Hannes Pantli: 35 de ani de IWC, de la Sultanul din Oman la ceasurile XL

“In Elvetia exista o traditie ca elevii de liceu sa primeasca de la nasul sau nasa lor un ceas, pentru rezultatele bune la invatatura. La internatul unde am studiat eu, aproape toti colegii mei primeau cate un Omega, dar unul dintre ei a venit la scoala cu un IWC. Unii au inceput sa rada si sa-l intrebe ce ceas mai e si asta, pentru ca, paradoxal, pe vremea aceea, nu multi elvetieni stiau despre IWC Schaffhausen. Dar tin minte ca el a spus: ‘Daca nu stiti cine e IWC chiar aveti o problema, pentru ca e cea mai buna marca de ceasuri din lume’. Atunci am auzit eu pentru prima data de IWC.”
Iar restul, dupa cum se spune, e istorie. Si la propriu, si la figurat, pentru ca Hannes Pantli a implinit 35 de ani la manufactura IWC. Trei decenii si jumatate in care a construit o piata pentru marca (Italia), a adunat o colectie impresionanta de ceasuri IWC care a devenit apoi muzeul brandului, a purtat numai si numai ceasuri IWC si s-a transformat intr-o istorie vie a marcii. Pantli a fost prezent luna aceasta la Bucuresti, pentru lansarea oficiala a gamei Da Vinci de la IWC.
“Am ajuns la IWC dupa ce mai intai am lucrat in cadrul unei banci, ca orice bun elvetian (se stie ca noi trebuie sa lucram fie in sistemul bancar, fie in industria ciocolatei)”, spune Pantli. “Intotdeauna mi-au placut ceasurile, dar nu stiam ca o sa lucrez in acest domeniu. Pana intr-o zi cand am primit o oferta din partea IWC printr-o firma de head-hunting. Am inceput sa lucrez acolo si nu am mai plecat”, spune Pantli, care a ajuns in pozitia de vicepresedinte executiv al IWC, inainte de a se retrage, ramanand insa in boardul firmei.
Hannes Pantli si-a inceput cariera la IWC exact in perioada in care industria orologera isi traia ultimele momente din perioada de glorie, inainte de dezastrul provocat de aparitia quartzului. In doi ani, firma si-a redus numarul angajatilor de la 350 la 145, directorul de vanzari a plecat, directorul de marketing a fost concediat, iar ceasurile pur si simplu nu se mai vindeau. “Am ramas cu 10.000 de ceasuri la Hong Kong. Nimeni nu mai cumpara ceasuri mecanice, asa ca am fost nevoit sa incep sa caut alte piete”, isi aminteste Pantli, spunand ca nu a perceput situatia ca pe o catastrofa de proportii, ci mai mult ca pe o provocare profesionala, “mai ales ca pe vremea aceea eram tanar si burlac, fara o familie, fara responsabilitati”.
In cautarea sa de noi piete pentru a salva compania, Pantli si-a format relatii cu familia regala din Arabia Saudita si cu Sultanul din Oman. “Cei din Orientul Mijlociu ne-au cerut ceasuri cu pietre pretioase, care, dupa parerea mea, au fost salvarea IWC in acei ani”.
Desi ceasurile haute-joaillerie au repus firma pe linia de plutire, IWC este o marca faimoasa pentru ceasurile sobre, austere chiar, eminamente masculine. “La inceput, nu eram multe firme in grup – noi, Jaeger-LeCoultre, A. Lange & S?hne. Si a trebuit sa luam o hotarare – cine ce face. Si atunci am decis sa lasam ceasurile-bijuterie pentru Jaeger-LeCoultre, iar noi sa ne specializam exclusiv in segmentul masculin”, isi aminteste Pantli. In anii ’90, pentru a-si sublinia specificul “misogin”, IWC au si lansat o campanie publicitara plina de umor, cu sloganuri de genul “Un ceas aproape la fel de complicat ca o femeie, dar punctual”.
Nu ca femeile s-ar fi lasat descurajate de caracterul masculin al brandului. Ba dimpotriva, faptul ca IWC trambita sus si tare ca realizeaza ceasuri numai pentru barbati s-a dovedit un factor de atractie irezistibil pentru segmentul feminin. “Am remarcat ca multe femei poarta ceasurile noastre, de la gama Portuguese pana la Portofino, iar modelul midsize din linia Da Vinci e deja un ceas adjudecat de femei”, admite Pantli care adauga ca, in aceste conditii, e foarte probabil ca firma sa revina la ceasurile de dama. “Avem tot mai multe cereri din Rusia si din Orientul Mijlociu sa punem cateva diamante pe ceasuri. Iar faptul ca e cerere mare pentru segmentul feminin ne-a hotarat sa lansam unul sau doua modele de dama la anul, la Geneva, sa vedem care va fi reactia. La urma urmei, peste 50% din populatia Globului sunt femei, care si traiesc mai mult decat barbatii.”
