Mișcarea este binevenită acum că au trecut sărbătorile, iar fitboxingul este o alternativă bună. Ce înseamnă și cum se practică?
Fitboxing este, pentru cei care au fost deja curioși să testeze această experiență, o formă de eliberare la finalul unei zile istovitoare de muncă. Sau în mijlocul ei, pentru cei care simt nevoia. Este și numele pus pe două săli din București unde se practică această activitate, adică o combinație de box și exerciții tip fitness menite să ardă calorii, cât mai multe calorii.
Fitboxing este, pentru cei care au fost deja curioși să testeze această experiență, o formă de eliberare la finalul unei zile istovitoare de muncă. Sau în mijlocul ei, pentru cei care simt nevoia. Este și numele pus pe două săli din București unde se practică această activitate, adică o combinație de box și exerciții tip fitness menite să ardă calorii, cât mai multe calorii.
„Totul începe cu o încălzire de zece minute, apoi urmează câteva serii în care, timp de două minute, se lovește sacul de box într-un anumit ritm, după indicațiile disponibile pe un ecran, iar în alte două minute se fac diferite exerciții funcționale, precum abdomene, flotări sau genuflexiuni, sub îndrumarea unui antrenor și în compania muzicii. La final, sunt cinci minute de pauză și 1.000 de calorii arse în 47 de minute.“
Așa explică, pe scurt, conceptul Fitboxing Mariano Castineiro, cel care a adus această idee de business pe piața locală, deschizând două astfel de centre, unu în clădirea City Office din sudul Bucureștiului și unu în One Herăstrău Towers, în nord, ambele inaugurate în august 2021. În prezent, el dezvoltă afacerea împreună cu alți doi parteneri – Răzvan Sin, managerul care a condus pentru o perioadă procesul de expansiune a spaniolilor de la Inditex, și Andrei Pîrvulescu.
Fitboxingul combină diferite tehnici și mișcări din box, kickboxing și muay thai cu aerobic și cross training. Cu mănușile de box în mâini, adversarul este un sac de box care nu ripostează. Rezultatele fiecărei sesiuni de antrenament sunt înregistrate într-un sistem, astfel că fiecare client își poate urmări evoluția în timp.
Conceptul vine din Statele Unite ale Americii și nu are o istorie foarte îndelungată în spate. Businessul din care s-a desprins Fitboxing România poartă numele de Brooklyn Fitboxing și este originar din Spania, iar cei care l-au preluat au ales un nume distinct pentru fiecare țară. În România, responsabil cu dezvoltarea businessului este Mariano Castineiro, care este în prezent și director de operațiuni resurse umane pentru zona de sud a Europei în cadrul Amazon. Faptul că lucrează remote îi dă posibilitatea să se ocupe și de dezvoltarea Fitboxing.
„Dintre clienți, circa 70% sunt femei, iar 30% sunt bărbați. Cea mai frecventă grupă de vârstă este de 25-45 de ani, dar avem și oameni de 15 sau de 55 de ani care vin. În general, este vorba despre angajații care lucrează la birou și aleg să vină aici după serviciu, pentru a se elibera.“
Scopul lui Mariano Castineiro este ca Fitboxing să creeze în jurul său o comunitate, așa cum s-a întâmplat în Spania, unde s-a născut și a crescut Brooklyn Fitboxing, început din 2015. Acolo există astăzi 130 de astfel de săli în toată țara, dintre care 55 doar în Madrid. Treptat, businessul s-a extins și în America Latină, dar și pe plan european, în Belgia, Olanda, Marea Britanie, Italia, Ungaria și Rusia. „Ce am remarcat este că toți clienții români care au venit să încerce o dată au revenit apoi de mai multe ori. La primul antrenament, primesc mănușile de box cadou din partea noastră, iar oamenii vin pentru că sunt curioși și vor să vadă despre ce este vorba“, adaugă Mariano Castineiro.
El însuși face câte 47 de minute de fitboxing atunci când are ocazia, pentru că businessul este și pasiune. Antrenorii care îi îndrumă pe cursanți au mers chiar în Spania pentru a fi la rândul lor „antrenați“, astfel că exercițiile care se fac la o clasă din centrul din București sunt identice cu cele din toate celelalte țări în care este prezent grupul.
Cei trei antreprenori care dezvoltă Fitboxing pe piața locală au investit 275.000 de euro în primele două centre, iar ținta lor este să ajungă la zece săli în București în următorii patru ani. Pe termen lung, vizează 25 de astfel de centre distribuite peste tot în țară, scanând orașe precum Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Brașov și Iași. Cu circa 200 de abonamente pe lună, în trei luni businessul ar putea ajunge la breakeven, spune Mariano Castineiro.
„În Spania există o sală la 100.000 de locuitori, după asta ne ghidăm. În București, unul din următoarele centre am vrea să fie în zona Timpuri Noi, apoi vrem câte unul în Cotroceni și în centru, între Piața Victoriei și Piața Unirii, astfel încât să acoperim cât mai bine tot orașul. Probabil că următoarea sală o vom deschide în primul trimestru din 2022.“
Pentru expansiune, cel mai important este ca spațiile să se afle în zone de birouri, să aibă suprafețele de circa 200 de metri pătrați și un format compact, fără coloane sau alte elemente care să perturbe desfășurarea unui antrenament. Un abonament la Fitboxing costă între 300 de lei pentru opt ședințe pe lună și 500 de lei pentru acces lunar nelimitat.
Ambițiile lui Mariano Castineiro sunt mari, el văzând în România o țară a oportunităților, așa cum a găsit-o, de altfel, și în 2010, când a venit aici pentru prima dată, în calitate de manager de HR pentru rețeaua de benzinării Agip, deținută pe atunci de italienii de la Eni, dar preluată între timp de grupul petrolier ungar MOL. După doi ani în România,
s-a întors în Spania, țara lui natală, unde a lucrat în cadrul Inditex, iar în 2014 a revenit în România, delegat al aceluiași grup.
Încă doi ani mai târziu, în 2016, a plecat în Italia, unde s-a ocupat de departamentul de resurse umane pentru Zara, unul dintre brandurile care fac parte din Inditex, apoi s-a mutat la francezii de la BNP Paribas. Experiența l-a purtat, de-a lungul anilor, în multe locuri din lume, ajungând până în Norvegia și chiar Canada, însă de aproape doi ani a ales să se dedice României. Pentru câtă vreme? Doar fitboxingul va putea răspunde.
Andrei Mărginean, Enzo Margi: „Enzo Margi se adresează tuturor pasionaților de fashion care vor să iasă din tipare, pe care îi invităm să facă «A Bold Step» (Un pas îndrăzneț – trad.) alegând produsele noastre. Din punctul de vedere al businessului, avem în vedere în special segmentul premium.“
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția