La restaurant cu Peter Imre
La restaurant cu Peter Imre
Ambianta pescareasca la The Ambiance
Umbla vorba-n targ ca s-a deschis un nou restaurant pescaresc in zona Piata Amzei si ca ar fi un loc unde pestele este proaspat si gustos (asa cum ii sta bine de altfel), astfel ca aceasta veste s-a potrivit de minune cu perioada in care ne aflam – Saptamana Mare cand poftele mele gurmande si pagane trebuie sa rabde neostoite si cand numai in mod exceptional ma pot desfata cu ceva peste. Cred ca toti asteptam cu mare drag Sarbatoarea Invierii, pentru ca putem renunta la post. Desi, daca ar fi dupa capul politicienilor, ne-ar tine in post un an intreg. Noroc ca vin alegerile si asa mai primim si noi putin asfalt pe strada si parca si economatele si-au mai revenit din coma.
Ca sa ne intoarcem la obiectul acestui articol, restaurantul cu pricina se numeste The Ambiance. Ne-am dus si noi sa vedem minunea pentru ca, in vreme ce restaurantele rasar in Bucuresti ca ciupercile dupa ploaie, nu am reusit pana acum sa dau peste un loc unde sa mananc un peste cu adevarat bun. Desi, cu toate apele noastre din Delta si pana in munti, ar trebui sa geama Bucurestii de veritabile restaurante cu specific pescaresc.
Prima impresie la The Ambiance este de kitsch acceptabil – culori stridente si imitatii ale palatelor regale din vremea unuia dintre multii Ludovici, stucaturi aurite din greu si oglinzi imense. Dar, una peste alta, nu sunt deranjante, cum nici mobilierul, care la randul sau copiaza stilul vreunui Ludovic, nu este sufocant sau iritant. Insa, in aceasta atmosfera teatrala fac nota discordanta suporturile de servetele de plastic inscriptionate cu numele firmei de hartie igienica. Asemenea plasticarii isi au locul, poate, doar intr-o crasma din Gara de Nord, unde stai in picioare si mananci micii pregatiti la taraba. De asemenea, ma intreb oare ce o fi fost in capul proprietarilor cand au dat un nume englezesc unui restaurant decorat intr-o imitatie detaliata a stilului frantuzesc. De fapt, daca ma gandesc bine, este intr-adevar un restaurant international: nume britanic, decor galic, un bucatar egiptean si altul turc, in buricul Bucurestilor, servind peste mediteraneean. Am remarcat si vesela pe care scrie, rosu pe alb, L’Amour – o fi fost numele vechiului local si, din dorinta de a nu face risipa de farfurii, au pastrat ramasitele restaurantului disparut.
Pentru ca se prezinta drept un restaurant de peste, ma asteptam la un festin specific, dar o buna parte dintre creaturile acvatice al caror nume apare in meniu nu erau disponibile in momentul vizitei mele. Din explicatiile chelnerilor am inteles ca mai toti pestii fussera epuizati saptamana trecuta, iar noul transport (probabil din vreun colt al Mediteranei) nu ajunsese inca pe malurile Dambovitei. Eu unul nu am intalnit in peregrinarile mele prin lume nici un restaurant care sa se respecte si care sa nu-si serveasca oaspetii cu absolut tot ceea ce apare in meniu.
Oricum, la The Ambiance, unde, de altfel, ambianta este placut completata de o muzica linistita, in surdina, am avut neplacuta surpriza de a afla ca cel putin jumatate dintre soiurile de peste prezentate pe lista de bucate lipseau la apel. Cred ca stiti cat este de minunat momentul in care, dupa ce v-ati ales un fel de mancare la care poftiti, mintea anticipeaza deja momentul degustarii, iar glandele salivare lucreaza peste plan. Cumplita este atunci clipa in care, imperturbabil, personalul va anunta ca preparatul respectiv nu exista. Mai bine ar fi sa scoata numele pestilor din meniu, ca sa nu mai chinuie oaspetii cu acest gen de Fata Morgana.
