La restaurant cu Peter Imre: Traditie si eleganta la Capsa
Dupa incursiunea de saptamana aceasta prin restaurantele bucurestene, pot afirma cu certitudine un lucru: Casa Capsa este bantuita! Dar nu, dupa cum s-ar putea crede de diverse fantome rauvoitoare, ci de spiritele geniale ale elitei politice si culturale bucurestene care a ridicat acest loc la rangul de mit in ultimii 150 de ani
Dupa incursiunea de saptamana aceasta prin restaurantele bucurestene, pot afirma cu certitudine un lucru: Casa Capsa este bantuita! Dar nu, dupa cum s-ar putea crede de diverse fantome rauvoitoare, ci de spiritele geniale ale elitei politice si culturale bucurestene care a ridicat acest loc la rangul de mit in ultimii 150 de ani. Sunt convins ca Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Tudor Vianu, Titu Maiorescu, Take Ionescu si Lascar Catargiu sunt inca prezenti in spirit in saloanele somptuoase de la Capsa, care poate fi inclusa, fara nici un fel de exagerare, printre reperele culturale si istorice ale Bucurestilor.
Este foarte greu sa scriu despre acest simbol al bunastarii si al bunului gust (la propriu si la figurat), deoarece atatia scriitori de renume au facut-o inaintea mea. Pot spune insa ca am pasit cu reverenta in locul de intalnire al superlativelor politice si culturale, unde rafinamentul si discretia sunt mai mult decat simple notiuni abstracte.
Am stat atata vreme departe de Casa Capsa deoarece, citind zeci de pagini despre acest loc de legenda, mi-era teama sa nu cumva sa ma duc la “pomul laudat” si sa fiu nevoit apoi sa critic un loc ce se confunda cu vremurile bune de odinioara. Mai ales ca acest mit nu a putut fi daramat nici macar de comunisti, timp de peste jumatate de veac.
Temerile mi-au fost insa risipite chiar din momentul in care am intrat in restaurant – am pasit intr-o alta lume, unde conceptul de savoir-vivre este inca la loc de cinste, unde bucurestenii redevin constienti de istoria minunata a metropolei in care traiesc si unde s-a refugiat probabil Micul Paris, pana cand isi va putea recapata gloria de altadata.
Restaurantul a fost renovat de curand, dar stilul initial a fost pastrat cu sfintenie. Au ramas oglinzile venetiene grele, cu chenare aurite, coloanele de marmura de Carrara si structurile acoperite cu foita de aur. La randul sau, mobilierul este o replica exacta a pieselor din acei ani, astfel incat scaunele de catifea bordo seamana leit cu cele pe care zaboveau scriitorii interbelici, folosofand probabil despre politica, arta si, bineinteles, femei. Fetele de masa sunt de un alb imaculat, iar aranjamentele florale discrete confera o nota suplimentara de eleganta. Ca la orice restaurant care se respecta, vesela de la Casa Capsa poarta doar blazonul restaurantului, care ne transporta, de asemenea, inapoi in timp. Draperiile grele de catifea sunt de aceeasi culoare cu mocheta care absoarbe orice zgomot de pasi, iar arabescurile aurite de pe tavan sunt o adevarata opera de arta.
Interiorul este atat de impunator incat, daca un client nu are stilul sau clasa necesare, Casa Capsa poate insufla aceste trasaturi, chiar daca numai pentru o ora-doua, cat dureaza placerea mesei. Aici se vede ca noblesse intr-adevar oblige.
Chelnerii sunt alesi pe spranceana si se misca cu o eleganta rar vazuta in alte restaurante. E evident ca sunt aici pentru a satisface orice doleanta a clientului, care este cu adevarat tratat regeste.
Este un loc unde vita nobila e la ea acasa. Cred ca Alexandru Paleologu ar putea povesti multe despre acest restaurant, dar sunt convins ca si Dinu Sararu ia masa aici cu drag duminica, amintindu-si de o tinerete creatoare.
In primul rand, Casa Capsa este traditie – palinca de Maramures este servita aici cu toiul, masura care nu prea mai exista prn restaurante. La Capsa, toiul este adus pe un pat de gheata, o imagine care deja face pofta de mancare.
Apoi a sosit cosul cu paine – in plimbarile mele prin restaurante inca nu am apucat sa mi se aduca painea prajita, dulce si proaspata, care sa abureasca de sub servetul alb.
Am inceput cu sparanghel in sos olandez, fraged si bine patruns de sosul matasos si delicios, care completeaza perfect gustul specific al legumei.
As putea scrie o pagina intreaga despre ciorba de pui a la grec, care mi-a trezit amintiri despre vremurile extraordinare ale bucatariei romanesti, cu o ploaie de legume taiate in cubulete mici, bogata in carne proaspata si alba de pui, care inota intr-o licoare cremoasa, acrisoara si fierbinte. Este un adevarat elixir, pe gustul oricarui gourmet, mai ales dupa o seara cu 2-3 sprituri in plus.
Sunt convins ca daca strainii care vin in Romania ar trage la acest hotel si ar manca la Casa Capsa, nivelul investitiilor straine ar creste considerabil. Dar si bucurestenii ar trebui sa reinvete sa se respecte pe ei insisi si urbea in care locuiesc si cred ca o vizita la acest restaurant este oarecum o datorie, tot asa cum si parizienii trebuie sa mai urce prin Turnul Eiffel din cand in cand, ca sa nu uite unde se afla. De altfel, intreaga zona respira traditie – de la statuia lui Mihail Kogalniceanu, pana la faimoasa Calea Victoriei, unde, la inceputul secolului, reclamele Kodak se invecinau cu reprezentanta marcii romanesti de pantofi Guban, de pilda.
Ca sa revenim la mancare, m-am delectat apoi cu rata cu portocale in sos vanatoresc, un preparat asupra caruia m-am oprit la sugestia chelnerului si bine am facut, deoarece a fost un ospat regesc. Rata suculenta si foarte frageda, scaldata in sosul dulce acrisor este complimentata de bucatelele de portocale parfumate si dulci si de orezul brun, ferm, fiert cu legume.
Va pot spune cu siguranta ca, daca veniti la Capsa nu riscati ca sotia sa poata trambita sus si tare ca orice preparat de pe lista de bucate ii reuseste mai bine dumneaei in bucataria proprie. Nici o gospodina nu poate gati o rata cu portocale la fel ca la Capsa.
Am incheiat cu papanasi, adusi, ca si celelalte preparate, sub un clopot argintiu. Cu un gest de magician, chelnerul ridica clopotul sub care, invariabil, se afla o minune culinara. Papanasii sunt fierbinti si crocanti, pe care se topeste smantana veritabila, foarte consistenta si perlele dulcetii de afine facute in casa, care seamana mai degraba cu niste boabe de caviar supradimensionate. Este fara nici o indoiala desertul cel mai autentic si mai gustos din Bucurepti.
Dupa atatea aprecieri, inchei spunand doar ca, pe o scara de la 1 la 10, Casa Capsa este de nota 10, lucru pe care il pot confirma generatii intregi de bon-viveurs. In ceea ce ma priveste, mi-am trasat deja itinerariul unei duminici perfecte – dimineata la biserica Kretzulescu, unde lumea il asculta pe parintele Raducu, apoi, negresit, masa la Capsa.
Adresa: Calea Victoriei, nr. 36. Rezervari: 021/313.40.38
peter.imre@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția