Stil de viață /FILM
Film: Negura, mai tare cand se imprastie
La cinci-zece ani o data, Frank Darabont se apuca sa faca film si de obicei se inspira dintr-un roman de Stephen King. Dupa "Inchisoarea ingerilor"/"The Shawshank Redemption" (considerat al doilea cel mai bun film al tuturor timpurilor de utilizatorii site-ului imdb) si "Culoarul mortii"/"The Green Mile", Darabont intra mult mai puternic pe taramul horrorului si ecranizeaza nuvela "The Mist"
La cinci-zece ani o data, Frank Darabont se apuca sa faca film si de obicei se inspira dintr-un roman de Stephen King. Dupa “Inchisoarea ingerilor”/”The Shawshank Redemption” (considerat al doilea cel mai bun film al tuturor timpurilor de utilizatorii site-ului imdb) si “Culoarul mortii”/”The Green Mile”, Darabont intra mult mai puternic pe taramul horrorului si ecranizeaza nuvela “The Mist”. Rezultatul arata ca Darabont e in stare sa stearga cat ai pocni din degete un sfert de veac: filmul sau arata de parca l-ar fi facut in 1983, cand si-l dorea filmul sau de debut.
Dupa o furtuna violenta, David (Thomas Jane) si vecinii sai, locuitorii unui mic oras american din statul Maine (locul de bastina al lui Stephen King si decorul tuturor evenimentelor din romanele sale), se vad nevoiti sa se baricadeze intr-un supermarket, amenintati de creaturile infricosatoare ce misuna in bizara ceata care acopera intregul oras.
Rezultat al unui misterios experiment al armatei, creaturile nu sunt singurul pericol care-i paste pe oamenii ingroziti, caci din mijlocul lor rasare un alt inamic, poate chiar mai periculos.
“Negura” are toate ingredientele pentru a deveni un horror pe care sa-l tii minte. In primul rand mediul (un orasel cufundat brusc intr-o bizara ceata, exact “de sa n-o tai cu cutitul”), amenintarea (creaturi care populeaza insondabila ceata), victimele (un grup de oameni baricadati in spatiul deloc sigur al unui supermarket), confruntarea (dubla, caci nici grupul uman nu e unit), plus alte mici subplot-uri in stare sa-ti tina atentia treaza.
Chiar daca foloseste eficient pentru a treia oara spatiul inchisorii (caci si supermarketul, in ciuda vitrinei sale din sticla fragila, tot o inchisoare e, ca si in cele doua ecranizari anterioare, doar gardienii sunt mai speciali), Darabont sufera din cauza bugetului prea mic si nu reuseste sa tina pasul cu efectele speciale moderne.
Astfel, creaturile lui par rupte dintr-un film horror de duzina de acum zeci de ani, probabil acesta fiind si motivul pentru care sunt folosite cu relativa zgarcenie.
Mult mai bine sta regizorul la categoria relatii umane, pentru ca in micul grup claustrat in supermarket apar imediat puternice disensiuni, excelent introduse din primele minute ale filmului. Cu toate acestea, actorii (nota proasta pentru Thomas Jane, nota buna pentru Marcia Gay Harden, interpreta fanaticei doamne Carmody, intr-un rol mult suprasolicitat, a carui sarcina este menita sa arate ca nu trebuie sa fii monstru ca sa fii inuman), prea expusi de modul de filmare cu camera in mana si deloc ajutati de sound-track (absenta lui deranjeaza), nu reusesc sa creeze tensiunea asteptata, asa ca Darabont tot la monstri trebuie sa apeleze.
Chiar daca schioapata energic (daca putem folosi aceasta alaturare), “Negura” se salveaza cu ultimele cateva minute, caci Darabont schimba (cu acordul lui King) finalul nuvelei, realizand una dintre cele mai tari glume macabre vazute vreodata la cinema.
The Mist/Negura
R: Frank Darabont
D: Thomas Jane, Marcia Gay Harden,
Toby Jones, Laurie Holden,
Din 18 aprilie
Stil de viață /FILM
Citește și în ediția tipărită nr. 184, Octombrie 2026 — gratuit pentru abonații ZF. Vezi ediția