Am fost placut impresionat de platoul cu gheata pisata pe care am putut admira cei cativa pestisori ce supravietuisera poftei bucurestenilor de a manca ceva carne in Postul Pastelui. Cu toata dezamagirea, am apreciat profesionalismul chelnerilor, zambitori, serviabili si bine informati despre diversele feluri de peste care existau sau nu in bucatarie. Fara doar si poate, serviciile de aici sunt printre cele mai bune din Bucuresti – chelneri cunoscatori si destinsi (deci se poate!).
Delicioase icrele pe care le-au adus pe post de amuse-gueule, ca de altfel si untul cu usturoi preparat in casa. Lucru rar, ni s-a adus painea prajita calda fara a fi nevoie sa solicit acest lucru in prealabil.
La antreu am incercat sardinele marinate, un pic prea acre pentru gustul meu, si piure de branza picant cu ulei de masline, care mi-a mai potolit foamea ce ma mistuia, dupa ce nu mancasem nimic toata ziua in asteptarea vizitei la mult-laudatul restaurant de peste. De altfel, cand am vazut calcanul pe meniu, m-am gandit ca ar fi o buna ocazie sa il compar cu cel pe care l-am savurat la Nicusor, la Vox, care oricum sunt convins ca este imbatabil. De fapt, pana la urma cred ca a fost spre norocul lor ca nu aveau calcan, deoarece i-ar fi daramat probabil comparatia. Sper, oricum, ca Nicusor va deschide restaurantul de la mare pe 1 Mai, ca sa ma pot bucura din nou de gustul inegalabil al calcanului regal.
Dar, revenind Ambiance-ul nostru, daca va intra in paine si va avea tot ceea ce apare in meniu, poate deveni un loc pentru elita Bucurestilor, pentru cunoscatori si gurmanzi, mai ales ca au o colectie impresionanta de vinuri. Am insa rezerve, ca pentru orice restaurant – doar timpul poate acorda premii si calificative.
A urmat felul principal si, in acel momente, mi-a parut bine ca nu am plecat – la The Ambiance am mancat cele mai bune crevete din Bucuresti: trase in tigaie cu usturoi si un sos picant din ardei rosu, piper, coriandru, sofran si ulei de masline, sunt crocante si fragede in acelasi timp, suculente si consistente. Aratau chiar mai bine in farfurie decat pe patul de gheata pe care sunt expuse spre a trezi pofte. Si, pentru ca am cerut in mod special ca preparatul sa fie picant, crevetele erau atat de iuti incat cred ca mai aveau putin si inviau. Fara cusur a fost si garnitura – orez cu sofran si presarat cu muguri de pin.
Colegul meu a primit sase bucati de calamari, frumos aliniati pe frigaruie. Fripti intregi si scaldati in sos de usturoi, asa cum numai neamul mediteraneean stie sa ii pregateasca, au fost o adevarata desfatare. La randul sau, pestele laos cu carnea alba este aromat si fraged, acompaniat de un sos de lamaie, ulei de masline, patrunjel, piper si sare. Cred ca, in urma cu o saptamana, acest peste rapitor din apele albastre ale Mediteranei nici nu visa ca va ajunge pe o farfurie dintr-un restaurant dambovitean. Dar asa e viata. Nici eu nu as fi ajuns la The Ambiance daca nu m-as fi intalnit saptamana trecuta cu Bianca Brad, care mi-a vorbit despre acest loc.
Lipsa desertului a facut bine siluetei mele suple, dar nu a ridicat rangul restaurantului. The Ambiance este la inceput de drum si, precum tara, are potential. Sper ca restaurantul sa-l valorifice mai bine.
Oricum, vestea buna este ca mai e foarte putin si se incheie Postul (Pastelui). In ceea ce priveste celalalt post, care dureaza de 14 ani, vom vedea daca se imbunatateste ceva dupa alegeri. Pana atunci, tuturor acelora care-si pierd vremea citind aceste ganduri gastronomice, le doresc sa aiba pace-n suflet si, cum Mantuitorul a inviat pentru noi, avem speranta ca si economia romaneasca va invia la un moment dat.
* Strada George Enescu nr.10. Rezervari la tel: 313 12 28.
peter.imre@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
