lumea de afară îi va aduce alte oportunități. La rândul lui, Paul a plecat din Regatul Țărilor de Jos din dorința de a călători și de a experimenta, prin prisma pasiunii lui pentru bucătărie, tot ce poate oferi fiecare cultură culinară din lume.

„La început, a fost dificil să înțeleg stilul de viață al unui bucătar profesionist. Pot să spun că am reușit să înțeleg și să accept stilul lui de viață după ce am citit cărțile lui Anthony Bourdain (chef american, renumit mai ales pentru documentarele culinare realizate -n. red.). În plus, când ne-am cunoscut, pe când eu aveam 25 de ani, eu nu știam ce înseamnă o experiență gastronomică.“

Stângăcia își făcea cumva simțită prezența, astfel că, de pildă, în prima ei vizită în Olanda, au mers la un restaurant unde ea nu a reușit să comande nimic, deoarece preparatele din meniu i se păreau neapetisante, iar el a mâncat un carpaccio de vită. „Am avut un șoc, pentru că nu înțelegeam cum poate cineva să mănânce carne crudă“, își amintește Mihaela Oppenkamp.

Continuând însă să graviteze în jurul acestei lumi, a învățat să asimileze toate „ciudățeniile“ acestui domeniu. Tot în Olanda a mâncat la primele restaurante cu stele Michelin. Acolo a văzut primul trolley de brânzeturi pentru desert, apoi a experimentat cu restaurante premiate de prin toate colțurile lumii.

„Prin prisma pasiunii lui, am reușit să-mi dezvolt simțul gustului gastronomic. Acum sunt dornică de experiențe gastronomice de înaltă clasă.“

Inițial, restaurantul The Artist, pe care l-au fondat împreună, a funcționat pe strada Nicolae Tonitza din București, însă la sfârșitul lui 2015 acesta a fost închis din cauză că se afla într-o clădire cu risc seismic ridicat. Astfel, în 2016, businessul a luat o pauză, în care și-a pregătit revenirea și mai spectaculoasă. De la începutul lui 2017, localul se află pe Calea Victoriei, într-o clădire istorică ridicată în secolul al XIX-lea, care a aparținut în trecut mai multor proprietari privați, fiind transformată ulterior în dispensar, farmacie și autoritate aflată în subordinea primăriei. Deși nu este monument istoric, clădirea se află în zona protejată de pe Calea Victoriei. Numele fostei adrese – Nicolae Tonitza 13 – a inspirat alegerea denumirii restaurantului, The Artist.

Ce a fost cel mai greu în consolidarea relației dintre Mihaela și Paul Oppenkamp?

„Nu este nimic greu în construirea unei relații, chiar dacă diferă naționalitatea. O relație de iubire este o relație necondiționată“, spun ei.

Dar chiar dacă nu e greu, nu înseamnă că nu poate fi amuzant. De exempu, nunta lor a fost un astfel de prilej de ținut minte.

„Negocierea de a aduce înapoi mireasa furată a durat un pic mai mult, pentru că negociator a fost cel mai bun prieten al lui Paul din Olanda, care a găsit oportună această situație pentru a-i face o farsă. Nunta a fost o petrecere memorabilă pentru invitații din Regatul Țărilor de Jos, ei având o cu totul altă abordare în ceea ce privește căsătoria.“

Limba sub care ia formă relația lor a fost încă de la început engleza, dar evident că fiecare a încercat să „fure“ câte ceva din vocabularul celuilalt.

Prima expresie pe care a învățat-o Paul în limba română a fost „ce face“, asta dacă nu se iau în considerare cele auzite ca pasager în taxi. „Doei Doei“ au fost primele cuvinte ale Mihaelei în olandeză, echivalentul pentru „la revedere“.

„Cuvântul meu preferat în olandeză este însă «alsjeblieft», care înseamnă «vă rog», și îmi place tocmai pentru că are o formă de politețe în adresare. Am auzit de curând primul cântec în olandeză, așa că singurul pe care mi-l amintesc este «Super Max», compus pentru pilotul de Formula 1 Max Verstappen, al cărui mare fan este Paul.“

Revenind la mâncare, unul dintre cele mai puternice legăminte dintre ei, Mihaela și Paul Oppenkamp nu prea se pot decide la un singur preparat preferat, ți-nând cont că ei au călătorit, de-a lungul timpului, prin toate colțurile lumii. Totuși, un favorit comun este curry-ul de pui în stil indian și fiecare dintre ei are o rețetă bună pentru a-l găti. Din gastronomia locală, savurează amândoi cu plăcere ciorba de perișoare. Ba chiar aceasta și-a găsit loc și în meniul The Artist, unde se găsește din când în când la masa de duminică, după o rețetă perfectată de Paul, acrită cu suc de lămâie, și nu cu borș.

„Din cultura olandeză, preferatele lui Paul sunt chiftelele tradi­ționale și stampott, un preparat din piure de cartofi și legume ame­stecate. Dar eu nu am reușit să-l fac mai bun decât cel gătit de mama-soacră“, recunoaște Miha­ela.

Cealaltă mare iubire a lor este, evident, călătoritul. Pe meleagurile natale ale lui Paul, favorite la fiecare vizită sunt dunele de nisip ridicate pentru a crea bariera apei din Marea Nordului, care înconjoară Regatul Țărilor de Jos. Merg acolo de fiecare dată, mai ales că, pentru Paul, locul reprezintă o amintire dragă din copilărie, alături de mama lui și de tatăl său, pe care l-a pierdut când avea 21 de ani.

„Mie îmi reamintește de puterea olandezilor de a-și crea propriul teritoriu“, spune Mihaela Oppenkamp.

Coperta Octombrie 2026

Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția