La restaurant cu Peter Imre - Daca e sofran, sa fie la Zafferano

Ma bucur sa constat ca apar in Bucuresti din ce in ce mai multe locuri care te imbie sa intri si sa iei masa, deoarece este mai bine sa te confrunti cu asa-numitul “embarras du choix”, dupa cum spune gourmet-ul francez, decat cu lipsa dureroasa a unei alternative culinare la vesnicul sandwich imbucat deasupra tastaturii.

O buna parte dintre noile restaurante sunt gazduite de vile impunatoare, din zona veche a orasului. Unele dintre aceste restaurante sunt mai reusite, iar altele mai putin. Insa faptul ca exista atatea vile frumoase in Bucuresti arata doar ca orasul a trait vremuri mai bune inainte de al XV-lea congres, pare-se chiar mai bune decat inainte de alegerile din acest an. Oricum, economia de piata incepe sa-si spuna cuvantul, deoarece bucuresteanul nu se mai poate vaita ca e nevoit sa ia masa la Intercontinental, din lipsa unor alte optiuni.

Restaurantul Zafferano (sofran-in limba italiana) functioneaza (cum altfel?) intr-o frumoasa vila veche, situata pe strada Popa Savu, in apropierea triunghiului Piata Charles de Gaulle, Statuia Aviatorilor si Arcul de Triumf – pentru primul ministru e la distanta de o plimbare atat de-acasa, cat si de la Guvern. Din pacate, vila este inconjurata de mai multe monstruozitati stridente, cu trei sau patru etaje, construite, evident, in ultima vreme. Cred ca unele lucruri ar trebuie sa fie “sfinte” in Capitala. De pilda, Basescu, in loc sa alerge dupa caini, ar face mai bine sa asigure conservarea acestor zone cu minuni arhitectonice. Desi “copilul din flori” al economiei de piata – noul imbogatit (daca cineva nu intelege, e “din flori” deoarece e facut de un tata ilegitim – comunismul si o mama usuratica – economia de tranzitie) are mijloacele pecuniare pentru a cumpara absolut orice, parca n-ar trebui totusi lasat sa construiasca asemenea oribilitati in zonele nobile din Bucuresti, care ajung astfel sa fie caracterizate prin dezorganizare. De fapt, cuvantul “dezorganizare” imi aminteste de un inalt oficial roman caruia, in cursul unei intalniri cu ministrul de interne german, i s-a comunicat ca romanii ar fi creierele din spatele crimei organizate din Germania. Oficialul roman s-a dezvinovatit, afirmand ca “noi, romanii, putem fi criticati pentru multe lucruri, dar de organizare nu ne-a mai acuzat nimeni”.

Revenind la Zafferano, este un nume inspirat, deoarece sofranul este poate cea mai scumpa si mai cautata mirodenie din lume. Aroma si savoarea sa sunt unice, extrase din florile sangerii ale unei plante ce se gaseste in Grecia, India, Iran si Spania, iar calitatea e direct proportionala cu pretul. Un restaurant cumpara lunar circa cinci grame de sofran.

Restaurantul din Popa Savu este simplu, elegant, cu mobila veche si solida, scaune grele si confortabile si un aer minimalist in ceea ce priveste decoratiunile. Cu toate acestea, am simtit ca parca ii lipseste ceva, poate o amprenta de personalitate, care sa-l identifice, sa-l deosebeasca de celelalte restaurante.

Am inceput cu un amuse-bouche din partea casei, care mi-a amintit ca la Esperanto acest amanunt deloc neinsemnat straluceste prin absenta, desi un client este pe jumatate castigat de aceasta dovada de atentie din partea restaurantului pe care il onoreaza cu prezenta.

A urmat un antreu cu un nume foarte complicat: scamorza con prosciuto crudo e funghi porcini – mai pe romaneste o bucata subtire de sunca prajita in tigaie pana se fragezeste, peste care se adauga branza alba si grasa de capra, la gratar, acoperita cu o felie de sunca cruda. Apoi se toarna sosul de hribi, cu bucati mari si carnoase de ciuperci, usor picante, cu o adiere de ceapa si cu patrunjel proaspat. Ce deschidere minunata – imediat a ridicat rangul restaurantului. Daca nu ii simtisem amprenta pana atunci, am identificat-o imediat cu ajutorul acestui preparat delicios. In acele momente, mi-as fi dorit sa fiu rege, ca sa pot lua bucatarul “la pachet” si sa-mi asigur astfel o viata de desfatare cu antreul cu pricina.

In asteptarea felului principal, am aruncat o privire in curtea vilei si rau mi-a parut deoarece, chiar in fata ferestrei se lafaie o ghereta ieftina de lemn, care mi-a lasat impresia ca, fie proprietarii acolo isi tin bicicletele, fie, intr-o ipoteza mai putin placuta, buda e in curte. Vila e intr-adevar prea frumoasa pentru a-i dezonora fatada cu asa ceva. Altfel, se vede ca oamenii chiar isi dau silinta sa aiba un restaurant cat mai placut.

Am incercat apoi puiul alla reggiana, un preparat al carui secret consta in sos. Pregatit cu smantana, parmezan, putin usturoi si ciuperci, sosul era clar facut la repezeala, dar totusi bun. Pe de alta parte, carnea are nevoie de o zi-doua pentru a se fragezi asa cum se cuvine. Am apreciat insa cartofii la cuptor, cu cascaval ras, rumeniti exact atat cat trebuie. Muschiul de vita cu unt de trufe si hribi a fost fraged si aromat, completat de mireasma puternica a ciupercilor de padure.

Mancarea este intr-adevar buna. Nu voi lua masa aici in fiecare zi, dar merita sa petreceti din cand in cand o seara placuta la Zafferano, unde va puteti impresiona iubita cu mancarurile italienesti si muzica din anii ’60, nimerita pentru o cina romantica.

Meniul e cam stufos si eu nu cred ca un restaurant poate face bine o suta de lucruri. Orice meniu care are mai mult de zece antreuri sau zece feluri principale este dubios. De asemenea, personalul subliniaza faptul ca restaurantul serveste mancare autentic italiana, desi nu mi se pare nimic extraordinar, avand in vedere ca este totusi vorba de un restaurant cu specific italienesc.

De asemenea, am remarcat o ramasita a regimului care dorea desavarsirea omului multilateral dezvoltat, mai precis perioada in care romanii nu cunosteau prea multe despre lumea din afara si identificau o categorie de produse prin numele marcii celei mai cunoscute: adidasi pentru pantofii sport sau pepsi pentru bauturile racoritoare. La Zafferano, crema de ciocolata se numeste Nutella. Cred ca la fel de bine puteau servi panna cotta cu Poiana, Primola sau Kandia. Oricum cred ca a fost ultima oara cand am mai comandat panna cotta la desert, deoarece de fiecare data ma las pacalit de descrierea din meniu – crema de frisca asortata cu ciocolata, caramel sau fructe. Si tot de fiecare data, in loc de crema matasoasa pe care mi-o imaginez, primesc un soi de budinca de cea mai joasa speta. Nu e greseala bucatarului, ci asa e reteta de la mama Italia, dar ma voi rezuma de acum inainte la inghetata sau tiramisu, care este absolut delicios la Zafferano – facut cu oua proaspete si sanatoase, care ii confera cremei o nuanta aurie, cu frisca batuta in casa si cacao macinata in curte.

Zafferano castiga puncte si datorita reducerilor de preturi practicate intre orele 11.00 – 16.00 (20% in timpul saptamanii si 40% in weekend), astfel incat este o varianta ce merita a fi luata in considerare pentru masa de pranz, mai ales ca personalul este amabil, bine informat si va ajuta sa faceti cea mai buna alegere din meniul cu foarte multe pagini.

In ceea ce ma priveste, urmeaza iar doua zile de post negru pentru a anihila miliardele de calorii, dar saptamana viitoare va dau intalnire la un nou restaurant.

Strada Popa Savu nr 29. Rezervari la tel: 021 222 72 10

peter.imre@zf.ro

Gastronomie