Lifestyle și lux în vremea Covid-19: Pentru aceste zile altfel, dar și pentru cele care vor mai urma, pentru că vor mai urma, am adunat o serie de idei și resurse menite să aducă un plus de culoare și inspirație
Ultimele săptămâni au însemnat pentru societate o schimbare radicală a modului de viață, care se anunță a fi temporară, însă fără un termen exact sau măcar aproximativ de finalizare.
Ultimele săptămâni au însemnat pentru societate o schimbare radicală a modului de viață, care se anunță a fi temporară, însă fără un termen exact sau măcar aproximativ de finalizare. Scenariul actual, demn de o distopie sau de un film din genul thriller, nu înseamnă însă că lumea s-a blocat în totalitate, ci este mai degrabă o situație care a reușit să scoată la iveală o serie de idei ingenioase ce permit publicului să se bucure de izolarea la domiciliu, businessurilor să continue să funcționeze și umanității să meargă mai departe. Pentru aceste zile altfel, am adunat o serie de idei și resurse menite să aducă un plus de culoare și inspirație.
La concert, în fața ecranului
Ghidați după principiul „Muzica ne eliberează când ne simțim captivi”, organizatorii Festivalului Enescu au început, pe 18 martie, să difuzeze online concertele și recitalurile înregistrate în cadrul edițiilor din 2018 și 2019 ale festivalului. Programul este similar unuia de sală, iar fiecare concert rămâne postat pe site timp de patru zile.
„Maratonul muzical va dura pe o perioadă nedeterminată, urmând ca programul să fie actualizat continuu. Festivalul Enescu își aduce astfel contribuția în lupta pe care umanitatea o duce împotriva Covid-19, urmând modelul marelui compozitor George Enescu, ce s-a implicat în ajutorarea răniților din Primul Război Mondial, prin puterea vindecătoare a muzicii“, se arată pe site-ul evenimentului.
Festivalul Internațional George Enescu a fost conceput în onoarea compozitorului și violonistului român George Enescu, iar prima ediție a avut loc în 1958. La început, festivalul s-a ținut din trei în trei ani, dar începând din 1979 a fost organizat neregulat. După 1989, s-a stabilit să aibă loc odată la doi ani. Următoarea ediție este programată pentru 2021.
Inițiative similare au și The Metropolitan Opera din New York, dar și Opera din Viena.
Calendarul artistic se schimbă
Lumea artei se schimbă și se adaptează de ani buni, de la pictorii clasici la artiștii moderni care au găsit forme diferite și suporturi multiple pentru a se exprima. În ultima perioadă, aceeași lume extrem de flexibilă și de inovativă a fost nevoită să se plieze pe noul context, iar soluțiile nu au întârziat să apară. Spre exemplu, celebrul muzeul newyorkez de artă modernă MoMa oferă un tur virtual al unora dintre cele mai importante opere ale sale, printre care se numără și lucrări semnate de artiști precum Van Gogh (The Starry Night), Cézanne (The Bather) sau Henri Rousseau (The Dream).
Fondat în 1929, Muzeul de Artă Modernă (MoMa) a fost primul muzeu dedicat colecționării și prezentării unor lucrări din epoca modernă. De-a lungul anilor, instituția a adunat în portofoliul său unele dintre cele mai importante opere din lume, cunoscute iubitorilor de artă de pretutindeni.

Dat fiind că MoMa, alături de alte muzee de top din lume, a fost nevoit să își închidă porțile fizice în contextul pandemiei actuale, instituția și-a deschis ușile virtuale, astfel că prin intermediul proiectului Google Arts & Culture prezintă 129 dintre operele sale. De altfel, prin intermediul Google Arts & Culture circa 2.500 de spații din lume au devenit accesibile online, multe oferind tururi virtuale pentru cei care vor să se delecteze acasă. Pe listă, alături de MoMa se mai numără Musée d’Orsay din Paris, galeriile Uffizi din Florența și Tate Britain din Londra.
Și în România sunt o serie de Muzee care pot fi vizitate virtual, de la Muzeul Național de Artă la Muzeul Municipiului București.
Pofta de fine-dining nu se pune în cui nici în perioade de criză, astfel că proprietarii restaurantului The Artist de la Calea Victoriei din București, Mihaela și Paul Oppenkamp, au ales să aducă preparatele culinare high class cât mai aproape de pofticioși. Livrările la domiciliu au început pe 18 martie.
„Am conceput un meniu scurt de confort acasă marca The Artist, care conține cinci preparate și un desert pe care mulți dintre clienții noștri îl adorau deja și care de multe ori a fost cerut ca variantă de luat acasă, el fiind oferit în restaurant, ca desert din partea casei. Este vorba despre bomboanele cu ciocolată și trufe negre. Meniul mai cuprinde supă de dovleac, șnițel de mangalița, curry de pui, chiftele din năut și burrito“, spune Mihaela Oppenkamp.
Ea și soțul ei, chef-ul Paul Oppenkamp au deschis restaurantul The Artist de pe Calea Victoriei în 2017, după mai mulți ani în care au călătorit pe The World Residences at Sea, cel mai mare iaht privat rezidențial din lume, populat numai de oameni de afaceri și antreprenori. Livrările la domiciliu le-au început în perioada de criză și izolare, cauzată de epidemie de coronavirus.
„Este o adaptare la condițiile curente. Căutăm soluții să minimalizăm impactul negativ asupra comunității. Pasiunea lui Paul nu are limite, este o nouă provocare și am decis să ne concentrăm asupra oportunităților de natură pozitivă, să vedem ce putem face pentru noi toți în condiții de siguranță. Ne pregătim intens și cu măsurile de siguranță, echipament și instructajul livratorilor”, mai spune Mihaela Oppenkamp.
Invitație la lectură
Ca urmare a crizei coronavirusului, care a implicat instituirea stării de urgență, o măsură fără precedent în România, și pentru a elimina chiar și posibilitatea transmiterii coronavirusului în procesul de distribuție, Ziarul Financiar și-a suspendat temporar apariția în format print începând cu data de 17 martie 2020. Toți abonații și cititorii au însă acces la ediția e-paper a ziarului, care este identică cu formatul print.
Similar, ediția din luna martie a revistei de modă Vogue, ediția franceză, este disponibilă online, gratuit. Formatul este identic cu cel print și oferă astfel unui număr mai mare de persoane ocazia să citească publicația într-o perioadă în care cei mai mulți sunt izolați la domiciliu.
Această măsură a publicațiilor din lume oferă cititorilor acces la informație și, în cazul Vogue, le oferă totodată o șansă de a se deconecta de la știrile economice, politice și cele legate de pandemie, pentru a se relaxa cu informații din lumea modei și a lifestyle-ului. Mai mult, astfel publicațiile ajung sau pot ajunge la un număr mai mare de cititori, nu doar la cei care au abonament sau care le cumpără la chioșcuri.
Bonus
Pentru pasionații de mișcare dar nu numai, în această perioadă au apărut o serie de ore de sport desfășurate online. Mai exact, clasele de sport au loc în prezența virtuală a unui antrenor, dar permit mișcarea mai mult decât clasicul drum dormitor – bucătărie.
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
