La restaurant cu Peter Imre: Homo Piperianus la Shanghai Garden

Nici nu se pune problema, pentru ca, dupa cum toata lumea stie, mai semeti decat Carpatii nu exista. Iar clasa lor politica nu se compara cu a noastra – ii lipseste pitorescul politicianului roman si imprevizibilul palpitant care sunt atat de importante pentru noi.
Ii invidiez totusi pentru sarbatorile lor – nationale, cantonale, federale, nemtesti, italienesti, frantuzesti, protestante, catolice. Totusi, imi pare bine ca a ajuns si in Romania o parte din diversitatea si multiculturalitatea asta, desi, sa ne intelegem, nu contest statutul de stat unitar al Romaniei. Suntem unitari in prostia noastra. Dar ce placut e sa poti sarbatori si Floriile si Pastele de doua ori. Tot e bine, chiar daca nu sunt atatea prilejuri de sarbatoare ca in Elvetia.
E placut sa vezi diversitate culturala si la Bucuresti, unde ai acum posibilitatea, de pilda, sa mergi in Pipera, care e ca si o alta cultura, ca si cum te-ai duce sa vizitezi o civilizatie exotica. Mare lucru sa poti merge prin zona asta, care se intinde in perimetrul geografic delimitat de Iancu Nicolae, DN1, Gradina Zoologica si Platforma Pipera. E o cultura diferita de a noastra, atat in ceea ce priveste bastinasii care o populeaza, cat si arhitectura, care e deja deosebita de restul orasului. Ce-i drept si brancovenescul tarziu s-a integrat in peisajul nostru, asa si piperianul timpuriu (nu se poate vorbi inca despre piperianul asezat sau renascentist). Cred totusi ca e vorba de piperianul timpuriu, dar oarecum asezat. E vorba de o chestiune socio-demografica si, bineinteles, financiara. Romanul care aspira sa sara trepte jinduieste la acest stil arhitectural si de viata. Din bunul mers al economiei de piata isi culege roadele si vrea sa locuiasca si el undeva. In Primaverii s-a dat tot ce s-a putut, asa ca aspirantul se indreapta catre Pipera, unde a si creat o noua asezare, neo-piperiana si unde, evident, salasluieste Homo Piperianus. Acest umanoid se poate recunoaste usor, dupa mersul tantos si masina faina. E prietenos si socializeaza foarte usor cu ceilalti (adica se urca pe toti cu gipul).
Aici se desfasoara conflictul intern al Homo Piperianus, pentru ca e convins ca e singurul care s-a realizat. Dar, in regiunea Pipera, toti sunt la fel de convinsi ca ei sunt singurii care s-au realizat. Sunt vreo 10.000 care se cred unici si realizati.
Vom reveni asupra acestei specii interesante, dar tinem sa spunem cateva cuvinte si despre intreprinzatorii care doresc sa-i ofere lui Homo Piperianus tot ce-i mai bun. Printre ei, chinezul cinstit care s-a transplantat in Pipera cu tot ce a avut el mai minunat din China lui natala, special pentru omul piperian, dornic de cunoastere si de exotism.
Ceea ce se vede cu ochiul liber, dupa showroomurile din zona, pline ochi de cazi de marmura, robinete aurite si faianta pretioasa sau minicascade cu muschiul gata crescut. Intr-o decizie de afaceri foarte justa, niciun librar inca nu si-a deschis magazin in zona, ceea ce mi se pare foarte logic din punct de vedere economic. Un exponent al Homo Piperianus spunea mai deunazi, “Dom’le, am citit Razboinicul luminii cu doua markere in mana: unul galben si unul verde. Cu galben am subliniat pasajele care mi-au placut, iar cu verde pasajele care nu mi-au placut si nu le-am citit”. Asta ca sa explic mai bine lipsa totala a librariilor in zona.
Chinezul de la Shanghai Garden a facut o gradina ca la el acasa, ca sa atraga piperienii – prin asta se intelege ca intreg tavanul e tapetat cu plante verzi. Din plastic, evident, crescut in fabricile din China. Probabil ca piperienii vor adopta aceasta idee de design interior si o vor aplica cu succes in propriile case. Cand am ajuns noi la Shanghai Garden, afara venise primavara. Dar nu si in restaurant, unde se pare ca nu le spusese nimeni ca era frig.
Asa de frig ca a fost nevoie sa dea drumul la lampa. Dar asa am putut fi martori la binefacerile tehnologiei chineze. Imediat, radiatorul pe trei pozitii a fost pus in functiune si a inceput sa bage caldura in mod organizat si disciplinat.
Pe langa tehnologia Made in China, punctul forte al restaurantului e mancarea, care e chiar buna – pui si porc pe plita, galuste prajite, legume la abur, creveti gigant, fructe in caramel. Ce-i drept, sunt lucruri pe care noi nu le intelegem, dar care sunt sigur ca nu mai au niciun secret pentru Homo Piperianus. Restaurantul merita deci vizitat, dar am avut doua mici inconveniente. In primul rand, cred ca in aceste momente restaurantul se largeste sau nu a fost inca terminat, astfel incat constructiile sunt in plin avant. In al doilea rand, temperatura – care, chiar si cu lampa in actiune, nu a ajuns la un nivel satisfacator.
Dar aceste probleme au palit in comparatie cu incantarea pe care am simtit-o cand, pentru prima data in viata, am vazut CCTV (China Central Television pentru cine nu stie). Noi acasa nu ne uitam la postul asta. Socrul meu care e fluent in mandarina il mai urmareste din cand in cand. Dar acum, ca am vazut CCTV, mi-am dat seama ca noi n-avem nicio sansa. Acolo e disciplina de partid – toti chinezii erau matematic dispusi si bine aliniati, aplaudand elegant, in mod organizat. Si noi ar trebui sa facem la fel – sa ne aliniem ordonat, ca ei.
In timp ce mancam o supa fierbinte, pachetele de primavara super crocante si galuste prajite, la fel de crocante, am auzit un zgomot de ferastrau electric. Nu vreau sa insinuez nimic, dar nu stiam daca sunt constructorii, bucatarul sau reglari de conturi. Dar, atata vreme cat n-a venit politia cat ne aflam noi acolo, tind sa cred ca totusi se transa mielul.
Revenind la mancare, dupa cum spuneam, a fost buna. Gustoase antreurile, ca si ce a sosit apoi – pui si porc pe plita incinsa, creveti cu ceapa si ghimbir in sos de soia, legume light si sote de broccoli. Carnea e frageda, sosurile sunt bine condimentate, legumele – proaspete. Dar, spre deosebire de sofisticatul Homo Piperianus, noi nu prea ne pricepem la bucataria chinezeasca si nu stim sa evaluam rezultatele asa cum ar trebui. Sper ca populatia piperiana ma va ierta daca spun doar ca mancarea e buna si las aprecierile elevate pe seama dansilor.
Shanghai Garden e un restaurant perfect pentru Pipera, pentru ca se integreaza minunat in zona, si calitativ, si decorativ. Nu stiu daca exemplarele de Homo Piperianus s-au inspirat din decoratiunile restaurantului, dar cu siguranta locul a fost aranjat dupa gusturile piperiene. Atat cartierul, cat si restaurantul sunt locuri unde mergi pentru o vizita exotica.
De fapt, cred ca asta e singurul viitor pentru noi – daca ne integram in China. Stand aici la restaurant, am inteles.
Dupa parerea mea, latifundiarul i-a dat teren restauratorului chinez doar ca sa se imprieteneasca, pentru ca daca ne-om integra in China, atunci sa te tii: filosofia antistres, oranduirea justa, fara inegalitate, sa avem toti orez, plante de plastic si CCTV.
Pana atunci, e inaltator sa stai in restaurantul asta si sa privesti cartierul crescut. Cred ca asa vedea conducatorul noua Romanie.
Shanghai Garden primeste 2Imre pentru cartierul in care exista si pentru CCTV. Plus ca am avut prilejul sa vedem indeaproape un piperian, care a venit sa isi impuna autoritatea printre chinezi. Cat despre cartier, doar invidia si neputinta ma tin departe. Dupa posibilitatile mele, mai repede ajung sa stau la prezidiul Partidului Comunist Chinez decat sa locuiesc in Pipera. N-am eu fata de cartierul asta.
Am incheiat seara apoteotic, cu fruce caramelizate – sunt convins ca glazura caramelizata e folosita in saloanele de infrumusetare din Pipera drept ceara pentru epilare. Am vazut eu in “Ce-si doresc femeile”.
Ca sa inchei, va indemn sa mergeti la Shanghai Garden ca sa vedeti ce pot face indrazneala si viziunea unui om. Asa s-a nascut maretia piperiana.