Veste buna si pentru sotia lui Pantli. Pentru ca acesta nici nu a cumparat, nici nu a purtat vreodata un alt ceas decat IWC, regula extinsa si la sotia sa, care, spune el, de multe ori si-ar fi dorit ceasuri-bijuterie, insa a trebuit sa se rezume la modelele IWC, fie ele si vintage, din perioada in care manufactura se aventura si in domeniul haute-joaillerie.
Colectia legendara construita de Hannes Pantli a inceput aproape imediat dupa debutul sau la IWC si continua pana in zilele de azi. “Am alergat in cele patru zari dupa ceasurile vechi si rare IWC, iar pentru unele achizitii am asteptat multa vreme. Cum s-a intamplat cu un model din 1883, care era in proprietatea unei vechi familii de aristocrati din Palermo si despre care nimeni nu stia ca exista. A trebuit sa astept cam un an si jumatate pana sa reusesc sa-l cumpar”.
Are si un ceas realizat chiar in perioada in care la conducerea firmei se afla chiar fondatorul ei, americanul FA Jones. In plus, locuieste intr-o casa din centrul vechi al orasului Schaffhausen, care a apartinut directorului financiar al companiei care a cumparat firma de la Jones.
Cand IWC a fost preluata de Grupul Richemont, acesta a cumparat mare parte din colectia lui Pantli deoarece nu exista un muzeu al manufacturii, “insa sunt anumite piese de care nu am putut sa ma despart si pe care nu le voi vinde niciodata”.
De altfel, toata viata sa este legata intr-un fel sau altul de IWC.
“Am muncit foarte mult sa extind firma. De pilda, Italia, care este acum cea mai mare piata pentru noi, insemna in anii ’70 doar 4.000 de franci elvetieni anual pentru IWC. E o piata pe care am construit-o si de care sunt foarte mandru”. Spune ca Italia este cel mai bun barometru pentru trenduri. “Daca un anumit model de ceas e bine primit in Italia, inseamna ca o sa fie best-seller. Elvetia urmeaza dupa 6 luni, iar Germania dupa aproximativ un an”.
O alta piata traditionala pentru IWC este Japonia – “In anii ’70, 67% din vanzarile noastre erau catre japonezi, fie in Japonia, fie in locurile frecventate de turistii niponi”. Printre care si indepartatul Anchorage (Alaska), pentru ca acolo faceau escala avioanele europene cu destinatia Japonia.
In ceea ce priveste trendurile viitoare, “in fiecare an spunem ca e imposibil sa vedem ceasuri si mai mari si in fiecare an constatam ca s-au mai marit putin”, afirma Pantli, care isi aminteste ca IWC a lansat un model extra-large in anii ’70, cu care a esuat, si, din nou, in anii ’80, cand a esuat iar. “Oamenii imi radeau in fata si imi spuneau ca sunt nebun. Dar in 1992 am lansat din nou un ceas mare, cand nimeni nu avea asa ceva, si de data asta a mers, iar ceasurile mari zboara din magazine de atunci”.
Pantli estimeaza ca boom-ul de pe piata ceasurilor mecanice va continua, desi poate nu chiar in acelasi ritm. “Oamenii fac din ce in ce mai multi bani si bonusurile sunt tot mai mari. Iar un director de banca, de exemplu, care a primit un bonus imens, nu poate sa-si ia un Ferrari. Asta ar fi inacceptabil in Europa, unde trebuie sa fii cat mai discret. Daca isi cumpara insa un ceas de otel de 50.000 de franci elvetieni, nu va starni gelozii pentru ca nu e un obiect tipator si nimeni nu stie ce inseamna si cat costa. In afara de cunoscatori. Care il vor admira sincer”. In acest context, IWC inregistreaza cresteri cu doua cifre, atat in ceea ce priveste vanzarile, cat si profitul. Iar planurile de dezvoltare, pe langa o prezenta sporita in Statele Unite, includ si o crestere a productiei de la 70.000 de piese la 90.000 in trei ani. “Stiu ca sunt liste de asteptare pentru ceasuri si de multe ori jurnalistii ne intreaba daca o facem dinadins ca sa ne creasca aura de exclusivitate. Adevarul e mult mai prozaic – pur si simplu nu avem destui ceasornicari”, spune Pantli, care pune cresterea IWC pe seama caracterului foarte bine definit al brandului.
Despre colectia Da Vinci, punctul central al lansarilor IWC de anul acesta, spune ca a fost nevoie de ceva timp ca publicul sa se deprinda cu forma tonneau, inedita pentru IWC. “Unii au spus la inceput ca seamana cu Frank M?ler, dar am studiat arhivele si am descoperit ca e o forma utilizata mult de IWC in anii ’30. In orice caz, a prins foarte bine.”