La restaurant cu Peter Imre
La restaurant cu Peter Imre
Cafe Ole
Dupa atata post, bineinteles ca ne-am repezit zilele astea si am dat iama prin tot ceea ce a fost mai “porcos” si mai “mielos” prin casa, iar cei mai multi dintre noi am jurat probabil duminica trecuta ca nu vom mai pune gura pe mancare vreme indelungata. Dupa excesele de Paste, rubrica de fata ar fi trebuit sa ia o binemeritata vacanta in aceasta saptamana, cand toti “ne refacem”. Cu toate acestea, cu eforturi supraomenesti, din respect pentru tine, cel care citesti aceste randuri, m-am mobilizat, impacandu-ma cu ideea ca trebuie sa ma asez din nou la masa.
In aceste conditii vitrege, am vrut sa merg la sigur, intr-un loc unde totul sa fie fara cusur, simplu si usor ca fulgul. Si cum cunosteam restaurantul Café Olé de ceva vreme (obisnuiam sa frecventez locul acum vreo 2-3 ani), mi-am amintit de mancarurile lejere si serviciul impecabil, astfel incat m-am urnit cu ceva mai multa tragere de inima. Am avut totusi o usoara neliniste, deoarece trebuia sa iau in considerare si criteriul despre care am tot vorbit in aceste articole, si anume timpul (care a trecut de cand nu am mai calcat pragul restaurantului).
M-am linistit de cum am intrat si m-am pomenit inconjurat de aceeasi atmosfera familiara si primitoare pe care o apreciam nu de mult: numeroase plante cat se poate de veritabile care confera senzatia de spatiu, de loc aerisit si relaxat, mese incapatoare, asezate la o distanta decenta una de cealalta si muzica placuta, “digestiva”. Nota predominanta la Cafe Ole este kitsch: aerul de cabana de munte, cu mult lemn, nu prea se potriveste cu multitudinea de tablouri in rame grele, aurite sau cu statuetele de bronz ce infatiseaza balerine in diverse stadii ale unor figuri complicate. Cu toate acestea, decoratiunile in stil naiv nu sunt deloc deranjante, iar oaspetele se integreaza cu usurinta in decorul lejer. Daca ar trebui sa caracterizez Café Olé intr-un singur cuvant cred ca i-as spune “primitor”, deoarece totul imbie drumetul la popas, odihna si incantari gurmande.
Spuneam recent ca nu cred sa gasesc in Bucuresti un restaurant unde chelnerii sa fie cu adevarat profesionisti si, in acest context, deplangeam lipsa unei scoli specializate in domeniu. Ei bine, ma bucur sa recunosc ca m-am inselat: serviciul la Cafe Ole este fara indoiala impecabil – chelnerul care s-a ocupat de masa mea emana literalmente voiosie si placerea de a se afla acolo. Cu un zambet agreabil ne-a recomandat preparatele zilei si specialitatile casei, iar descrierile culinare au fost atat de vii si elocvente incat imi lasa gura apa de la primele cuvinte. De asemenea, nimic nu este fortat, de la apelativul in acelasi timp respectuos si prietenos cu care chelnerii sunt onorati de picoli – “sefule” si pana la modul in care personalul nu-i scapa din ochi pe oaspeti, valsand printre mese pentru a veni in intampinarea dorintelor acestora. Am apreciat si faptul ca, atunci cand am inceput sa facem poze, nimeni nu ne-a apostrofat, iar proprietareasa nu a aparut din senin pentru a ne atrage atentia ca este localul sau propriu si personal. Toata lumea s-a purtat cat se poate de normal, ca unii care nu au nimic de ascuns si sunt mandri de locul unde muncesc.
Ca sa trecem la mancare, voi spune in primul rand ca, fiind a treia zi de Paste, am primit imediat un cosulet cu oua rosii si cozonac facut in casa. Trebuie sa marturisesc ca, desi chiar in acea zi jurasem ca nu ma mai ating de cozonac cel putin pana la Craciun, nu am rezistat deliciului de la Cafe Ole.
Apoi a urmat un amuse-gueule cel putin la fel de gustos: crostini aurite si crocante cu bucati de rosii proaspete, cu busuioc si ulei de masline. Usor si bun, a resuscitat imediat apetitul care cazuse la datorie, pe frontul ospetelor pascale. Apoi, pe langa chiflele a caror compozitie aromata aducea mai degraba cu cozonacul, am primit, tot din partea casei, pasta de masline si de usturoi, un antreu care putea constitui o masa in sine.
Am ales pentru inceput carpaccio de scoici Saint Jacques. Taiate in felii subtiri, scoicile mari Saint Jaccues sunt o incantare, mai ales daca va incumetati sa le asezonati cu cateva picaturi de ulei de masline cu ardei iute si cu o boare de parmezan. Gustul inconfundabil al scoicilor este accentuat de aceste mirodenii, de la care mi-a luat imediat gura foc.
In asteptarea felului principal am mai frunzarit meniul – in pofida numelui cu rezonante iberice, restaurantul are un profil italienesc, ceea ce inseamna ca puteti gasi multe bunatati de vita (printre care si osso bucco, rar intalnit prin Bucuresti), mai multe soiuri de paste, precum si traditionalul peste – dorada si spigola. De altfel, o bila alba pentru sinceritatea chelnerului, care ne-a precizat ca pestii de mai sus sunt proaspeti, in vreme ce somonul si salaul sosesc in rondele congelate.
Noi, tot la indemnul chelnerului, am optat pentru antricot de vita si pulpe de pui dezosate, pregatite intr-un fel mai special: carnea este marinata in ulei de masline, busuioc, peperoncino si alte ierburi, apoi este asezata pe o caramida fierbinte si adusa la masa. Astfel, clientul face o adevarata inhalatie de aburi aromati, in vreme ce carnea sfaraie seducator si se patrunde numai bine pe caramida fierbinte. La pulpele de pui am ales o garnitura usoara – ravioli de casa umpluti cu spanac si acompaniati de un sos alb de gorgonzola, presarat cu parmezan fin. Iar daca, pana acum, cititorule, nu ti-ai pus pardesiul si nu ai pornit glont catre Cafe Ole, inseamna ca esti cu adevarat invulnerabil la cele mai strasnice ispite.
Colega mea a ales dorada fripta, alba, frageda si suculenta, acompaniata de ciuperci la gratar. De altfel, pestele a fost atat de maiastru dezosat incat parea neatins, astfel incat i-am solicitat chelnerului sa realizeze aceasta operatiune si am fost tare uimiti cand ne-a replicat ca dorada ramasese deja fara nici un os.
Cafe Ole este, in mod cert, locul potrivit pentru oamenii pretentiosi la gust si unde oaspetii sunt bineveniti si rasfatati de la pranz si pana la miezul noptii. Si cum criteriul timpului a fost deja atins, ii acord cu incredere 5 Imre, iar la atmosfera si bucatarie va concura cu siguranta la titlul de Restaurantul Anului, cel putin la categoria restaurantelor italienesti.
Dupa cum am mai spus, daca imediat dupa Paste pot fi atat de entuziasmat de un restaurant, atunci inseamna ca locul este cu adevarat special. Iar cand, la finalul acestei mese copioase, am fost in stare sa cer si desert, mi-am dat seama ca este, cu adevarat, fara cusur. Dar cum as fi putut rezista tortului cu mere (presarat cu nuca si caramel), prajiturii de casa cu ciocolata sau tortului de fructe de padure, tot cu ciocolata din belsug? Poate va mai amintiti ca, pe vremea rationalizatorului, mamele si bunicile noastre cumoarau foile de napolitana Gratiela sau Miruna sau cum s-or mai fi numit, le umpleau cu crema caramel si asa iesea cel mai bun desert cu putinta. Ei bine, napolitanele cu caramel de la Cafe Ole sunt inca si mai bune. Iar daca tot ceea ce v-am enumerat pana aici nu va inspira, puteti consulta meniul special de dulciuri, deoarece aceste delicatese sunt doar desertul zilei.
Eu unul m-am simtit la Cafeé Ole ca si cum as fi continuat Pastele la un prieten bun, care tocmai a avut o sclipire de geniu si a pregatit o masa minunata.
* Str. George Enescu, nr.11A. Rezervari la telefon 310 17 22, 0744 660 006
peter.imre@zf.ro
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția
